Immoral me

M-am considerat o persoană de cuvânt. Deşi niciodată punctual, măcar un om care-şi ţine promisiunile şi care-şi respectă principiile. Ei bine am fost dezamăgit să aflu că nu sunt aşa cum credeam eu.

Ieri mi-am încălcat o promisiune veche şi odată cu ea unul dintre principiile în care credeam cu ardoare. Am făcut-o raţional, calculat, cu „sânge rece” , interesat şi complet neforţat – lucru care mă face să mă gândesc că nu sunt atât de moral şi „incoruptibil” aşa cum mă credeam. La prima vedere nu este atât de grav (privind bineînţeles din exterior), dar pentru mine este o dovadă de laşitate în faţa propriilor mele promisiuni şi angajamente interioare.  Totuşi am făcut-o…

Am ezitat?!? Doar foarte puţin! Am avut vreun proces de conştiinţă?!? Poate că da, dar a fost cu uşurinţă eclipsat de calculul raţional. În alte circumstanţe aş face-o din nou? Perhaps…

Am reintrat într-o lume a falsităţii, a măştii şi a sceleratismului, pe care acum câţiva ani o îmbrăţişasem cu convingere şi de bună-voie, dar pe care acum o reneg, ba chiar dispreţuiesc! Sunt un ingenuu care nu ştie exact despre ce este vorba? Nicidecum! Am avut legături destul de strânse cu acest „palier” al societăţii şi „profesori” destul de buni. Dacă mă întreba cineva acum vreo 5 ani: „Care-mi sunt aspiraţiile profesionale?„, aş fi răspuns cu nonşalanţă că mi-aş dori o carieră în această direcţie. Acum mă tot gândesc cum aş fi putut să fac asta; trebuie să fii realmente un om fără principii, fără moralitate, fără coloană vertebrală şi fără scrupule ca să poţi ajunge „cineva„!

Şi totuşi, eu cum sunt?!? „Momentan eşti doar un pupincurist” îmi suflă conştiinţa! Raison, dar ca mine sunt mult prea mulţi ca să mai conteze…

Autumn review (note to myself IV)

Anul trecut pe vremea asta eram in Lyon si ma pregateam asiduu pentru prima sesiune de examene – gandindu-ma ca o stau pe acolo mult si bine. Intre timp me voila de retour in Romania cu masterul terminat but not a happy chap. Planuiam ca toamna sa ma prinda prin Bucuresti cu un job oarecare dar cel mai important cu un doctorat in curs, ei bine Moirele nu au fost de acord cu planul meu.

Nu pot decat sa spun ca-mi pare enorm de rau ca am acceptat sa ma intorc pe plaiurile mioritice. Spatiu pe care l-am mai caracterizata aici deci nu am sa mai revin.

Asadar note to myself on current status (sau mai bine spus un fel de autumn review cu voce tare):

  • doctorat (NO, @$&@!)$%@(%&)(@*$&!~)
  • job (cu amendamentul ca e in Ploiesti din nefericire si nu tocmai ce vroiam sa fac)
  • settle into a new house (nici asta)
  • apucat serios de citit (ohh da as if time wasn’t money)
  • mutat in Bucuresti (offf !!! se pare ca nu se va intampla prea curand)
  • gasit cateva colaborari academice sau cu edituri (neahh)
  • demarat proiectul Nordul Moldovei
  • carnet de motocicleta (pe asta tot il iau in primavara)
  • voluntariat in proiecte de dezvoltare durabila (rezolvat doar partial)
  • luat cursuri de dans (in curs dar se pare ca sunt „lemn Tanase [Nastase]”)
  • pus la punct cu fotografia (relativ inca mai citesc 😛 )

Si totusi macar am un job relativ stabil pentru moment, chiar daca este doar un part-time. Nu este tocmai profesorat universitar dar este macar profesorat (thing i’ve always wanted to do). Nu credeam ca este asa solicitant sa predai, dar macar este amuzant. Astept cu nerabdare mai ales ziua de vineri, cand ma duc (cu mai mare dragul) la micii mei „dracusori” de gradinita si primara pentru a-i initia in tainele limbii engleze.

Delta Dunarii, mai mult decat un loc…

Canal in Delta

Un monument al naturii… un spatiu al sublimului estetic incarcat de o poetica superioara… un loc al mediantei… o oicumena de o „tensiune” indescifrabila… o palma de pamant pierduta printre apele adanci ale Dunarii… un „ceva” prins in apanajul unei logici divine inexpugnabile, mecanism ce face ca spatiul si timpul sa-si piarda orice consistenta ontologica.

Asa as putea defini unul dintre cele mai frumoase locuri ale Romaniei. Un cuprins uitat de lume unde oamenii-peste isi duc viata intr-un ritm ancestral marcat de rasaritul si apusul soarelui, de miscarea pestelui in adancurile involburate ale Dunarii repezi ori in verdele opac al meandrelor molcome.

