Citind la gura…aerului conditionat

Reflexii asupra unei saptamani banale…

Iar un sfarsit de saptamana… Ce nu-mi place cand vine weekendul, ma obliga cumva sa ma gandesc la ce am facut eu saptamana asta, sa trag o linie si sa ma „pregatesc” intr-un fel  sa incep cu o noua saptamana plina de neprevazut.

Saptamana care tocmai se incheie a fost totusi una relativ iesita din comun, si asta nu fiindca toamna ne-a luat prin surprindere infrigurandu-ne pana la os, ci pentru ca am realizat ca mai exista si oameni pentru care simtul datoriei si pasiunea nebuna valoreaza mai mult decat orice alta motivatie.

Caci am cunoscut un medic veterinar (pe numele sau Prof. Univ. Dr. Braslasu) care m-a uimit prin grija, pasiunea, atentia si iubirea cu care-si trateaza pacientii necuvantatori. Tare mi-as dori sa cred ca mai exista si medici „de oameni” care sa fi facut medicina din mai multa pasiune si mai putine argumente utilitariste, tratand pacientii asa cum merita tratati si nu cum suntem din nefericire obisnuiti in zilele noastre (nu cred ca este nevoie sa exemplific caci cred ca oricare dintre noi s-a confruntat cel putin o data cu sistemul medical romanesc si cu purtatorii [nedemni] halatelor albe – doua exemple le puteti gasi la Brightie si Boghi).

Si a mai fost iesita din comun aceasta saptamana si pentru ca mi-am amintit de copilarie (ca si Brightie fuse o copilarie in compania cartilor).

Mi-am amintit de zilele cu ploaie de toamna, mohorate si reci, de noptile lungi si geroase de iarna, de acele vremuri pe care mi le petreceam la gura sobei in compania celui mai bun prieten: cartea (atunci nu aveam prieteni, nu ieseam in oras la bere, iar scoala era singurul loc care ma rupea de caminul parintesc). Imi amintesc cum zburam alaturi de Peter Pan, cum calaream alaturi de Cei Trei Muschetari tragand sabia la vederea oamenilor cardinalului, cum descopeream adancul neexplorat al marilor alaturi de Jules Verne pe submarinul Nautilus, cum ma luptam cot la cot pe zidurile Constantinopolului aflat in flacari, alaturi de ultimii dintre bizantini, impotriva miilor de ieniceri si spahii ai sultanului Mahomed, ori cum simteam fiorul dragostei eterne alaturi de Adam si Eva. Simt si acum briza calda a Mediteranei, asa cum o simteam si atunci, purtat fiind pe intinsa si inspumata mare de romane precum: Toate Panzele Sus sau Capitan la 15 ani. Si acum imi rasuna in minte vorbele lui Faust ori Victor Petrini, sau gandurile cele mai ascunse ale lui Stefan Gheorghidiu. Totul a inceput cu vorba calda si blajina a bunicii mele, care in fiecare seara imi citea, intr-o lumina calda  si domoala a unei lampi vechi (culcusit fiind in bratele ei,  sub o plapuma groasa umpluta cu lana fina de oaie, captusita cu un damasc gros si matase chinezeasca), povestirile lui Ion Creanga ori a fratilor Grimm. Asa am deprins eu gustul slovei scrise pe hartia alb galbuie a unei carti ascunse in vreun colt uitat al bibliotecii…asa am inceput eu sa citesc la gura sobei, sa sorb cu nesat „povestea” de dincolo de cerneluri.

Iar cand vremea se indrepta si nu mai ma simteam atat de zgribulit incat sa ma opresc la pragul usii, drumurile ma purtau deseori la Biblioteca Judeteana Nicolae Iorga; doamnele de la imprumut la sectia pentru copii ma cunosteau deja, lasandu-ma sa cutreier in voie ore intregi printre rafturile inalte, incarcate ochi cu cele mai frumoase si valoroase lucruri pentru mine.

Si acum tanjesc dupa acea viata lipsita de griji in care eram cu adevarat liber sa cutreier lumea si epocile, fara a fi nevoit sa parasesc camera mea dosita, soba mea calda si paturica pe care sedeam comod la gura focului ce-mi tinea de felinar (ori sezut printre rafturile putin prafuite ale bibliotecii). Intre timp viata ma dus departe de locurile copilariei, m-a alienat, instrainandu-ma oarecum de prietenii copilariei mele, de romanele nepieritoare. Timpul se scurge altfel, viata este mult mai nerabdatoare, activitatile zilnice imi rapesc timpul pretios pe care inainte il dedicam intrutotul cititului. Lecturile au devenit mai specializate, mai tehnice, si oricat m-as chinui, nu reusesc sa-mi gasesc acea stare sufleteasca ce-mi deschidea acea lume fabuloasa a romanelor copilariei.

Totusi am reinceput saptamana asta sa citesc altceva decat filosofie, am revenit la preferatii copilariei mele, desi acum nu mai pot decat citi la gura aerului conditionat, la lumina ne-naturala a unui bec cu incandescenta…

Anunțuri

3 gânduri despre „Citind la gura…aerului conditionat

  1. Excelent articol. Mi-a placut foarte mult, nu doar pentru ca ma regasesc in mare parte in el, ci si pentru ca admir curajul cu care ai dezvaluit anumite lucruri. Azi, intr-o societate televizata si bambooizata, sa intalnesti pe cineva care sa recunoasca si sa ii lipseasca o perioada in care unicul prieten ii era cartea, e mare lucru. Ma bucur ca te-am gasit, te mai citesc 🙂

  2. @Alina: Iti multumesc mult pentru apreciere! Ma bucur mult ca ma citesti si ca ti-a placut articolul meu si te astept cu mare drag pe micul meu blog.

    Nu simt ca a fost o dovada de bravura ori de curaj; este drept ca traim intr-o cu totul alta societate, insa cred ca in noi toti se regaseste undeva ingropata amintirea unei alte „epoci” mai simple dar mult mai frumoase, fie ca vrem sa o acceptam fie ca nu! Eu am simtit nevoia sa o recunosc si sa o afirm sus si tare.

    @Bine ai venit Gabi pe aici, long time no see! Ma bucur mult ca ti-a placut si te mai astept!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s