Lyon, orasul luminilor…part I

Lyonul este un oras superb, face parte din patrimoniul U.N.E.S.C.O (fiindca regrupreaza toate stilurile arhitecturale de la sec XV pana in prezent), si este orasul fratilor Lumiere.

De ce am adus vorba de fratii Lumiere, fiindca Lyonul este cunoscut si ca Orasul Luminilor (o sa va explic mai tarziu de unde provine acest nume, intr-un post ulterior), pana una alta am aflat ca nu degeaba se numeste asa. Odata cu lasarea serii, intregul oras se „aprinde”, prinde o noua viata, aratand parca diferit fata de cel din timpul zilei.

Oricum acest preambul e facut sa introduca, si sa explice cumva, micul meu proiect fotografic menit sa instantieze locuri din Lyon-ului asa cum arata ele pe timp de noapte.

NUME: „Lyon in the spot-light”

Voi continua acest proiect in zilele ce urmeaza, cu o noua perspectiva asupra orasului

P.S. Fotografiile sunt ne-editate…am dorit sa arat exact ce am vazut prin obiectivul camerei si nimic mai mult

Planuri de Sarbatori

A venit si luna decembrie, time flies si in scurta vreme o sa inceapa nebunia sarbatorilor. Cumparaturi, scuze shopping, aglomeratie pe strazi, prin locurile publice (banci, posta) prin magazine, oameni care alearga haotic de colo colo sa se pregateasca; pentru?!? cele 3-4 zile din decembrie „which make the difference”.

Uneori stau sa ma intreb daca nu cumva tot acest spirit de sarbatoare nu este uitat de cine stie cand, si ca, in locul sau, apare consumerismul si shop-alcoholismul. Stai sa alergi, sa-ti burdusesti masina, sa incarci carutul la supermarket de nu mai poti sa-l impingi pana la casa, sa te omori cu semenii tai pentru ultima cutie din nus’ ce tip de bomboane exquisites… dragut ce pot zice, sincer pe mine chiar ma obosesc sarbatorile de iarna. Ma ingrozesc numai la gandul ca trebuie sa trec si eu prin acest calvar numai ca sa: „fie masa inbelsugata” (principiul 1), „sa sarbatorim cum se cuvine” (principiul 2) si sa „vina mosul pe horn” (bonus). Care horn?!?! al blocului??? chiar pe unde vine mosul atunci cand stai intr-un amarat de bloc comunist? Pe teava rece a RADET-ului?!?.

Oricum i’m planning to go home for Christmas!!! So Romania here i come! Ca, oricum, se pare ca Lyonezii sunt mult mai pragmatici decat mine: sarbatori de iarna = strazi goale, fara artificii, fara luminite pe strazi, usi ferecate, ferestre inchise, pub-uri goale sau mai bine zis inchise, nu iese nimeni sa jubileze trecerea in noul an, nada, niente, rien – asta da petrecere, era de asteptat la cat de plin de viata sunt…

Este pentru prima oara cand nici eu nu am planuit absolut nimic si nici nu am de gand. Vreau sa sed calm si sa ma bucur de sarbatori, cat mai simplu, fara prea mult fast ori pompa. Cred ca, in esenta, este vorba mai mult de ce simti in aceste ocazii decat ce faci si cum „petreci” evenimentul. Oricum este clar faptul ca eu prefer sa le petrec, mai batraneste, cu familia si prietenii, decat sa-mi consum toata energia dinainte, ajungand de Craciun sa ma recuperez dupa atata tevatura. Un vin fiert, o companie placuta, inca un vin fiert (vorba romanului: „in vino veritas”), si poate o companie si mai placuta decat prima, ce as putea sa-mi doresc mai mult?!?

P.S. Ma si gandesc acum, in timp ce scriu, cum o sa arate DN1 in directia Busteni, Sinaia, Predeal, Brasov in acea saptamana. 20 de ore in masina 1 pe partie, 20 de ore retur, lasa ca se rezolva si problema asta peste 50 de ani cand o sa fie autostrada gata.

„Facteur Cheval” un elogiu al nebuniei

Motto: „What garlic is to food, insanity is to art”

Acestea erau vorbele unui ilustru sculptor american, pe numele sau Augustus Saint-Gaudens (sustinator al miscarii Beaux-Arts. simbol al „Renasterii Americane”)

Am inceput cu aceste cuvinte caci acest articol este dedicat unui „ilustru necunoscut”, un om ca oricare altul dar, din nebunia caruia, a izvorat arta. Cine este acesta? Pe numele sau complet Ferdinand Cheval. Cheval a fost un om simplu, a carui profesie ori pregatire nu ar fi putut niciodata sa prevesteasca nebunia creatoare ce zacea adormita in strafundul fiintei sale.

