Coada la paine?!?! e veche mosule!!!

Acum se poarta la cazare!!!

Mai deunazi citeam un post pe grupul facultatii cum ca: se fac la data de… la ora de… repartizarile camerelor de camin. Tam, taram, tam taaaaaam!!! asa si? brusc imi apare in minte imaginea miilor de studenti ce, cu tigaia’n mana, cu ibricul, cu purcelul, cu catelul si cu toate acareturile, se lupta cu ardoarea unui combatant profesionist sa prinda un loc…; se lupta sa purceada prin acele usi „aurite” in acea lume securizanta (dar in acelasi timp insalubra) a mizerului, si lipsitului de minim confort, camin Bucurestean. Ei sunt cei norocosi, pe langa ei multi multi altii se simt obligati sa renunte, sa-si uite dreptul castigat prin truda intelectuala de a frecventa cursurile unei institutii de invatamant superior.

Adevarat imi veti putea replica! faptul ca: intr-o tara necivilizata ce refuza se evolueze, o tara pentru care tranzitia reprezinta un memento mori ce nu te lasa nici sa mori nici sa traiesti, o tara care nu da doi bani pe oamenii ei – situatii de genul asta este normal sa se intample. In plus esenta capitalismului de „rit” liberal permite acest joc concurential din care, cu certitudine, vor iesi atat invingatori cat si invinsi. Si pana la urma vorbim de Romania, ce sa-i ceri…. oricum este o penurie a „spatiului locativ” generalizata.

Dragi cititori nimic mai fals!!! caci aceasta „uitare” a demnitatii umane, propovaduita de altfel de toate posturile de televiziune la idele lunii septembrie (cu exactitatea unui ceas elvetian), nu este caracteristica acelei mici tari din blocul vestic numite Romania.

Nu, in mod cert nu… pozitionarea in spatiul (mitic de altfel) carpato-danubiano-pontic, nu ne face atat de speciali. De ceva vreme tot observ – din umbra-mi conferita de alienarea strainului in curs de adaptare – cum aceasta degradare umana, prin alte ograzi, atinge niveluri apoteotice.

Este interesant de vazut cum, la inceputul fiecarui an universitar, acesti asa numiti: etudiants, se scutura de orice ratiune ori inteligenta, isi anuleaza orice vointa individuala, orice incercare de riposta, orice lucru ce i-ar putea individua ca fiind din specia umana. Precum un popor ancestral, tribal, ce se resemneaza in fata unei puteri arhaice, studentii se indobitocesc voit pentru a atinge un singur scop, si numai unul: trouver un logement.

Intrevederea acestei finalitati ii face sa suporte ciobanismul si mitocanismul celor care inchireaza apartamente ori garsoniere pentru studenti,  nesimtirea crasa cu care confratii lor (iesiti victoriosi in jocul pietei) ii trateaza, ori birocratia infernala a entitatilor publice (facultati) ori private (agentii imobiliare). Este aproape imposibil de imaginat cum o persoana poate sa sada docila in fata unui asalt de intrebari malitioase si extrem de intime, montat de catre o persoana ce ii este total necunoscuta. Pentru unii este doar business, in mintea acestora, acesti tineri ce de abea pasesc pe terenul minat al vietii, sunt doar profit ori statistica pe un caietel plin de date – in majoritatea lor extrem de personale.

Se pare ca nimanui nu ii pare suspect in aceasta perioada, in acest demers, sa fie luat la bani marunti, terfelit, luat peste picior, si chiar umilit de catre o alta fiinta umana ce detine „cutitul cald” (the warm knife). Este incredibil cum, zeci de studenti ori studente se insira (de buna voie!!!) la coada spre a fi macelariti/e de arma fatala, de varful de lance al acestei perioade: traiul in comun (vezi fr collocation).

In incercarea disperata de a nu se gasi pe din afara, indivizii din aceasta specie ciudata cauta confortul in preajma exemplarelor mai puternice din aceeasi specie. In acesta situatie apar anunturi de genul: „tanara studenta/student, simpatic, bine crescut/a, bla bla bla bla…. si un mare CV, plus explicatia modului in care a ajuns in aceasta situatie „rusinoasa”,  caut o camera in colocatie (se va citi: orice, cat de mic, cat de insalubru, cu nu conteaza cati oameni, in orice situatie s-ar afla, oricat de departe….sunt disperat/disperata! asa ca start shooting!!! si da pentru asta am sa va si platesc)” De aici incepe partea amuzanta cei ori cele care au asa ceva in micul lor loft, pun la punct un sistem infailibil pentru gasirea colocatarului ideal: si astfel te trezesti in fata unui „pluton de executie” gata sa iti speculeze orice slabiciune, orice inadvertenta, orice lucru ce nu se se potriveste tiparului si filtrului. „Te simti ultimul om…” imi spunea cineva care a trecut prin mai multe experiente de acest fel.

Este normal?!? Nu stiu, deja simtul normalitatii imi este probabil aterat, insa tot din spusele unora si altora: „1 luna 2 poate chiar si 3” cam atat dureaza acest travaliu prelungit, pe drum multi cedeaza, renunta, se trezesc la simtire. A fi ca un exponat la muzeu, sau ca un Indiana Jones ce alearga neincetat dupa Chivotul Legilor nu este o slujba pentru multi, a renunta la orice orgoliu perfect uman este si mai dificil. La final lucrurile isi intra pe fagasul calm si molcom al vietii cotidiene. Toate acestea sunt date uitarii pana anul ce vine cand totul o ia de la inceput. Precum in campiile din Serengheti, totul este ciclic, avem vanat si vanatori, avem supravietuitori si invinsi…

Anunțuri

Un gând despre „Coada la paine?!?! e veche mosule!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s