Parlament Unicameral vs. Bicameral, Basescu vs. Geoana

Prima parte a saradei publice numite Alegeri Prezidentiale 2009 s-a incheiat. Cum de altfel s-a incheiat si frumosul sondaj pus cu mare atentie in dreapta blogului meu!

Concluzii (x3):

I. Voi incepe mai intai cu concluziile punctuale ale sondajului personal.

La intrebarea „Pe cine o sa injuri in viitorii 5 ani?!?” cititorii fideli ai blogului i-au desemnat pe primul loc (la egalitate de voturi) pe:

  • SCrin Antonescu
  • Pe cei de la net
  • Pe mama (fapt pentru care vreau sa le multumesc foarte mult alegatorilor)

Pe al doilea si al treilea loc s-au clasat la o distanta de fix un vot: 

  • „Sotul doamnei Geoana”
  • Pastile Vadim
  • El Capitain Base
  • Nem tudom Kelemen

Respectiv

  • Alina Plugaru
  • Fred Flintstone
  • Nea doctoru Sorin

Singurul care a scapat de 5 ani de suplicii si cuvinte grele se pare ca este, uimitor de altfel, Dang! Dang!!! Jiji (se pare ca nu am primit niciun stelist pe blog). Prin urmare ma simt nevoit sa concluzionez ca nici macar Alina Plugaru ori Fred Flintstone nu sunt o solutie pentru Romania post ’89 in timp ce se pare „ca Cavalerul Luminii” este cel mai indreptatit sa preia fraiele puterii si sa duca tara spre mantuire, respectiv spre Champions League.

II. In continuare am sa incerc sa-mi expun parerea umila legata de ceea ce s-a intamplat azi 22 Noiembrie 2009 prin frumoasa noastra tara:

Cum era de asteptat ne-am facut dinnou de cacat! Dinnou scandaluri electorale, buletine disparute, stampile furate, autocare sau masini mici zumzaind de colo colo, dosare penale pentru fraudare sau tentativa de fraudare a alegerilor etc. In plus, in stilul nostru caracteristic si pe principiul echitabil „petrol contra hrana”, ne-am vandut votul pe: 2 x galeata verde din plastic + 1 x punga faina + 1 x punga zahar + 1 x ulei + BONUS (cado’) 1 x radio facut in China ce prinde doar Antena Satelor (iar pentru cei mai „culti”: 2 x bancnota de 100 RON/cap de alegator student cu stomacul lipit de sira spinarii).

Ceea ce este mai rau este faptul ca nu am inteles nimic din tot acest spectacol ieftin cu iz campenesc. Am ales Parlament Unicameral – caci na orice decizie importanta trece prin stomac – in virtutea faptului ca „numai asa vom face economie la bugetul statului” sau „numai asa ne putem razbuna pe alesi pentru situatia de saracie lucie in care am ajuns”; acest principiu gaunos: „sa mai moara si capra vecinului” a facut ca 77,4% (dupa CURS) sa nu se uite mai departe de lungul nasului, ignorand implicatiile reale ale unei asemenea decizii.

Nu am inteles ca nu suntem pregatiti pentru Unicameral, nu am inteles ca intr-o democratie fragila si plapanda (ca sa nu zic corupta si putreda) ca a noastra, intr-o tara ce nu a flirtat mult timp cu un asemenea sistem si nici nu are o cultura democratica bine sedentarizata, un Parlament Unicameral este un adevarat dezastru.  Nu am inteles faptul ca atata timp cat ne dorim sa fim o tara liberala (mai ales d.p.d.v. economic) este complet impotriva naturii sa avem doar o singura Adunare Legislativa. Ca sa va faceti o idee in U.E. avem doar 10 state cu Parlament Unicameral: Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Portugalia si Suedia.

