Hidden Lyon

Inainte de plecarea din Lyon mi-am luat aparatul de fotografiat pentru a mai trage un ultim rand de poze; pe o parte din ele le-am reunit in urmatorul proiect fotografic ce-si doreste sa arate unele fatete ascunse ale orasului, candva capitala a Galiei (Lugdunum)

Din aproape 100 de fotografii m-am oprit doar la 10. De ce doar atatea?!? probabil din dorinta de a aplica expresia „esente tari in sticlute mici” – prin urmare esenta Lyon-ului in doar cateva clisee.

Alte proiecte 1,2,3,4,5,6

P.S.: este pentru ultima oara cand va mai plictisesc cu acest oras, but it was an unfinished business!

Nume: Hidden Lyon- the final 10


UNESCO si Le Corbusier

Pe numele sau real Charles-Édouard Jeanneret-Gris, Le Corbusier a fost printre cei mai in voga arhitecti ai secolului trecut si unul din parintii arhitecturii moderne (asta pe langa ocupatiile sale secundare de sculptor, designer de mobilier, urbanist, pictor, scriitor etc). Una dintre cele mai cunoscute lucrari ale sale  este

Le couvent de la Tourette:

si

Bonus:

Aici el aplica din plin principiul „modularului” (le Modulor – principiu inventat de el) ca unitate  fundamentala de locuit. Destinata gazduirii unei misiuni dominicane, ea ramane una dintre cele mai cunoscute structuri din lume si printre cele mai studiate in scolile de arhitectura. Pe langa aceasta el mai este arhitectul a inca 22 de edificii din intreaga lume. Manastirea se afla la cativa zeci de kilometrii de Lyon (25 km mai exact) intr-0 mica comuna numitab l’Arbresle; culmea este ca nu am apucat sa o vad in realitate insa am avut ocazia sa ii deslusesc tainele in urma unui curs de arhitectura si urbanism ce i-a fost dedicat in intregime. Poate cu alta ocazie voi posta si filmul documentar produs de France 3 (daca nu ma insel)…

Si totusi, citand Le Monde (editia din 17.07.2009): pentru a doua oara consecutiv U.N.E.S.C.O. considera ca fiind neoportuna clasarea acestor edificii ca monumente facand parte din patrimoniul mondial al umanitatii. Pare-se ca o mare parte din vina o poarta fostul Presedinte al Frantei Jacques Chirac, ce nu a sustinut din plin propunerea comisiei U.N.E.S.C.O. franceze si a comisiei de patrimoniu de a face din opera lui Le Corbusier un simbol al intregii umanitati (si asta ar fi clasat intreaga sa opera si nu doar creatiile aflate pe teritoriul francez).

Urmatorul rendez-vous peste 3 ani! Poate atunci situatia va sta altfel si problemele se vor rezolva.

P.S. un scurt documentar despre unul din proiectele sale il puteti gasi aici

Batranul si marea

Reflexii asupra politetii

De cand am ajuns in Franta un lucru m-a surprins intr-un mod exceptional: respectul si politetea fata de ceilalti. Fie ca e vorba de oameni cunoscuti, fie ca e vorba de straini, in locuri din cele mai diverse, oamenii sunt foarte respectuosi: dau buna-ziua pe scara blocului (chiar daca nu-i cunosti sau nu le esti vecin), pe strada iti multumesc daca ii lasi sa treaca inaintea ta sau le faci loc pe o strada mai inghesuita, te saluta cand te intersectezi cu ei la intrarea ori la iesirea din vreun butic (si aici nu vb despre vanzatoare), iti tin usa, te ajuta sa cari lucruri mai grele s.a.m.d.

Acesta curtoazie plina de respect si politete nu este indreptata doar spre cei varstnici, ci si invers, eu fiind deseori pus in asemenea situatii „dilematice”. Ce m-a facut sa scriu despre asta?!?

Pe seara am iesit la un baschet in curtea scolii, cum nu mai facusem de peste 5 ani, din vremurile cand locuiam in urbea cu bulevard bordat de castani si rafinarii – pe care si americanii le-au cunoscut in ’40; nu era nimeni, eram singuri (eu si panoul cu al sau cos), cand, de0data, apar doi „pusti” cu un balon de fotbal, trec pe langa mine si imi dau buna seara (mai patisem asta deci nu m-a mirat) le-am raspuns. Nu trec nici 10 min ca vin la mine:

Ei: „Nu va suparati…Jucati cu noi!

Eu: „Da! ca baschet singur nu prea merge.

Jucam ce jucam, le zic: „Eu sunt Alex!” ei imi raspund spunandu-si numele si imi pun intrebarea tipic frantuzeasca: „De unde sunteti, ca pareti englez?„, le explic si ii rog sa-mi vb. cu tu, ca ma simteam complet aiurea, ce naiba nu vad ca suntem apropiati de varsta?!? Pentru ce sa primesc un asemenea comportament plin de politeturi?!?

Eu: „Haideti mahh baieti, ce naiba imi vb cu dvs. ce arat ca un batranel, ori ca un tata a 2 copii ?!? Am 24! Voi?”

Unul din ei (complet contrariat): „Pai, va vb. asa fiindca sunteti mai in varsta decat noi, in plus nici nu va cunoastem! Noi asa am fost invatati, chiar daca erati mai tanar, nu va cunosteam deci nu puteam sa va vb cu tu” (aveau 17 ani respectiv 15).

Miuta’ a continuat si pana la final cei doi s-au tot chinuit sa-mi vb cu tu, se vedea, din stangacia eprimarii lor, ca nu le era intrat in reflex sa vb astfel. La plecare cu aceeasi politete mi-au urat o seara placuta si : „Domnu‘ sa nu va uitati mingea cand plecati! Poate mai veniti pe aici si mai jucam.” (pfuaa!)

Toate astea mi-au amintit de ce-mi spunea bunica mea in copilarie („intodeauna sa fii politicos si sa lasi loc de buna ziua„) si de modul in care ea m-a crescut… pana pe la varsta de 14-15 ani am fost extrem de respectuos si politicos… si eu am primit o educatie asemanatoare cu cea de-a lor… dadeam binete necunoscutilor, sarutam mana doamnelor, ofeream locul tuturor si vb. la persoana a III cu cei pe care nu-i cunosteam (chiar daca poate nu erau mari diferente de varsta). Ce s-a intamplat cu toate astea?!? As vrea sa fiu la fel de politicos ca in copilarie, as vrea ca toti sa fim la fel… in locul privilor rautacioase si replicilor taioase, a oamenilor pe care-i intalnim zilnic, sa dainuie respectul si politetea (in vorba si in gesturi); cred ca am fi cu totii mai putin stresati, mai putin nervosi, iar tensiunea pe care o simtim in orice loc public ar putea fi, macar putin, atenuata. E chiar asa greu sa-i vb frumos si lipsit de zeflemea, ori dispret, unui necunoscut?!? El nu are nicio vina pentru supararile tale! Si el le are „pe’ale lui”! Chiar trebuie sa ajungem sa ne „omoram” pe strada din cauza asta?!?