Acum chiar că revin!

După mai bine de doi ani de absență simt că trebuie să revin în blogosferă, simt că am ce să spun, ce să transmit, ce să împărtășesc… Și totuși, mă simt ca un novice, nu știu de unde să încep, cu ce să încep, ce să spun lumii pe pagina albă a hârtiei virtuale… Am stat toată ziua de azi făcând curățenii prin blog și gândindu-mă intens la ce voi scrie după atâta vreme. M-am gândit la „marea revenire”! Dar pentru cine e mare? Pentru cititorii mei? Care cititori, căci dispărând așa subit nu am făcut decât să mă arunc într-un con de umbră și să tratez cu dispreț și aroganță pe acei oameni pe care, mai presus de a-i considera doar niște cititori, îi consideram prieteni.

Am observat, cu o oarecare plăcere, că unii încă mai fac parte din această comunitate, alții, buni prieteni și ei, și-au închis blog-urile și au renunțat la micul lor locșor de intimitate publică. 

M-am hotărât să încep în luna lui Septembrie, într-o zi ploioasă, așa cum am făcut-o acum  4 ani când am scris prima oară acest blog în postul cu numărul UNU, să-mi pun din nou pe hârtie gândurile și experiențele, să mă exteriorizez. Sper, ca și atunci, ca acest post să fie primul dintre multe și mai sper să-mi regăsesc cât mai mulți dintre prietenii mei cititori, să găsesc și alți pasionați de cuvinte ca și mine și, poate cel mai important, să mă regăsesc pe mine.

Pentru un nou început este suficient…

Și totuși ce coincidență, fix în ziua în care a început școala! O fi vreun semn?!?

Al vostru,

Alex Zizzou

Anunțuri

5 gânduri despre „Acum chiar că revin!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s