Iar la nivel global mai putem adauga ca relevante tari precum: China, Iran, Irak, Venezuela, Cuba sau Islanda. Prin urmare dupa cum puteti observa se poate crea un pattern: toate aceste state sunt fie socialiste/comuniste (sau au avut tangente cu comunismul), fie nu sunt democratice (ba chiar sunt dictaturi sau sunt guvernate totalitar), fie au fost sau sunt inca monarhii, fie au o lunga istorie democratica si politica (precum si un inalt nivel de trai). Nici unul din statele Unicamerale nu se vor liberale, ci mai degraba tanjesc dupa un status-quo marcat de o bunastare generala, ori nu au libertatea – politica si financiara – necesara pentru a tanji dupa vreun alt sistem politic si economic.

Riscul cel mai mare in cazul nostru este acela de a ne adanci si mai mult in mocirla economica in care ne aflam (prin alunecare pe o panta non-capitalista) si, poate cel mai rau, fara sa ne dam seama, sa acordam viitorului Presedinte al Romaniei puteri nebanuit de mari, transformand micul nostru „colt de Rai” intr-un „teren de joaca” al unui dictator in devenire. Spun asta fiindca principalul rol al unui sistem Bicameral nu este acela de a „manca banii contribuabililor pentru nimic” ci cel de a functiona ca „plasa de siguranta” prin asigurarea unui cross-checking al tuturor legilor si deciziilor Prezidentiale ori Guvernamentale. Atentie mare! Guvernarea prin ordonante de urgenta, tirania unei minoritati parlamentare, presiunea in luarea unei decizii/votarii unei legi si toate aceste riscuri politico-sociale pentru un stat nu vor fi „anulate” ci mai degraba vor gasi moduri facile de a se „exprima”.

In ceea ce priveste numarul, voi fi scurt: the less the better! Desi in acest caz exista totusi si un dezavantaj: puterea unui sg. vot va fi mai mare, iar coroborat cu un Parlament Unicameral formarea unei opozitii se va dovedi oarecum dificila – deciziile fiind mult mai transante. Si ar mai fi o chestiune de coruptie… dar sa nu fim atat de pesimisti!

III. La final am sa-mi afirm dezamagirea legata de rezultatul (desi inca preliminar) acestui prim tur de scrutin. Ca sa spun drept, inca de cand a inceput aceasta campanie electorala am avut un gutt feeling ca El Comandante Base va iesi dinnou triumfator – cel putin intr-o prima instanta, deci nu m-a mirat ca el a adunat cel mai mare numar de voturi. Ce ma mira cel mai mult este faptul ca  ceilalti candidati s-au ridicat cu greu la nivelui primilor doi „victoriosi”.

Un alt lucru care ma dezamageste chiar mai mult este ca Base’ are inca un numar enorm de simpatizanti in conditiile in care pe parcursul acestor 5 ani de guvernare s-a aflat in mijlocul unor scandaluri enorme ( „Flota”, rapirea jurnalistilor, fuga lui Omar Hayssam, trafic de armament, alegerea lui EBA, arestarea lui Gigi, Lenuta Udrea etc.) si a facut niste gafe impardonabile pentru un Presedinte („gaozar”,„tiganca imputita”, „mai pasarica”, „sa te urci aici la mine pe masa„).

Pe de alta parte nici cu Mircea Geoana nu sunt tocmai at ease. Se pare ca vom fi obligati sa alegem dinnou cf. regulii „raului cel mai mic” si tare sunt nedumerit care este acela. Vom ajunge si noi vreodata sa alegem dintre doua bine-uri?!? Unul mai mare si unul mai mic?!?

Insa despre aceasta lupta dintre Traian Basescu si Mircea Geoana o sa mai vorbesc in preajma celui de-al doilea tur al Alegerilor Prezidentiale. Pentru moment am sa iau acest rezultat ca o exprimare libera si democratica a unor cetateni maturi, rationali si cu simt civic.

Reclame

Vizitati Casa Poporului

Va promiteam intr-un post anterior ca am sa va mai povestesc ce am mai facut prin Bucuresti weekend-ul trecut. Ei bine m-am dus sa vad si eu „mandria lui Ceausescu” si anume Casa Poporului.

*sursa aici

Desi mi-am petrecut cativa ani prin capitala nu am apucat sa vad mandria nationala. Ce va pot spune este ca merita chiar este majestoasa si are o frumusete aparte (poate cumva legata de dimensiunile sale megalomanice) – asta lasand deoparte ce simbolizeaza ea si, deasemeni, ignorand scopul pentru care a fost construita.

