Responsabilitate, sustenabilitate, durabilitate

Trei cuvinte fără prea mare noimă pentru majoritatea oamenilor pe care-i întâlnesc. Mai nimeni nu dă nici doi bani pe ce înseamnă responsabilitate, sustenabilitate sau durabilitate. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, pe majoritatea oamenilor nu-i interesează dacă ele există ca și cuvinte în limba română, cu atât mai puțin în vreo altă limbă a la mode.

Acum se pune problema dacă pot fi ei blamați pentru asta? Cine ar putea să spună că ele sunt într-adevăr importante pentru societatea românească, în condițiile în care: încă mai există sate fără curent electric, când nu toți au descoperit banala periuță, când sistemul sanitar e la pământ, când există drumuri asfaltate pietruite de pe vremea lui Brătianu, când salariul minim pe economie nu reprezintă nici măcar „coșul zilnic garantat”, când există oameni care încă mai cred că Iliescu este Președintele României, când numărul oamenilor care nu știu să citească sau să scrie este în creștere, când încă mai există „orășeni” care-și aruncă gunoiul de la balconul blocului ca în Evul Mediu ș.a.m.d.?

Se pare că, pentru marea masă de oameni, realitatea este cu totul alta față de cea a „elitelor” societății. Este din ce în ce mai clar pentru mine că aceste concepte ar putea să „facă sens” (expresie deja încetățenită) într-un mediu destul de restrâns. Ele sunt în zilele noastre apanajul micii burghezii corporative, al unor tineri idealiști și visători sau poate al unor antreprenori mai „excentrici” ce vizează o elită financiară a societății. Chiar mai mult decât atât, este o lungă distanță de la a fi știute la a fi într-adevăr înțelese și interiorizate.

Cu o oarecare părere de rău trebuie să accept că sunt niște concepte de lux și elitiste, a căror aplicabilitate vizează deseori snobismul și infatuarea indivizilor – nicidecum simțul pragmatic sau al funcționalității ori eficiența, „bunul simț” sau raționalitatea lor. La noi dacă spui că ești responsabil, că ai o afacere sustenabilă sau că vizezi durabilitatea (de oricare fel) ești în trend, faci parte dintr-o categorie ce-și „permite”: bio, comerț echitabil, fusion foods, Insulele Canare. Eco vinde și aici nu e nicio îndoială, la fel vinde și „comportamentul durabil”, „credința în sustenabilitate”, „responsabilitatea față de societate, mediu și parteneri”, „angajamentul față de natură și…”. Majoritatea acestor maxime le găsești deseori în descrierea multor corporații multinaționale, dar și a unor „mici”, însă fistichii, afaceri autohtone.

Mi s-ar putea replica, cu o oarecare facilitate, că și în afara României target-ul este asemănător: „good P.R. is/means good business”, iar diferența la nivel înalt se face printr-o comunicare de genul astă – care vizează cele 3 elemente „prețuite de indivizi” (fie că sunt ei cumpărători, parteneri la afacere, societate ș.a.m.d.). Este doar parțial adevărat! În țări cu un standard de viață mai elevat nu sunt vizați doar cei 5-7-10 % din populație (cei mai avuți adică), ci și clasa de mijloc (mult mai extinsă decât în România). În al doilea rând, nu se rezuma totul la imagine și discurs de promovare P.R.-istică fără un fond de atașare și implicare reală în asemenea campanii (societatea ar remarca mai devreme sau mai târziu o asemenea abatere gravă, iar diversele organisme ar sesiza încălcarea țintelor auto-impuse).

Atât în România, cât și în afara ei astfel de campanii și atașamente corporative (de business în general) vând, numai că eu cred că diferă   presupozițiile/constrângerile de la care se pleacă și care duc la apariția unor asemenea angajamente. Mai diferă și „sinceritatea” unor asemenea acțiuni.

Cumpărătorii de bunuri și servicii „durabile” – în sens larg, ce implică atât sustenabilitatea (a resurselor de exemplu) și responsabilitatea (față de comunitate de exemplu) – reprezintă o altă chestiune interesantă. Ce, pentru francezi de exemplu, este o chestiune de normalitate și  bun simț comun, pentru români este o chestiune de trend, epatare, emfază și opulență (vezi exemplul, pe care îmi place să-l folosesc deseori, cu cetățeni care locuiesc într-un apartament ceaușist de 30.000 de euro, dar conduc o mașină de 100.000 de euro).

Unde mă aflu eu? În categoria tinerilor idealiști care cred încă în posibilitatea schimbării de perspectivă, de paradigmă socială. Eu încă mai cred în civilizația românilor, în bunul simț, în respectul față de natură ș.a.m.d.. Numai că aceste lucruri se ating cu greu și depind de multe lucruri. După cum îmi spunea un bun prieten: „O să mai curgă multă apă pe Dâmbovița până când…” și aici continui eu: o să-i pese cuiva că peluza din spatele blocului nu-i tunsă, că vecinul a aruncat gunoaiele de la etaj, că drumul nu-i feng-shui, că X companie a poluat un lac protejat ori a defrișat o pădure și exemplele ar putea continua.

Mâine am să revin asupra acestui subiect cu câteva clipuri interesante și amuzante în același timp.

Anunțuri

2 gânduri despre „Responsabilitate, sustenabilitate, durabilitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s