Portretul lui Dorian Gray

Un film bun şi o carte şi mai bună…

Am văzut de curând „Dorian Gray”, ecranizarea din 2009 a unei nuvele de Oscar Wilde intitulate „The picture of Dorian Gray”. Trebuie să recunosc că nu am avut nişte aşteptări ieşite din comun de la acest film, poate pentru că în ultimii anii ecranizările romanelor nu au fost punctul forte al Hollywood-ului. Ştiu, ştiu, Harry Potter este roman, precum şi o mulţime de filme horror, but still…

După cum spuneam, am fost plăcut surprins, filmul este bun şi merită văzut. Povestea se desfăşoară într-o Anglie victoriană de sfârşit de secol. Un pact diabolic îl transformă pe tânărul şi ingenuu Dorian (interpretat de Ben Barnes), moştenitorul provincial al unui unchi londonez, într-un libertin nemuritor, mereu tânăr şi frumos, dar cu un suflet putred şi corupt. Dorian duce o viaţă hedonistă şi depravată, uitând complet ce înseamnă a fi om şi a iubi. În tot acest timp portretul său, sursa energiei sale negative şi obiectul pământean simbol al pactului, devine oglinda fidelă a „realul” Dorian Gray – urât, hidos, macabru, putred, damnat.

Personajele sunt puternice şi bine interpretate, deşi dezvoltarea poveştii se bazează puţin pe replici ci mai mult pe interacţiunea non-verbală dintre personaje şi decoruri. Din acest punct de vedere mi-am amintit de un film ce mi-a creat aceeaşi stare atunci când l-am văzut: Le Pacte des Loups. „Dorian Gray” este bipolar, oscilând între perversiunea raţională şi calculată a lordului Henry – ce-i hrăneşte ego-ul lui Dorian – şi diabolismul hedonist sincer, pur şi iraţional al lui Dorian. Toată acţiunea, precum şi restul personajelor sunt concepute să potenţeze drama personajelor principale.

Filmul este gândit ca o alegorie omagială adusă fatalităţii. Singurul lucru ce îi poate aduce un minus este „lenevia” cu care evoluează personajele. Într-o încercare balzaciană de redare a detaliilor acelei epoci, de creionare fină a personajelor, acţiunea pierde teren, aşa că nu-l recomand după o zi obositoare de muncă – s-ar putea să-l găsiţi plictisitor.

Stil: dramă victoriană, grotească, libertină şi fantastică

Scenariu & story: leneş dar diabolic

Interpretare: demnă de Hades

Efecte speciale: par ci par la

TOTAL: 8,2 / 10

Anunțuri

Darwin Awards (2009)

„The Darwin Awards salute the improvement of the human genome by honoring those who accidentally remove themselves from it…”

Cand am auzit de aceste premii am crezut ca au ceva legatura cu rasplatirea cercetarilor stiintifice facute in cadrul antropologiei , taxonomiei speciilor existente pe Pamant, ca au mai gasit vreun hominid care sa umple un „gol” in arborele evolutiei s.a.m.d. Pe scurt am crezut ca are vreo legatura cu evolutionismul lui Darwin.

Ain’t that cute…BUT it’s WRONG!„, astea’s un fel de Zmeura de Aur a evolutionismului. Premiile se dau celor care vor sa contribuie intr-adevar la dezvoltarea speciei umane murind ca prostii desteptii, intarind gena celor aprox. 8 miliarde ramasi. In fiecare an sunt premiate cele mai „interesante” 3 moduri de auto-exilare pe alte lumi – si asta inca din 1995. Din nefericire nu-i putem felicita pe castigatori si nici pe nominalizati, nu le putem spune decat un nefericit „bon voyage„!

Castigatorii anului trecut:

Locul I

2 hoti care au vrut sa „retraga” niste bani dintr-un bancomat. Nu aveau card dar aveau dinamita, numai ca bancomatul nu a vrut sa coopereze. Operatiunea lor a fost dinamitata cu tot cu banca si subsemnati. Acum se joaca cu fitilele in Lumea de Apoi.

Locul II

Un fan al berii a vrut sa se usureze „peste” autostrada, numai ca peste autostrada nu era toaleta ci un mare hau. Fara stirea lui, cand a sarit peste gardul de beton al autostrazii, nu a dat de o padure impodobita ori de vreo poienita luminoasa, ci a dat de marginea unui pod – iar daca asfalt nu e, oare ce e?!? Raspunsul in cazul lui: nimic, doar aer. Acum daca aplicam legile fizicii cine credeti ca a ajuns primul jos? El sau urina?!?

