România, locul 3 la Eurovision

În sfârşit un motiv de mândrie, am ajuns pe locul al 3-lea la Eurovision. Paula Seling şi Ovi au avut o melodie excelentă şi interpretare de mare excepţie, poate prea bună pentru un concurs ca Eurovision (unde e clar că dacă nu ştii geografie ai toate şansele să o înveţi), care a prins la public – fie el şi afon. Felicitări!!!

Ca să fiu sincer, melodia nemţoaicei Lena (Satellite) a fost tare slăbuţă comparativ cu  cele a restului concurenţilor şi nici la partea de voce nu a excelat, dar na: gusturile nu se discută. Aş fi vrut să câştigăm ediţia de anul ăsta, iar Playing with Fire avea tot ce îi trebuie ca să ajungă pe primul loc,  nu a fost să fie. Nici locul 3 nu este unul de ignorat, ba este chiar foarte bun, mi-a depăşit cu mult aşteptările mai ales cu o concurenţă atât de acerbă.

Despre turcii de la Manga?!? O părere bună, mie mi-au plăcut, We Could be the Same este o melodie hardcore închegată, dinamică şi foarte fresh. Cred că merită pe deplin locul pe podium.

Voce bună a avut şi reprezentanta Georgiei Sofia Nizharadze cu Shine (cel puţin: pe gustul meu).

Şi acum voila les gagnants:

No.1

No. 2

No. 3

Anunțuri

9 gânduri despre „România, locul 3 la Eurovision

  1. Nici mie nu-mi place de donsoara Lena . Turcii au fost ok insa aveam mai multe pretentii de la stilul abordat . Consider ca noi am fost cei mai buni dar avand in vedere de eticheta pe care ne-o purtam in spate indiferent de prestatie vom fi acolo undeva de umplutura . Oricum , e un loc onorabil pentru noi dar cu toate astea tot tre sa trecem prin preselectii ca deh ciuciu $$ :)) .
    Preferatul meu e bosniacul :X

  2. Prea multe clipuri de pe youtube la tine pe blog…
    Curios fiind … am intrat sa te citesc.
    Imi place blogul… daaarrrr mult prea multe clipuri de pe youtube. 🙂 Din aceasta cauza, atunci cand „navighezi” de pe un modem (Vodafone, Orange,etc.) blogul se incarca cam greu.

    Imi cer scuze pentru ca am fost offtopic !

    • Nu-i nicio problema, critica constructiva este intotdeauna bine venita. Vezi ca de obicei nu prea pun clipuri de Youtube, asa s-a intamplat sa fie in ultimele articole, altminteri sunt un fan al vorbei scrise. Incearca sa te uiti pe posturile mai vechi, poate o sa gasesti mai multe articole pe placul tau.

      Iti multumesc ca m-ai vizitat si ca m-ai citit, dar si pentru apreciere.

      Te mai astept pe aici.

      Alex Zizzou

  3. Chestie de gust si afectiuni 🙂
    Mie mi-a placut pustoaica, un soi de Lili Marlen juvenila si fermecator de stangace, asta e…
    piesa mi s-a parut originala, cu versuri bune (rar luate in calcul), pacat ca nu era cantata in germana..

    Imi plac piesele autentice, cantate in limba tarii de origine, cu iz national:) Mi-au placut Spania, Israel, Serbia, Grecia… Portugalia nu! chiar daca a cantat in portugheza, piesa era o furaciune dupa Barbara Streissand. Au mai fost si alte furaciuni pe fatza: cam semanau danezii cu ABBA si englezii nu mai stiu cu cine…
    Nu prea-mi plac piesele ultraelectronizate si computerizate, sau alea cantate la presa hidraulica;
    deci, regret, nu mi-a placut piesa româneasca, ceea ce nu m-a impiedicat sa o votez. Dovada ca votul e unul afectiv si nu de apreciere artistica…

  4. ….Ma tem ca am ceva probleme la acest capitol.Adica, pe de o parte e bine ca suntem locul 3 dar…..nu ar fi fost mai bine sa fim pe locul 1?Poate ca va zice lumea ca sunt prea exigent, si poate ca sunt, dar nu asta este „motorul” perfectionarii?Felicitari alor nostri ptr reusita lor!!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s