Timpul trece, leafa merge

Întotdeauna am zis că există bugetari şi „bugetari”. Cu prima categorie nu am nimic, în schimb pe cea de-a doua nu pot fi atât de blând. Dacă aş fi fost un tiran în perioadă medievală m-aş fi amuzat copios în a-i trimite în donjonul castelului (asta după ce i-aş fi supus la o „baie publică” cu roşii stricate sau ouă putrezite).

Nu este nimic ieşit din comun, pentru bietul plebeu român, faptul că birocraţia românească este printre cele mai de „temut” din lume; cum nu este nici un secret faptul că eficienţa reprezentanţilor statului tinde către zero absolut şi totuşi… nimic nu poate banalul „bun simţ” (comun, trivial, simplu, dar inexistent) ce ar face mai uşor suportabilă starea de fapt a lucrurilor.

După ce am bătut oraşul în lung şi în lat, într-o aglomeraţie infernală,  pierzând aproape 1 h doar pentru a cumpăra un simplu timbru judiciar de 0,15 RON (adică 1.500 de lei vechi) m-am postat în faţa uneia dintre arhivele oraşului – care de data aceasta spre norocul meu era deschisă publicului.

Altminteri programul cu publicul este făcut special pentru lăuze: 4 zile din 5, între orele 9 şi 12 şi doar într-o singură zi este „lungă” cuprinzând încă 2 h de program peste  cele 3, ca şi cum un om al muncii capitaliste şi-ar permite luxul să-şi părăsească serviciul special pentru o hârtie.

Discuţie:

– Sărut-mâna doamnă, aş dori şi eu documentul X
– E cam târziu, nu are cine să vi-l semneze!
– Păi e  doar 11:15 programul de pe uşă spunea că la 12 închideţi?!?
– Trebuia să fiţi pe la 10 cel târziu!!! Să vedem ce se mai poate face. Aveţi documentele x, y, z?!?
– Da, sper…
– Cererea e completată?!? Cum nu aveţi cerere??? Mda, v-o dau eu…
[alte minute pierdute în numele birocraţiei]
– Gata??? Să vedem dacă aveţi noroc!
[deci totul se rezumă la noroc, e bine de ştiut…]

În timp ce aşteptam cuminte nesperata hârtie doamnele îşi făceau „treaba”, că doar erau în timpul programului:

  • o doamnă (cu iz de şefă) îşi servea pacheţelul, pentru ca mai apoi să treacă la desert (cozonac întins pe un ştergar frumos apretat)
  • o alta se pregătea de masă, a pus pe masa publicului un carton şi a început să ciobănească meticulos diverse legume şi mezeluri

În acest răstimp:

  • două vorbeau despre partida de sex de cu o seară înainte
  • alta îşi etala emfatic (făcându-se auzită prin interjecţia FATĂ!) dresurile dantelate şi frumos colorate, proaspăt cumpărate de la vânzătorul ambulant din holul instituţiei
  • iar o alta, probabil geloasă, o chestiona pe cumpărătoare dacă „al său” o dezbracă (?!?!?)
  • iar nou venita (se vedea după tinereţe şi stângăcie) se gudura lasciv – chiar erotic – pe lângă un alt tinerel

Eu eram încă acolo! Şi am mai fost timp de o oră… deşi programul se încheiase, „am avut noroc” documentul a putut fi emis „azi”. „Dacă nu domnule şi mâine era o zi!

Anunțuri

5 gânduri despre „Timpul trece, leafa merge

  1. Iote, să mai spună careva că-cucoanele bujetare ie seci, dom’le. Ete, au ştrampi coloraţi, şi mai au şi masculi care să le ştrămpuiască 😀

    Ai rezistat eroic, eu în locul tău o îndopam forţat pe matracuca şefa, cu una bucată ştramp al subalternei 😀

    • Nu puteam ca se gasea o masa intre mine si ea. In plus trebuia sa-mi urmaresc interesul, intr-un fel sau altul eram fortat sa le suport atitudinile „profesioniste” 😀

  2. Eu le indesam clar strampii pe gat, faceam o criza de nervi si le urlam in fata ca sexul nu presupune numai stat pe spate apatic, recte cu ciorapi de lana, izmene si maiou patat de mustar… corect, si maine e o noua zi pentru „soriciul gros” al multora!

    • Sa stii Madelaine ca eu cred ca ea stia ce inseamna sexul, mai ales ca se facea frumoasa pentru genul asta de activitati. P.S. da, intotdeauna este loc de „mai mult” 😀

  3. Si unde e loc de dat……ma bag in fata!Cu cat mai mult cu atat mai bine! Oleeeeee Oleeeeeee cu ar zice un colaborator al stimabilului Titus Steel!
    P.S. : JOS CENZURA!!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s