Copilul ploii şi al nopţii

Mă tot zăpăceşte lumea cu ploaia asta, tot îmi spun de furtuni, că e aproape mijlocul verii şi soarele nu se arată (ca şi cum ar fi mai bine la 40 de grade), că „vai”, că „au şi jale”. Toţi cei cu care mă întâlnesc mi se plâng de furtuni şi ploaie, ca şi cum aş fi obligat să simpatizez cu ei, precum ţaţele la colţ de stradă, ori la coada de la pâine. Recunosc că cei afectaţi realmente de viituri şi furtuni merită simpatia, dar ceilalţi ce au cu ploaia?!?

NU! Mie îmi place ploaia! Mă face să mă simt bine, mă relaxează. De fapt, cu cât este vremea mai furtunoasă, cu atât sunt mai fericit. Ador furtunile, fulgerele ce brăzdează cerul noaptea, tunetele asurzitoare, cutremurarea estetică pe care mi-o dă natura dezlănţuită. Îmi place să mă plimb prin ploaie, să ascult ropotul milioanelor, miliardelor, zecilor de miliarde de picături de ploaie. Vară, călduţ, ploaie, noapte, ferestrele deschise, linişte, izuri proaspete – de tei şi iasomie – un adevărat regal adus simţurilor mele. Dar pentru ca „peisajul” ideal să se înfăptuiască, să se proiecteze în spaţiul realului, trebuie să fie noapte.

Noaptea este un alt lucru pe care îl ador… De mic copil mi-a plăcut să stau treaz până la ore târzii, să citesc noaptea, să mă gândesc la „ce voi face când voi fi mare”, să învăţ pentru extemporale şi dictări, să scriu scrisori de amor, să-mi tocesc creierii cu un curs la care urma să am examen, să-mi dau frâu liber imaginaţiei (cum e de exemplu cazul blogului ce „se scrie” mai mereu după 12 noaptea), să privesc la stele şi să mă gândesc dacă mai e cineva ca mine acolo ş.a.m.d….

Cel mai mult cred că îmi place liniştea nopţii, lipsa sunetelor agasante ale civilizaţiei, lipsa vacarmului citadin, dar mai ales a oamenilor (gălăgioşi, „sălbatici”, haotici  şi guralivi). O noapte „perfectă” îmi dă o stare de calm şi împăcare cu mine, îmi dă energie! Oi fi fost liliac într-o viaţă anterioară?!? Sau poate o bufniţă?!? Nu ştiu, tot ce se poate! Dar mie îmi place, mă face să mă simt bine! Ce să-i faci, sunt o fire nocturnă şi pe cât de sociabilă şi vorbăreaţa ziua pe atât de tăcută, antisocială, închisă şi gânditoare pe timp de noapte.

Aşadar vă urez bună dimineaţa, iar eu mă retrag la culcare căci mai este puţin şi răsare soarele.

Al vostru,

Zizzou

Anunțuri

13 gânduri despre „Copilul ploii şi al nopţii

  1. Si eu am fost tine, pasare de noapte..tin minte cand prin adolescenta visam cu ochii deschisi, ma uitam pe pereti sau stateam si scriam in jurnal pana ma prindea 2 noaptea..noaptea invatam, citeam, gandeam, ma relaxam, ascultam muzica, priveam intunericul din camera si imi imaginam multe lucruri.

    Cu ploaia..e de bine..esti o persoana romantica..”Ploaia” imi aduce aminte de poezia lui Nichita Stanescu – > Ploaie in luna lui Marte..si Doamne cat de frumos poate sa o cante Nicu Alifantis..e de vis..

    Aa si sa stii ca exista cu siguranta cineva ca tine..se spune ca in viata fiecare dintre noi avem o dublura. >:)

    Numai bine,
    Deea

  2. „Ce să-i faci, sunt o fire nocturnă şi pe cât de sociabilă şi vorbăreaţa ziua pe atât de tăcută, antisocială, închisă şi gânditoare pe timp de noapte”…
    da, sunt de acord cu tine si ma regasesc in cuvintele tale, si mie imi place enorm ploaia, racoarea ei, prospetimea care se simte in noapte, cu geamul deschis ca sa miroasa si toate acestea sunt „un adevărat regal adus simţurilor mele.”

    • Bine ai venit pe blogul meu Dulceata de Cirese, ma bucur ca nu sunt singurul „nebun” uite mai este si Deea, deja suntem 3! Yuhuu!!!

      Te astept pe aici cu drag,

  3. Ma uimesti…….Tu cu ploaia si noaptea si tacerea ta….frate….cand tu stai si visezi cu geamul ala deschis si cu parfumurile alea de tei si iasomie, cu gandul plecat departe, cuprins de misterele universului………eu……..eu ador sa sforai cat pot de tare, sa bag ca ursu un somn, ca pe timp de furtuna e cel mai odihnitor somn!!!
    Na ca am spus-o!!! :))

  4. Pingback: Twitted by AlexZizzou

  5. Mama cum a dat-o Cristian :)) Tot lirismul din postare s-a dus pe apa sambetei cu comentariul lui 😀 But it was funny! :))
    Ai uitat sa zici ca pe timp de furtuna e vreme de facut copii.

  6. @Floare de Mai, @Cristian – linistiti-va my friends, e si vreme de facut copii pentru unii, pentru altii e vreme de sforait! Dar stiti cum se spune de la un moment nu-ti mai arde nici de una, nici de alta!

    • Stiu, Alex….in ultima vreme…
      In noapte tarziu…
      Nu mai e timp de poeme
      Si trebuie sa stiu
      Cardiologie.

      PS: Eu cred ca Cristian ne minte – cred ca este totusi un tip sensibil. Altfel, nu si-ar fi prezentat umilele lui scuze. 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s