Ca sa fiu sincer eu nu am vizitat-o din aceleasi motive pentru care mai nimeni dintre romani nu se duc sa o viziteze: fiindca reprezinta un om (un sistem, o perioada) pe care multi dintre noi l-am detestat si hulit. Casa Poporului nu este pentru romani cea mai grea cladire din lume, nici a doua cladire din lume dupa Pentagon si nici macar un lucru asupra caruia sa privim cu mandrie (nu de alta proiect romaneasc, materiale romanesti, sudoare romaneasca si banii romanilor) ci mai degraba este un lucru de care ne este „rusine”.

Vorbind cu ghizii am aflat ca cea mai mare parte a vizitatorilor nu sunt romani, ca sunt multi straini ce vin in Romania doar pentru a vizita Casa Poporului (ce acum gazduieste atat Parlamentul Romaniei cat si Muzeul de Arta Contemporana, precum si un Muzeu al Costumelor Populare) venind deja cu „lectia invatata”. Acest lucru l-am constatat si eu, in timp ce grupurile de romani nu erau mai mari de 8-10 persoane, cele de straini depaseau 20-25.

Sincer cred ca ne este rusine de acest simbol, ne ferim sa ni-l apropriem ca fiind al nostru. Pentru noi nu este altceva decat imaginea unui dictator, reflexia dusa la extrem a viziunilor unui om: Nicolae Ceausescu, si poate chiar mai mult: amintire vie a ceea ce am urat cel mai mult, comunismul. Si totusi pierdem ceva din vedere: desi credem ca el este un palat construit pentru a-i servi lui Ceausescu drept resedinta imparateasca, aceasta credinta este complet falsa, caci ea a fost construita pentru a gazdui „Romania” de catre romani si pentru romani. Mai exact, viziunea lui Ceausescu era aceea de a avea toate „puterile statului” sub un singur acoperis; si comunist nu era doar el, ci printr-un joc al destinului  „comunisti” eram cu totii, caci vrand nevrand cu totii ne aflam sub „valul rosu”.

Epoca Ceausescu a disparut, in locul ei a aparut democratia, planificarea cincinala a fost inlocuita de piata libera, 20 de ani au trecut si noi totusi nu putem sa trecem peste mentalitatea noastra prejudicioasa si re-negatoare. Chiar nu putem sa acceptam ca acest colos de marmura este al nostru, chiar nu putem sa ne promovam si noi anumite simboluri nationale ?!?

Acceptarea existentei Casei Poporului / Palatului Parlamentului ca punct de reper pe harta turistica a Romaniei nu implica nicio afinitate fata de vreun sistem politic, cum nu implica cu necesitate nutrirea unui sentiment de „dor si jale” fata de Ceausesti. Faptul ca acceptam existenta Castelului Peles (care apropos nu mai este al nostru) implica cumva ca toti suntem regalisti?!? Implica faptul ca toti bunicii si strabunicii nostrii au fost impacati cu existenta regalitatii pe plaiuri romanesti?!? Pot sa bag mana in foc unora li s-a parut poate la fel de nefast pentru ei si pentru Romania, ca si comunismul; si totusi ne mandrim cu el.

Intr-o societate romaneasca ce duce lipsa de valori, de simboluri, de motive de mandrie, nu vad de ce nu putem sa acceptam acest „bun national” ca fiind al nostru si sa ne mandrim cu el, asa cum este: mare, urat, rece, comunist, megalomanic, gigantesc, Ceausist, alb, din marmura, imens s.a.m.d.

Eu ca sa fiu sincer pana la capat am avut o tresarire de emotie combinata cu uimire si mandrie atunci cand am intrat in aceasta cladire, spunandu-mi in minte ca mai avem si altceva cu ce ne mandri decat cu saracia, rromii, hotiile, gropile din asfalt, carutele de pe drumuri, trafic de femei si alte lucruri pentru care suntem cunoscuti in tot Occidentul.

