Portretul lui Dorian Gray

Un film bun şi o carte şi mai bună…

Am văzut de curând „Dorian Gray”, ecranizarea din 2009 a unei nuvele de Oscar Wilde intitulate „The picture of Dorian Gray”. Trebuie să recunosc că nu am avut nişte aşteptări ieşite din comun de la acest film, poate pentru că în ultimii anii ecranizările romanelor nu au fost punctul forte al Hollywood-ului. Ştiu, ştiu, Harry Potter este roman, precum şi o mulţime de filme horror, but still…

După cum spuneam, am fost plăcut surprins, filmul este bun şi merită văzut. Povestea se desfăşoară într-o Anglie victoriană de sfârşit de secol. Un pact diabolic îl transformă pe tânărul şi ingenuu Dorian (interpretat de Ben Barnes), moştenitorul provincial al unui unchi londonez, într-un libertin nemuritor, mereu tânăr şi frumos, dar cu un suflet putred şi corupt. Dorian duce o viaţă hedonistă şi depravată, uitând complet ce înseamnă a fi om şi a iubi. În tot acest timp portretul său, sursa energiei sale negative şi obiectul pământean simbol al pactului, devine oglinda fidelă a „realul” Dorian Gray – urât, hidos, macabru, putred, damnat.

Personajele sunt puternice şi bine interpretate, deşi dezvoltarea poveştii se bazează puţin pe replici ci mai mult pe interacţiunea non-verbală dintre personaje şi decoruri. Din acest punct de vedere mi-am amintit de un film ce mi-a creat aceeaşi stare atunci când l-am văzut: Le Pacte des Loups. „Dorian Gray” este bipolar, oscilând între perversiunea raţională şi calculată a lordului Henry – ce-i hrăneşte ego-ul lui Dorian – şi diabolismul hedonist sincer, pur şi iraţional al lui Dorian. Toată acţiunea, precum şi restul personajelor sunt concepute să potenţeze drama personajelor principale.

Filmul este gândit ca o alegorie omagială adusă fatalităţii. Singurul lucru ce îi poate aduce un minus este „lenevia” cu care evoluează personajele. Într-o încercare balzaciană de redare a detaliilor acelei epoci, de creionare fină a personajelor, acţiunea pierde teren, aşa că nu-l recomand după o zi obositoare de muncă – s-ar putea să-l găsiţi plictisitor.

Stil: dramă victoriană, grotească, libertină şi fantastică

Scenariu & story: leneş dar diabolic

Interpretare: demnă de Hades

Efecte speciale: par ci par la

TOTAL: 8,2 / 10

Reclame

Planeta Venus (grafică digitală)

Staţi liniştiţi încă nu am zburat pe Venus şi nici nu m-am întâlnit cu zeiţa frumuseţii şi dragostei. Am „fotografiat-o” de la distanţă, sâc. Un simplu desen grafic în Photoshop, tocmai bun pentru începătorii ca mine, dar spectaculos; excelent pentru o pauză de după-amiază:

Eu Ştefan, Domn al Moldovei!

Pardon! Trebuia să zic: Eu Cornel, Domn al Moldovei!ba chiar al României Mari.

Cea mai „tare” ştire pe care am auzit-o în ultima vreme… Unu, pre numele său Cornel Cernoshi şi-a dat seama că el e os regesc şi, ca ficior al Moldovei (vlăstar din flori ofilite a răposatului Ştefan cel Mare), are datoria sa să ceară dreptu’ străbunilor… adică toată Moldova! Sunt curios… A cerut-o cu tot cu răzăşi?!?

Şi mie îmi povestea bunica, în copilărie, că familia mea se trage din familia Brâncoveneştilor (şi am ca dovadă un arbore genealogic făcut de un unchi din a şaptea spiţă a neamului), poate îmi dă şi mie statul român măcar 10 ha în zona Pipera, că aş fi mulţumit, chiar şi fără canalizare şi asfalt cum e ea. În plus, eu măcar am toate ţiglele pe casă şi câţiva neuroni funcţionali şi perfect cablaţi.

Acum, lăsând deoparte faptul că asta numai ştire nu se poate chema, mă obişnuisem cu ideea că România e plină de cocalari şi piţipoance, de tute proaste şi cam uşuratice (al de sexy Braileanca, eleva porno ş.a.m.d.), de fantastici, valoroşi, talentaţi şi buni vorbitori ai limbii române, dar acum prevăd apariţia unei noi caste guvernante: nebunii de legat dezlegaţi de glie – vasăzică complet liberi.

Şi după ce afli că e nebun, mai afli că nu are nimeni ce să-i facă, justiţia e obligată să-l „bage în seamă”. Mândru preşedinte de uniune (Uniunea Persoanelor care nu votează din România), aspirant la Preşedenţia României, Domn al Moldovei, mecanic auto, mândru posesor de blog. What next?!? Critic de artă, istoric, viitor Gandhi ori Napoleon, unic moştenitor al lui Adam?!?

Ce e mai rău?!? Că, peste noapte, un biet „cetăţean” (ce ar primi cu uşurinţă un bilet „dus” la Voila – ştiţi voi… spitalul) ajunge persoană publică. Sunt tare indecis… Cine este mai nebun, el – necontrolat de nimeni la dungă pe buletin – ce îşi urmăreşte „un plan bine stabilit”, sau toţi „jurnaliştii” şi „moderatorii” de două parale care-i dau apă la moară şi fac din sărmanul om personaj excepţional senzaţional???

Dacă politică nu e, măcar să fie „pâine şi circ” (măcar circ)! Ştiţi cumva dacă există vreo ţară fără presă?!? Că acolo aş vrea să mă mut!

Marean la Travel Channel

Stând cu „burta la soare” pe sofaua mea confortabilă am ales să-mi petrec un sfârşit de după-amiază în compania unui documentar despre Insulele Canare, dacă tot nu o să ajung să le văd măcar să nu mor prost şi neştiutor. Mi-am pregătit un snack de ora 5, am aranjat volumul,  şi am aşteptat cuminţel să înceapă.

Şi a început să „curgă” cu peisaje superbe, dar şi cu subtitrări demne de primul premiu pentru agramaţi. Parcă zici că cei de la Travel Channel l-au angajat pe Marean ca traducător, nu alta! Cum care Marean?!? „Almanahe” & „Goagăl” Marean. Eu tare cred că au folosit vreun translator automat găsit crack-uit pe net. Oricum a fost al naibii de amuzant să vezi atâtea cuvinte stâlcite.

Enjoy, că eu am făcut-o:

Această prezentare necesită JavaScript.