Justitia
*sursa aici
Tot am amanat sa vorbesc despre acest subiect caci pot sa va marturisesc ca nu-mi face nici cea mai mica placere sa-l dezbat, ba chiar pot spune ca ma scarbeste. Si totusi imi pare ca justitia de la noi este din ce in ce mai handicapata; nu cred ca exista vreun cunoscut care sa fi avut (chiar si tangential) legaturi cu o instanta de judecata sa nu aibe o parere proasta, sa nu zic o atitudine de dezgust.
Intamplarea face ca de cativa ani (buni) sa am de-a face cu cea de-a treia putere din stat – la inceput tangential si acum direct – la inceput eram un tanar care credea in corectitudine, in dreptate si toate aceste valori indispensabile unei societati ce se vrea europene, civilizate si democratice; destul de repede am inteles ca nu are niciun sens sa mai fiu credul, as putea spune chiar prost, si sa mai ma “agat” de asemenea principii complet false si inexistente in practica.
Primul contact direct cu aceasta lume duhnind a putregai a fost una cat se poate de definitorie pentru tot ce inseamna judecata in Romania. Sa fie cam un an si jumatate cand m-am trezit pentru prima data singur singurel intr-un tribunal – murdar, urat mirositor, ticsit de oameni ce se imbulzeau: sa-si faca loc in salile de judecata, sa ajunga dupa ore de asteptare la dosarele aflate la arhiva, sa-si gaseasca un “avocat bun“, ori sa negocieze un deal de culise cat mai “profitabil” acolo in “casa dreptatii“. Mi-a luat ceva vreme sa ma obisnuiesc cu tot acel haos, cu mersul tantos al avocatilor, cu sictirul cu care esti tratat TU ca biet plebeu de catre toti functionarii. Totusi cel mai greu a fost sa ma imunizez impotriva atitudinii de superioritate – etalata emfatic si nonsalant – de catre magistrati, incepand cu grefierii si ajungand pana la stimabilii “mirunsi ai Legii” (amantii cei mai viril ai tinerei si frumoasei Iustitia [gr. Themis]): judecatorii.
Nici “locul” in care judecatorii impart dreptatea nu este mai breaz: sali arhipline, caldura nadusitoare, oameni stand in picioare prin fiecare spatiu neocupat al salii ore in sir, zapuseala (se lesina in salile de judecata mai rau ca la concertele lui Michael Jackson, parol) si sarjele cavaleresti ale avocatilor ce sunt intr-un continuu dute-vino (aplicandu-ti in trecere cate un ghiont bine plasat sau cate o imbranceala ticluita). Toate acestea pentru a ti se face dreptate si pentru a aparea 3 minute in fata “fetelor sfinte” ale dreptatii.
De cele mai multe ori odata ajuns acolo m-am abtinut cu greu sa nu ripostez violent la lipsa de interes si atentie, si poate cel mai rau in fata acelui miserupism general. Odata ajuns acolo te simti prins in rotile macinatoare ale unui angrenaj corupt si profund imoral, nimanui nu-i pasa catusi de putin de tine si de problemele tale (cu care intr-un moment de slabiciune le-ai externalizat si te-ai tarat in fata “onoratei instante”). In cele 3-5 minute “de glorie” nu esti altceva decat o marioneta aflata in mana unui papusa infernal. 2-3 replici de o parte si de alta date aparatorii dreptatii si o decizie rapida ce pica precum lama unei ghilotine. Gata! Asta a fost tot! Fara sentimente si in mod cert fara nicio slabiciune… Te retragi incet la locul tau si asisti alaturi de cei asemeni tie la acest spectacol grotesc. Uneori te mai trezesti abordat de oameni ca si tine, de pioni in acelasi joc, care incearca sa “empatizeze” cu dreptatea ori nedreptatea ta.
Am asistat in toti acesti ani, vreo 14 la numar (intai indirect, mai apoi direct), la o gramada de nedreptati, de judecati subiective si partinitoare, de incercari/reusite de fortare a mainii legii, fapt pentru care ma simt nevoit sa imbratisez pozitia unui om scarbit si neincrezator. Urasc modul in care merg lucrurile pe la noi, de multe ori stau si ma gandesc carui fapt ii datoram aceasta situatie ingrata?!? Justitia a depasit categoria tragicului si a devenit comedie (expresia cea mai inalta a creatiei artistice umane, dupa Heidegger). In ultima vreme am inceput sa fiu amuzat de acest spectacol, caci suntem cu totii niste pierzatori: si cei care castiga (oricum ar face o), cat si cei care pierd – pierdem timp, calmul, bani, rabdarea, neuronii si poate cel mai rau increderea si corectitudinea.
P.S. M-am hotarat sa scriu acest articol dupa ce am primit cretina, dar in acelasi timp amuzanta citatie prin care sunt anuntat ca brusc sunt chemat (ca parat alaturi doar de parati [?!?!]) intr-un proces cu tatal meu [?!?!] should i mention that he’s actually dead?!?! Nu ma credeti look for yourselves (click pentru a o mari):