Locul III

O doamna a incercat sa indrepte greseala de a pica cu scuterul intr-un lac si odata salvata sa incerce ca a doua oara sa faca treaba cum trebuie. Zis si facut, chiar bine facut, a sarit sa-si salveze nava si: There she went with the ship moped I mean, like every good captain.

Parlament Unicameral vs. Bicameral, Basescu vs. Geoana

Prima parte a saradei publice numite Alegeri Prezidentiale 2009 s-a incheiat. Cum de altfel s-a incheiat si frumosul sondaj pus cu mare atentie in dreapta blogului meu!

Concluzii (x3):

I. Voi incepe mai intai cu concluziile punctuale ale sondajului personal.

La intrebarea „Pe cine o sa injuri in viitorii 5 ani?!?” cititorii fideli ai blogului i-au desemnat pe primul loc (la egalitate de voturi) pe:

  • SCrin Antonescu
  • Pe cei de la net
  • Pe mama (fapt pentru care vreau sa le multumesc foarte mult alegatorilor)

Pe al doilea si al treilea loc s-au clasat la o distanta de fix un vot: 

  • „Sotul doamnei Geoana”
  • Pastile Vadim
  • El Capitain Base
  • Nem tudom Kelemen

Respectiv

  • Alina Plugaru
  • Fred Flintstone
  • Nea doctoru Sorin

Singurul care a scapat de 5 ani de suplicii si cuvinte grele se pare ca este, uimitor de altfel, Dang! Dang!!! Jiji (se pare ca nu am primit niciun stelist pe blog). Prin urmare ma simt nevoit sa concluzionez ca nici macar Alina Plugaru ori Fred Flintstone nu sunt o solutie pentru Romania post ’89 in timp ce se pare „ca Cavalerul Luminii” este cel mai indreptatit sa preia fraiele puterii si sa duca tara spre mantuire, respectiv spre Champions League.

II. In continuare am sa incerc sa-mi expun parerea umila legata de ceea ce s-a intamplat azi 22 Noiembrie 2009 prin frumoasa noastra tara:

Cum era de asteptat ne-am facut dinnou de cacat! Dinnou scandaluri electorale, buletine disparute, stampile furate, autocare sau masini mici zumzaind de colo colo, dosare penale pentru fraudare sau tentativa de fraudare a alegerilor etc. In plus, in stilul nostru caracteristic si pe principiul echitabil „petrol contra hrana”, ne-am vandut votul pe: 2 x galeata verde din plastic + 1 x punga faina + 1 x punga zahar + 1 x ulei + BONUS (cado’) 1 x radio facut in China ce prinde doar Antena Satelor (iar pentru cei mai „culti”: 2 x bancnota de 100 RON/cap de alegator student cu stomacul lipit de sira spinarii).

Ceea ce este mai rau este faptul ca nu am inteles nimic din tot acest spectacol ieftin cu iz campenesc. Am ales Parlament Unicameral – caci na orice decizie importanta trece prin stomac – in virtutea faptului ca „numai asa vom face economie la bugetul statului” sau „numai asa ne putem razbuna pe alesi pentru situatia de saracie lucie in care am ajuns”; acest principiu gaunos: „sa mai moara si capra vecinului” a facut ca 77,4% (dupa CURS) sa nu se uite mai departe de lungul nasului, ignorand implicatiile reale ale unei asemenea decizii.

Nu am inteles ca nu suntem pregatiti pentru Unicameral, nu am inteles ca intr-o democratie fragila si plapanda (ca sa nu zic corupta si putreda) ca a noastra, intr-o tara ce nu a flirtat mult timp cu un asemenea sistem si nici nu are o cultura democratica bine sedentarizata, un Parlament Unicameral este un adevarat dezastru.  Nu am inteles faptul ca atata timp cat ne dorim sa fim o tara liberala (mai ales d.p.d.v. economic) este complet impotriva naturii sa avem doar o singura Adunare Legislativa. Ca sa va faceti o idee in U.E. avem doar 10 state cu Parlament Unicameral: Bulgaria, Cipru, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Portugalia si Suedia.