59 din 59

Or the longest TAG in recorded history

Myruna intr-un moment de maxima candoare mi-a pasat o leapsa, interesanta la prima vedere dar de o lungime demna de epopeile grecesti sau de catrenele lui Nostradamus. Mi-am luat inima in dinti si m-am pus pe raspuns, la toate cele 59 de intrebari (parca am fi la Lotto cu 6/49). Si uite cam ce am spus:

1.Ce speli prima data la dus?
Cocoasa
2. Care este culoarea ta de helanca preferata?
Neagra (dar se mai poarta asa ceva?!?)
3. Iti place cafeaua?
Sunt un bautor inrait de cafea, in toate modurile sale de preparare: cu sau fara frisca, cu sau fara zahar, cu sau fara o pastila de ciocolata, cu sau fara adaos de cacao ori lapte de vache (altminteri pe cel la cutiute il urasc). Cafeau mea prefera?!? De obicei beau Iacobs, e cea mai la indemana, dar sunt fan Illy si Lavazza – iar in facultate beam numai Julius Meinl!
4. Cum te simti acum?
Sictirit, putin adormit si cu chef de o tigare
5. Care este ultima litera din numele persoanei de care esti indragostita?Numele as in prenumele?!?
„A”
6. Care e ultimul vis pe care l-ai avut?
Vise?!? Ce sunt alea? Nu-mi amintesc niciodata ce visez ci doar ca am visat
7. Ai putea mânca o luna întreaga felul tau de mâncare preferat fara sa te saturi de el?
Nu, dar mai ales fiindca nu am un fel de mancare preferat 😉
8. De ce ai o pofta  acum?
De inghetata
9. La ce te gândesti când auzi cuvântul “varza”?
Mal, viezure, mazare, branza si celalte cuvinte comune cu albaneza :))
10. Ai numarat vreodata pâna la 1000?
Hai ma lasi dar ce sunt eu, chinez maniac. Daca as fi Gigi mi-as inumara averea sau oile dar asa paginile cartilor sunt numerotate.
11. Musti sau lingi înghetata?

 

Hahaha…o musc patimas :))

12. Folosesti emoticoane?

Da, who doesn’t?!?

13. Câte dormitoare are casa ta?

Trick question, cu sau fara sufragerie?!?

14. Ai cunoscut vreodata o celebritate?

Da si am vazut ca sunt tot oameni!

15. Îti place brânza?

Oui! OUI!!! Fromage… fromage… romaneasca: cea de Sibiu (de oaie uscata si veche), straineasca: Feta, Roquefort, Etoile de Vercos, Bleu de Vercors si lista poate contiuna

16. Care e ultima melodie de care ai fost obsedat?

Bisso Na Bisso – Show ce soir

17. Câte tari ai vizitat?

Cred ca 3, acum depinde ce intelegem prin „vizitat”…

18. Sunt parintii tai stricti?

Nu si nu au fost niciodata, chiar m-am bucurat de o gramada de libertati!

19. Ai sari cu parasuta/parapanta/planorul?

Doar cu planorul, mi se pare mai sigur decat primele doua

20. Ai lua masa cu George W. Bush?

Ohh come on! NU categoric

21. E ceva stralucitor în camera ta?

Da, globul de cristal de la Mama Omida… ehh si ar mai fi ceva: my intelect! hahahaha!!!

22. Închiriezi filme?

Nu am facut-o niciodata, cinema sau de la „prietenii virtuali”

23. Unde vei merge sâmbata seara?

In Bucuresti sa ma vad cu un prieten din Franta in vizita pe plaiuri mioritice

24. Oua albe sau maro?

Pestrite se poate?!?

25. Îti place muzica?

Faptul ca am fost D.J. si ca am o colectie enorma de melodii va spune ceva?!?

26. Ai mers cu trenul?

„Trenule masina micaaaa, unde-l duci tu pe Ionica?!?”. Ce intrebare cretina…

27. Ce zi a saptamânii e?

Ahh… vineri cred… da e vineri!

28. Ce ai mâncat la prânz?

Fasole batuta si supa chinezeasca. P.S. intrebarea asta imi aduce aminte de un banc cu Bula: „- Si seara ce ai mancat? – O cana cu friptura!”

