Micul Paris de Sf. Valentin

După cum bine ştiţi duminică românii au sărbătorit Sfântul Valentin – sărbătoare  importată din cultura anglo-americană şi care-şi are originile într-o interpretare trunchiată a scrierilor romantice ale lui Geoffrey Chaucer (sec. XIV). Intrată încetul cu încetul în cutuma românului ea ia locul sărbătorii noastre tradiţionale, autohtone, Dragobetele – ce se celebrează pe 24 februarie şi este echivalentul românesc, arhaic, a Sf. Valentin.

Nu contează totuşi „de care parte a baricadei” s-au aflat bucureştenii de 14 februarie, cert este faptul că au petrecut în număr mare alături de cei dragi şi iubiţi lor de ziua „oficială” a îndrăgostiţilor. Iar, după cum am putut vedea, nu au făcut-o doar în cluburi şi discoteci aşa cum ne-am obişnuit în ultimii ani (aşa cum mă aşteptam să se întâmple şi anul acesta) ci şi în alte moduri poate chiar mai plăcute.

Unul dintre cele mai populare a fost simpla dar plăcuta plimbare. Încă de dimineaţă cupluri de toate vârstele au luat cu asalt parcurile şi zonele de promenadă a Bucureştiului. În ciuda unei vremi nu tocmai prielnice, plăcerea câtorva paşi la braţul iubitului sau iubitei se pare că primat. Am văzut ce înseamnă un Cişmigiu supra-aglomerat, nu ai fi crezut că era o zi mohorâtă de februarie.

Un alt mod popular a fost cel de a petrece câteva ore într-o cafenea, ceainărie sau pub (unele mai fistichii decât altele) iar în această privinţă Bucureştiul nu duce lipsă de locuri draguţe unde să poţi sta la taclale şi poveşti. În ciuda acestui fapt mai toate erau arhipline sau primeau clienţi doar cu rezervare făcută în prealabil – pentru cafenelele mai selecte rezervările fuseseră făcute chiar şi cu două zile înainte.

Cei mai temerari şi sportivi dintre îndrăgostiţi au ales să-şi petreacă Sf. Valentin pe luciul gheţii patinoarelor deschise până seara târziu. Patinele au fost la mare preţ, aşa cum a fost şi vinul fiert cu scorţisoară – vin ce, alături de efortul patinatului, a alungat frigul umed şi întepător ce s-a aşternut seara peste capitală.

Alţi amorezaţi, iubitori de cultură, au ales să-şi petreacă seara „la căldură” în compania unui film bun sau a unei piese de teatru. În ceea ce mă priveşte am ales Teatrul National şi alături de mine o sală plină ce a ales să se delecteze cu Ivan Turbincă – după Ion Creangă. Un spectacol savuros ce a păstrat stilul original a lui Creangă dar a primit o infuzie de umor contemporan, absurd. O piesă bine regizată, spontană, jucată excelent de actori în mare parte tineri (întocmai pe placul spectatorilor).

Este bine de văzut că bucureştenii pot să se separe de tumultul vieţii din capitală găsind timpul şi starea de spirit necesară pentru a se simţi bine, pentru a se bucura de asemenea zile – uitând astfel de stresul zilnic, de criza economică şi de altele măcar pentru câteva ore.

Reclame

Pisica moartă sau cum se aruncă vina…

Vânătoarea de bugetari

 

De câteva zile asist ca un bugetar cuminte la spectacolul decrepit ce a cuprins societatea civilă românească. Mărul discordiei este de aceasta dată banul public, sau mai exact bugetul pe anul astă, cu ale sale anexe: legea pensiilor şi legea unică de salarizare (bugetară that is).

Este evident pentru mine, ca simplu cetăţean, faptul că România – ca stat – nu mai are bani nici să se ducă la budă şi nici nu pot spune că mă uimeste această incapacitate de plată in care a intrat statul (oricum la cât s-a cheltuit fără cap în ultimii ani nu era decât o chestiune de timp). Ce este de-a dreptul patetic, ba chiar denotă o atitudine patologică, este modul în care este plimbată „pisica moartă” de la o poartă la alta. Mai exact modul în care se aruncă vina pentru eşecul financiar şi administrativ.

Primii care au intrat în colimatorul opiniei publice, dar mai ales a guvernului Boc au fost bugetarii. De la alegeri încoace ei au fost ciuca bătăii, lor li s-au imputat toate greşelile guvernărilor precedente, lipsa unei soluţii reale „pentru criză” şi pierderile de bani şi imagine ai actualilor guvernanţi. Pe scurt România o duce rău numai din cauza numărul mare de bugetari.

Obiectiv  vorbind sistemul birocratic românesc are lacune grave, există multe ramuri bugetare ce „suferă” de un exces de forţă de muncă (în timp ce altele sunt in deficit), însă 200.000 de disponibilizări îmi pare a fi o soluţie mai degrabă populistă decât una întradevăr eficientă.