Iar la nivel global mai putem adauga ca relevante tari precum: China, Iran, Irak, Venezuela, Cuba sau Islanda. Prin urmare dupa cum puteti observa se poate crea un pattern: toate aceste state sunt fie socialiste/comuniste (sau au avut tangente cu comunismul), fie nu sunt democratice (ba chiar sunt dictaturi sau sunt guvernate totalitar), fie au fost sau sunt inca monarhii, fie au o lunga istorie democratica si politica (precum si un inalt nivel de trai). Nici unul din statele Unicamerale nu se vor liberale, ci mai degraba tanjesc dupa un status-quo marcat de o bunastare generala, ori nu au libertatea – politica si financiara – necesara pentru a tanji dupa vreun alt sistem politic si economic.

Riscul cel mai mare in cazul nostru este acela de a ne adanci si mai mult in mocirla economica in care ne aflam (prin alunecare pe o panta non-capitalista) si, poate cel mai rau, fara sa ne dam seama, sa acordam viitorului Presedinte al Romaniei puteri nebanuit de mari, transformand micul nostru „colt de Rai” intr-un „teren de joaca” al unui dictator in devenire. Spun asta fiindca principalul rol al unui sistem Bicameral nu este acela de a „manca banii contribuabililor pentru nimic” ci cel de a functiona ca „plasa de siguranta” prin asigurarea unui cross-checking al tuturor legilor si deciziilor Prezidentiale ori Guvernamentale. Atentie mare! Guvernarea prin ordonante de urgenta, tirania unei minoritati parlamentare, presiunea in luarea unei decizii/votarii unei legi si toate aceste riscuri politico-sociale pentru un stat nu vor fi „anulate” ci mai degraba vor gasi moduri facile de a se „exprima”.

In ceea ce priveste numarul, voi fi scurt: the less the better! Desi in acest caz exista totusi si un dezavantaj: puterea unui sg. vot va fi mai mare, iar coroborat cu un Parlament Unicameral formarea unei opozitii se va dovedi oarecum dificila – deciziile fiind mult mai transante. Si ar mai fi o chestiune de coruptie… dar sa nu fim atat de pesimisti!

III. La final am sa-mi afirm dezamagirea legata de rezultatul (desi inca preliminar) acestui prim tur de scrutin. Ca sa spun drept, inca de cand a inceput aceasta campanie electorala am avut un gutt feeling ca El Comandante Base va iesi dinnou triumfator – cel putin intr-o prima instanta, deci nu m-a mirat ca el a adunat cel mai mare numar de voturi. Ce ma mira cel mai mult este faptul ca  ceilalti candidati s-au ridicat cu greu la nivelui primilor doi „victoriosi”.

Un alt lucru care ma dezamageste chiar mai mult este ca Base’ are inca un numar enorm de simpatizanti in conditiile in care pe parcursul acestor 5 ani de guvernare s-a aflat in mijlocul unor scandaluri enorme ( „Flota”, rapirea jurnalistilor, fuga lui Omar Hayssam, trafic de armament, alegerea lui EBA, arestarea lui Gigi, Lenuta Udrea etc.) si a facut niste gafe impardonabile pentru un Presedinte („gaozar”,„tiganca imputita”, „mai pasarica”, „sa te urci aici la mine pe masa„).

Pe de alta parte nici cu Mircea Geoana nu sunt tocmai at ease. Se pare ca vom fi obligati sa alegem dinnou cf. regulii „raului cel mai mic” si tare sunt nedumerit care este acela. Vom ajunge si noi vreodata sa alegem dintre doua bine-uri?!? Unul mai mare si unul mai mic?!?

Insa despre aceasta lupta dintre Traian Basescu si Mircea Geoana o sa mai vorbesc in preajma celui de-al doilea tur al Alegerilor Prezidentiale. Pentru moment am sa iau acest rezultat ca o exprimare libera si democratica a unor cetateni maturi, rationali si cu simt civic.

Nuits Sonores (2009)

NuitsSonores

Nuits Sonores 7th Edition: cel mai important eveniment muzical al anului din Lyon si printre cele mai cunoscute din Europa. Festivalul este dedicat culturii urbane:

  • muzicii electronice
  • muzicii independente
  • new age technologies

4 zile&nopti de sunet, lumini si delir muzical. Anul acesta invitati speciali: Ricardo Villalobos (unul dintre cei mai in voga DJ-ei ai momentului, acelasi care a incins atmosfera de 1 Mai la Kudos Beach) si Laurent Garnier („The Man with the Red Face„, cel mai cunoscut DJ francez)

Un elogiu adus sunetului si muzicii: trance, techno, electro, house, deep house, garage, minimal, acid/trance, jazzy, soul, rock, rock’n roll, hip-hop, grime, indie si nu clash

Tema pentru 2009: LONDON

Deci tonight we party! can hardly wait!

Have a link or two, click here and here