Postas de profesie in orasul Hauterives, viata sa a fost pana la varsta de 43 de ani una mai mult decat comuna, si totusi… in viitori 33 avea sa dovedeasca ca in fiecare om exista o forta creatoare ce depaseste limitele ratiunii.

Totul incepe cu o piatra, da nu glumesc cu o piatra pe care o „intalneste” intamplator in lungile sale plimbari pe jos. Cu aceasta piatra ia nastere visul, nebunia, dorinta… de a construi ceva nemaivazut, de a isi face propriul „Palat Ideal” („Palais Ideal”). 10.000 de zile acest om avea sa le dedice utopiei sale artistice, piatra cu piatra, scoica cu scoica, unele cate unele, toate adunate cu migala in drumurile pe care le facea ca postas, si carate in spatele casei sale, intr-o micuta curte ce ii servea ca altar dedicat pasiunii artistice. Incetul cu incetul, in toti acesti ani, el isi organizeaza „materialele de constructie” pentru ca mai apoi zi de zi, noapte de noapte la lumina unei lampi, sau a unui felinar, sa-si construiasca propriul sau palat. Folosindu-se de scule rudimentare: o galeata, poate din cand in cand o roaba, si o mistrie, avea sa uneasca pentru eternitate destinele acelor roci amorfe, generand o opera de arta.

Nu trebuie sa uitam ca nu avea nicio pregatire de arhitectura, nu cunostea tainele zidariei, si in mod cert nu studiase niciodata in vreo Scoala de Arte Frumoase, si totusi in lucrarea sa grupeaza o multitudine de motive mitologice, de curente artistice, si tehnici arhitecturale. Marile religii ale umanitatii se regasec reprezentate intr-un mod exceptional pe fatada exterioara a acestui palat, precum si reprezentari zoomorfice caracteristice antichitatii, si mitologiilor orientale si europene. Castelul sau imaginar este locul de intalnire a intregii creatii pamantesti: fiinte mitologice, animale, pesti, pasari, cu iscusinta legate de reprezentari ale divinitatii precum si a umanitatii – totul este „scaldat” in maxime si citatea religioase ori filosofice, ce acopera intregul imaginar devenit concret. Pamantul si stelele, lumea umana si ce supranaturala sunt contemplate si redate sub aceasta forma. Artistul totusi se „arata” si prin multitudinea de ganduri, reflexii despre existenta, viata, moarte ce le regasesti scris in cele mai neasteptate ori ascunse locuri – este un alt mod pe care Facteur Cheval il gaseste pentru a se exprima si a-si „potoli” setea, focul artistic.

Pentru el acest Palais Ideal nu este doar un monument ce contempla lumea in intregimea sa, ci si (poate si mai important) o barca menita sa afrunte Styxul, sub iscusita manuire a batranului Charon. Insa moirile nu-i vor fi pe plac. Fiindu-i interzis de catre stat sa fie ingropat acolo, in mica sa curte, in castelul sau, spre sfarsitul vietii Ferdinand pune in aplicare un ultim „plan”: cel de a-si construi propriul mausoleu (in cimintirul local), ce-i va deservi drept loc de odihna vesnica. Cu mai putin de un an inaintea mortii sale reuseste sa duca  la bun sfarsit ce si-a propus, iar acest mausoleu ii va deservi drept mormant.

Opera sa va fi recunoscuta intr-un final, chiar inainte de moartea sa la varsta de 88 de ani, de catre artisti consacrati precum Pablo Picasso, Andre Breton si altii.

Pentru a incheia va pot marturisi ca am fost uimit, chiar profund cutremurat, de munca colosala, monumentala, pe care un singur om a putut sa o depuna in urmarirea acestui vis. Detaliile pe care le intalnesti la aceast castel ideal sunt incredibile. Pentru a fi cat mai explicit: palatul este o opera de arta incredibila, mai ales printr-un singur lucru – cutremurarea estetica pe care ti-o provoaca (te simti legat de artist, stii foarte bine ce vrea sa iti transmita, si simti din plin efectul acestei „personalizari” a operei de arta)