Pasiunea mea…natura

Pardon era, înainte să redescopăr fotografia. Sau mai este, dar este acea natură „încremenită” de vederea obiectivului fotografic.


De vreo 2 ani m-am reapucat de fotografie! Mă mai „jucasem” în copilărie cu aparatul de fotografiat, era un Zenith bătrânior, îl primisem cu împrumut de la un regizor-fotograf.

Cum am prins gustul filmului şi fotografiei?!? Păi, Victor Tomescu, că aşa îl chema pe regizor, mă distribuise pe la 4-5 ani într-un scurt metraj, iar eu, curios din fire, în timp ce actorii filmau scenele,  tot îl „interogam” despre toate maşinile alea ciudate. De fapt eram tare neastâmpărat: mă urcam pe ele, mă jucam cu rolele de film, mă plimbam cu exponometrul în mână crezând că e busolă şi câte şi mai câte prostioare copilăreşti. Aşa am avut eu primul contact cu această lume.

Ani la rândul, de câte ori ajungeam pe la atelierul său, intram şi-mi petreceam ore bune în compania lui. El încerca, în joacă, să-mi explice una alta, însă eu, mai tot timpul eram atent şi fascinat de mulţimea de fotografii ce atârnau la uscat – prinse cu câte un cârlig de rufe. Pe la 9 ani mi-a arătat cum se scoate un film şi cum se developează în camera obscură. Pe la vreo 10 mă lăsa să-i decupez cadrele din rolele de film, pentru ca mai apoi să-mi arate din tainele montajului unui lung metraj. Nu înţelegeam eu mare lucru, dar mă fascina.

Într-un final pe la vreo 11-12 ani am primit Zenith-ul şi 3 filme, ruseşti parcă. Făceam cu el o fotografie la câteva zile, iar odată terminat un film, domnul Tomescu mi le developa în laboratorul său şi-mi explica unde greşisem, sau ce făcusem bine. Era greu să-l foloseşti, nu ca DSLR-urile moderne, pregătirea fiecărei fotografii dura „o veşnicie”, iar partea cea mai frumoasă dar tensionată era acea aşteptare nesigură a rezultatului final. Din nefericire, la scurt timp, Victor Tomescu a murit, aşa că mi-am lăsat deoparte aparatul şi am dat uitării mai tot ce învăţasem. Să fiu sincer, nici nu mai ştiu unde sunt primele mele fotografii şi nici măcar nu-mi amintesc cu ce erau…

Acum flama m-a prins din nou. O fac din pasiune, îmi place, mă incită, mă stresează dar în acelaşi timp mă relaxează. Este o pasiune scumpă  ce-ţi mănâncă timp şi destui bani (aparatele şi obiectivele nu sunt tocmai bragă, iar pentru a putea învăţa câte ceva trebuie să-ţi petreci multe ore citind şi punând în aplicaţie cele citite), dar mă regăsesc în ea, mă caracterizează şi mă face fericit. Sunt, fără îndoială, un fotograf amator, deşi tot încerc să strâng bani pentru un curs profesionist de fotografie (nu prea sunt autodidact, îmi place să mi se arate mai mult decât să citesc acel lucru în vreo carte). Pe de altă parte mă îndoiesc că m-aş regăsi ca fotograf la nunţi, botezuri, sau mai ştiu eu ce evenimente populare.

Din fotografie în fotografie mi-am dat seama că-mi place să imortalizez peisaje naturale, cât şi peisaje „omeneşti” – oraşe, sate, mitocuri, mânăstiri s.a.m.d. (cu cât mai vechi, cu atât mai bine). Pentru fotografii abstracte îmi cam lipsesc ideile şi tehnica, în plus îmi place să redau ceea ce văd şi simt, nu ceea ce aş vrea să văd sau să simt. Urăsc portretele (ori fotografiile cu oameni) şi  fotografiile în stil jurnalistic – de reportaj.

De curând sunt şi mai împlinit de această pasiune pentru că am primit o propunere să fac prima mea expoziţie. Sunt oarecum temător, codit, îngrijorat, dar cred că până la urmă o voi face – ca amator, nu ca „artist”. Sunt oarecum intrigat de posibila întâlnire cu publicul vizitator. Cred că tocmai acest lucru este acea lamă cu două tăişuri care mă conduce să fac acest pas, dar în acelaşi timp lucrul ce reprezintă şi cea mai mare temere (frică…).

Anunțuri

7 gânduri despre „Pasiunea mea…natura

    • Karla, iti multumesc sincer pentru incurajari, sper ca o sa iasa bine!

      O mare parte din fotografiile pe care le voi expune le regasesti si la mine pe blog, ori sa mai fie maxim 10-15 fotografii in plus. Si app. Ploiesti Karla, Ploiesti… se mai gasesc si bloggeri in zona asta a tarii :))

  1. Astept cu entuziasm expozitia ta si poti fi sigur ca daca nu am timp sa o vad pe viu…..tot imi voi face timp, pe suport digital.Sper ca sti la ce te expui din partea mea….sti cat de direct si nemilos si sunt :)) asa ca , stimate maestre, da tot ce poti!!!

    • Ehh, cei mai importanti oameni pentru un „artist” sunt criticii! Nu ca eu as fi artist si tu critic 😛

      Eu totusi sper ca ajungi si tu pe aici in timp util pentru expozitie, ca sa ma cenzurezi si critici!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s