29. Ce face mâine prietena ta cea mai buna?

Nu stiu, am uitat sa o intreb… sa-i dau repede un telefon?!?

30. Ai vazut filmul The Butterfly Effect?

Da, este un film bun, dar de vazut acasa nu la cinema!

31. Ce crezi despre Yankees?

Daca nu e snooker sau tenis de masa i don’t give a fuck!

32. Ai parul ondulat?

De la o anumita lungime da

33.Când ai plâns ultima data?

Cand am vazut Titanicul sau parca era cand le ascultam pe fetele de la Bambi =))
34. Ai intrat vreodata într’un zid?
Nu dar am facut cunostiinta cu un stalp 😛
35. Anotimpul preferat?
Primavara
36. Adormi cu televizorul deschis?
Rareori ca nu prea ma uit la TV-u
37. Ai baut vreodata alcool direct din sticla?
Asta e intrebare pentru copiii de gradinita?!?
38. Crezi ca esti bătrân?

 

Batran, NU dar prea maturizat pentru varsta mea DA!

39. Ti-e frica de întuneric?

Nu, doar de apa 😀

40. Îti place viata ta momentan?

Ca orice om normal sunt doar partial multumit, intotdeauna e loc de mai bine

41. Bati în lemn?

Da cuie!

42. Ai o vedere buna?

Never did, as a matter of fact.

43. Poti sa faci hula hoop?

Ce-i aia? Forgive my stupidity…

44. Unde sunt parintii tai?

Unul in aceasta lume si celalalt in lumea celor drepti

45. Ai fost vreodata sarutat în lift?

In lift nu, dar am fost sarutat in locuri mult mai „kinky”!

46. Care e urmatorul CD pe care îl vei cumpara?

Nu cumpar CD-uri

48. Ce ai cumparat ultima data?

Prajituri, mancare pentru cainele meu si tigari

49. Cât de des vorbesti la telefon?

Mult prea des… o sa ma aleg cu arsuri pe creier 😦

50. Esti într’o relatie complicata?

Orice relatie este complicata si cea mai complicata este relatia cu mine

51. Ai pus piedica cuiva vreodata?

Da unui papagal care alerga o tipa… the bigger they are, the harder they fall!

52. Folosesti betisoare chinezesti?

Nu, but I do use my hands ca arabii! (glumesc)

53. Ierti prea mult?

Da iert dar exista momente cand iert dar nu uit (ca Mafia) hahahaha!

54. Detii o arma?

Da, penelul!

55. Ai fost vreodata într-un castel?

Da, de multe ori, ador sentimentul pe care mi-l da genul asta de vizita/plimbare

56. Îti place parul tau?

Ohh da! Chiar foarte mult, cred ca tb. sa ma duc sa ma tund, bine ca mi-am amintit :p

57. Îti place de tine?

Nu tocmai, as putea sa mai dau jos cateva kilograme si sa fiu mai miserupist…

58. Esti mai apropiat de mama sau de tatal tau?
Sa trecem peste aceasta intrebare, acum este irelevanta pentru mine!
59. Ti-a placut leapsa asta ?!
Ehh, ce sa zic si eu… sa zicem ca DA! Putin cam ORACOL de gimnaziu dar merge :p

Leapsa asta pleaca la…ahh cine o avea rabdare sa o preia, si totusi parca as vrea sa plece la Brightie asa ca acum are mai mult tp la dispozitie :))

Sur le concept de “stakeholder” (II)

Dans un article nommé « Stakeholders, Social Responsibility, and Performance: Empirical Evidence and Theoretical Perspectives », Harrison Jeffrey et Freeman Edward[1] montrent qu’il y a deux modèles du management qui peuvent expliquent les deux types de rapports qui naissent entre l’entreprise et ses stakeholders:

a) management stratégique des stakeholders – qui suggère qu’il y a premièrement un calcul d’efficience derrière  le souci montré par les entreprises envers ses stakeholders ; une bonne relation avec eux, un rapport responsable, peut améliorer la performance économique

b) l’engagement intrinsèque des stakeholders – qui se repose sur la présupposition qu’il y a, à la base des relations entre les corporations et les parties prenantes, un fondement moral, un certain engagement normatif qui fait que l’entreprise prenne en compte et priorise les intérêts des stakeholders. C’est le comportement moral des entreprises, ainsi que les programmes éthiques qu’elles implémentent, qui font que les rapports soient productifs et efficients d.p.d.v. économique. Dans la plupart de cas, ce type de comportement apparaît dans les entreprises où les manageurs mêmes sont pro éthique et ont eux aussi un comportement moral