Bugetarii văzându-se „strânşi cu uşa” au considerat de cuviinţă să azvârle pisica mai departe către pensionari – pe principiul: să moară şi capra vecinului – şi asta după ce i-au umplut pe tehnocraţi de cuvinte de ocară. Prea mulţi pensionari şi prea multe „pensii speciale” pe cocoaşa unui număr mic – şi în continuare în descreştere – de contribuabili. Zânzania s-a iscat repede, făcând ca pensionarii să arunce vina retur asupra guvernului şi a statului (dar, cum era de aşteptat, şi asupra bugetarilor).

În acest mod simplu „triunghiul conjugal” s-a închis. Toată lumea a ajuns să dea vina pe toată lumea; nimeni nu este vinovat pentru situaţia actuală, dar în acelaşi timp cu toţii sunt. Totuşi, cum era de aşteptat, nici cele două măsuri legiferate mai sus enunţate nu sunt tocmai scutite de subiectivism – unii mai egali decât alţii şi un „caşcaval” împărţit arbitrar. Aceste lucruri nu au făcut decât să mărească neliniştea claselor sociale vizate, agravând această stare de nesiguranţă.

Chiar şi aşa problema fundamentală persistă. Nimeni nu doreşte să-şi asume răspunderea, ba mai mult fiecare membru al acestei „familii degenerate” actionează ca un individ egoist ce, încercând să se disculpe, caută orice metodă să-l inculpe pe celălalt. Iar, pentru ca tabloul să fie complet, a patra putere în stat – presa – joacă rolul amantului încornorat ce-şi bagă nasul cu obstinaţie – sub umbrela obiectivismului şi „obligativităţii” exercitării rolului de mediator.

Din acest amestec nereuşit de interese, orgolii, frustrări şi „mutări” iraţionale menite să „protejeze interesele” fiecărei părţi, cu toţii iesim perdanţi. Este a fail-fail situation! Această mentalitate a caprei vecinului, a disculpării perpetue şi a aruncării „pisicii moarte” este clar una găunoasă pentru întreaga comunitate. Ea se reflectă în mai toate raporturile şi interacţiunile inter-personale cât şi în cele dintre cetăţeni şi stat (privit în ansamblu). Principul guvernant ce se concretizează într-o maximă de forma: „nu este problema mea, să o rezolve X, nu scrie nicăieri ca trebuie să fac Y – ne face să aşteptăm să ne vină toate „mură-n gură”, să ne cadă din cer fie sub formă de mană fie sub forma unui drob de sare.

Tare îmi e că am devenit un popor frustrat, laş şi miserupist. Pierduţi în problemele zilnice am devenit închistaţi şi complet dezinteresaţi de ce se întâmplă în jurul nostru (atâta timp cât acel lucru nu ne afectează pe termen scurt). Suntem experţi în pasat vina şi judecat „obiectiv” dar dintr-o poziţie pur subiectivă. Ar putea să plouă cu meteoriţi, atâta timp cât nu te loveşte pe tine dar îi loveşte pe ceilalţi totul e O.K. pentru că denotă că eşti mai deştept iar toţi ceilalţi sunt niste proşti.

Off topic:

Stau să mă intreb:

Nu s-au săturat oamenii de toate aceste dezbateri triviale şi sterile?!? De „desfăcutul firului în 4”?

De fiecare dată mass-media face ca totul să pare spectaculos, ieşit din comun, neaşteptat şi imposibil de „prezis”! Toate acele feţe plictisite apar la televizor şi „spun lucrurilor pe nume”, devoilând – live sau în scris – „adevărul” ascuns nouă plebeilor s.a.m.d. Mie unul, mi s-a acrit de asemenea trend-uri jurnalistice, mai ales când sunt învăluite în această mantie a senzaţionalului. Lucrurile se desfăşoară perfect normal şi aşa cum au tot făcut-o de pe vremea lui Ţepeş până în zilele noastre!

Happy Dragobete day

Fie că-i Dragobete, fie că-i Valentin nu cred că contează atât de mult atâta timp cât 14 Februarie este o zi dedicată celui „drag” și a reînnoirii naturii. Așa că enjoy it, pe cât se poate, fără a vă întreba de ce, cu cine și pentru ce.

Sper să fiți alături de cineva drag și iubit de voi. Azi să fiți iubiți și să iubiți la rândul vostru!

P.S. Au apărut deja ghioceii. Mici, plăpânzi, dar de un alb pur. Încă puțin și Baba Dochia o să-și lepede toate cojoacele, scăpându-ne din incleștarea zăpezii și gheții.

RDS-ul revine

Surprize, surprize!

Din nou, RDS-ul mă face să înfrunt cea mai mare temere a unui blogger: cea de a rămâne fără Internet. După nici o lună de la ultima „problemă tehnică” se pare că RDS-ul nu s-a dezis: iarăşi nu am net! Sunt curios cât timp o să mai dureze de data asta?!?

E clar! Trebuie să-mi schimb providerul! Credeţi că dacă o să-mi pun unul furnizat de soricei pe rotiţe o să meargă mai bine?!?

Pentru moment over and out! Wish me luck in the future „battle”! 😦