En général il y a, donc, deux approches, l’une qui justifie la responsabilité sociale comme le résultat purement d’une pensée économique en termes d’utilité et d’efficience qui pourrait se traduire par la maxime : « Il est efficient d’être responsable ! » ; et une autre qui voit le gain et l’efficience économique comme l’acquis d’un comportement morale, comportement qui se traduit par et dans la responsabilité sociale. La maxime gouvernante dans ce cas serait : « Il faut être responsable ! »,  notre « marchand avisé » n’agit pas en conformément avec son devoir mais par devoir, comme les protestants le faisaient au début du capitalisme. Pour vendre bien il suffit de respecter ses clients et d’être un « homme » qui garde sa parole, payer au temps les dettes etc.[2],  le contraire étant contre intuitif à cause d’effets sous optimaux qu’une attitude « immorale » pourrait générer.

Kant, dans Fondements de la métaphysique des moeurs[3], explique que l’action d’un « marchand » correcte et honnête : qui ne trompe pas sur la marchandise, qui rend la monnaie exactement, qui ne s’engage pas dans des relations préférentielles avec ses clients, qui ne modifie les prix suite à la clientèle, ainsi de suite ; est une acte propre à un commerçant qui agit conformément au devoir, mais pas par devoir. L’action du marchand est purement un geste intéressé, il envisage un but purement mercantiliste : celui d’apporter le profit à longue terme, il y a donc, une motivation utilitariste au sens où finalement il lui est plus utile d’agir moralement que immoralement. Pourtant, Kant conclut qu’il n’y pas de valeur morale véritable derrière ce type de comportement même si on avait cette impression.

Par contre si on accepte la thèse de l’engagement intrinsèque des stakeholders on voit facilement qu’il doit avoir une norme morale au sens Kantien qui dépassera le simple désir du profit, du gain ; l’entreprise doit nourrir aussi une moralité intérieure  « invisible » qui se confonde aux certains moments avec l’image morale extérieure, mais qui la dépasse. Il est vrai qu’à l’extérieure le résultat serait le même, on aurait une confusion entre un geste moral véritable et une action vraisemblablement morale mais qui ne l’est pas, ou mieux dit pas plus qu’une action utilitariste et égoïste pourrait l’être, pourtant essentiellement elle est morale, car elle a comme fondement  des actions et décisions justifiables de point de vue éthique.

De toute façon, mêmes ces interactions qui prennent naissance entre les corporations et ses stakeholders demandent une nouvelle forme de reconnaissance sociale de ces engagements. La création d’une nouvelle forme de contrat qui pourrait rendre compte de toutes les nouvelles relations et les mécanismes qui se cachent derrière eux. On peut donc parler de la nécessité d’une forme de contrat social qui lierait les stakeholders et les grandes entreprises corporatistes.


[1] Harrison S. Jeffrey, Freeman R. Edward, « Stakeholders, Social Responsibility, and Performance: Empirical Evidence and Theoretical Perspectives », The Academy of Management Journal, Vol. 42, No. 5, partie du Forum Spécial de Recherche sur les Stakeholders, la Responsabilité Sociale et la Performance (Oct. 1999), pp. 479-485

 

[2] L’homme « morale » de Benjamin Franklin dans « Advice to a Young Tradesman »

[3] Kant Emmanuel, Fondements de la métaphysique des mœurs, trad. Victor Delbos, éd. 1792, document électronique, sect. I, pp. 14-15

Nous avons aussi débbatu les concepts de nouveau contrat social, darwinisme social et “stahlhartes Gehäuse”