Am vizitat acest loc pentru a doua oara acum cateva saptamani insa am amanat sa va povestesc despre el caci nu am avut starea de spirit necesara sa va vorbesc despre un loc atat de mirific. Am pornit dis de dimineata din Tulcea, cu un mic vapor ce urma sa ne fie casa pentru urmatoarele 4 zile, spre  primul nostru popas: un canal dosit aflat putin inainte de Crisan; si dupa spusele capitanului nostru Radu (pe care noi l-am poreclit Ismail, caci nu prea tinea la bautura) „Loc bun de pescuit bre!” – nu de alta dar am plecat cu „pescari adevarati”, nu ca mine! nici macar initiat in aceasta arta milenara.

De cum am iesit din bratul Sulina ne-am afundat intr-o alta lume: desi pe alocuri ticsita de turisti, in rest Delta (vazuta de mine) si-a aratat o cu totul alta fata a ei: linistita si netulburata de prezenta omului. O lume tare ciudata da nastere Dunarea inainte „sa moara„, o lume a contrastelor: intre saracia lucie a oamenilor, a caselor (mai putin a celor de 5 stele ce aveau rolul de hotel) repectiv „ariditatea” peisajului campenesc si bogatia incomensurabila a acestui loc ( si aici nu vorbesc doar d.p.d.v. economic), intre simplitatea oamenilor-peste si complexitatea naturii inconjuratoare –  natura ce le ofera cu dificultate un trai, insa le poate lua totul, chiar si pe ei insisi,  intr-o clipire. Un spatiu la marginea civilizatiei ce-si tine oamenii, care s-au incumetat sa o numeasca casa, intr-o stare continua de cutremurare estetica si de lupta Bergsoniana coplesitoare, cu niste forte infinite; privandu-i in acelasi timp de un contact cu realitatile cotidiene, cu lumea in sine (asa cum o cunoastem noi)… si poate prin asta, Delta, le este mama protectoare! Eu m-am simtit foarte linistit si calm, fara telefon mobil, fara muzica data la maxim, fara sunetul motoarelor turate excesiv, fara praful si fumul inerent oricarei metropole – am fost doar eu cu propriile-mi ganduri si trairi!

O mare parte din prima zi ne-am petrecut-o acolo insa pe inserat ne-am indreptat spre un alt loc, si mai frumos decat primul, aflat putin mai jos de Mila 23, pe canalul Olguta. Acolo pescarii si-au incercat tehnicile la prinderea somnului si rezultatul nu a fost neglijabil 8  somotei in 3 insi, excelenti pentru   cina copioasa a 8 excursionisti flamanzi! Am mai petrecut o zi acolo insa pestele aflase, pare-se, de noi, caci refuza sa mai agate acele pregatite cu minutiozitate.

Ultima oprire si cea mai lunga am facut-o pana la urma pe canalul Sontea. Timp de 2 zile si jumatate o limba de pamant singuratica, umbrita strajnic de copaci, ne-a primit in poalele ei. Aici m-am putut bucura intradevar de Delta Dunarii, in toata splendoarea ei! Nici colegii mei de expeditie nu au fost nemultumiti, caci pestele mai ca sarea direct in juvelnice; pana si eu am reusit sa pescuiesc cate un peste!

M-am despartit cu greu de un asemenea spatiu, faurit in sute de mii de ani, ce isi pastreaza inca virginitatea si puritatea! La plecare am apucat sa vad cateva din locurile declarate rezervatie naturala precum lacul  Nebunu si Canalul Furtuna. M-am bucurat ca mai exista locuri in tara noastra ce nu au fost inca distruse, ori lasate complet in paragina; locuri unde, desi mai gasesti cateva pet-uri sau cutii de conserve, te simti liber si ai impresia unei intoarceri in timpuri arhaice. Ma bucur ca am putut sa revad acest monument al naturii, pe care ar trebui sa-l protejam si sa-l pastram pentru bucuria generatiilor viitoare! Merita sa renuntati la masina, ori la conditiile „exceptionale” pe care vi le poate oferi un hotel de pe litoralul romanesc, ori de pe Valea Prahovei, in schimbul catorva zile petrecute in „pustietate”, departe de civilizatie si ferit –  in acel spatiu sublim numit Delta Dunarii!

P.S. Intr-un post viitor am sa pun si cateva fotografii pe care le-am facut in aceasta scurta plimbare intr-un alt timp si spatiu!

P.S. O harta detalitat a Deltei click aici

Decizii…

Mi-a intrat in cap ca este momentul sa-mi continui, de nebun, formarea academica; prin urmare the next logical step ar fi sa ma bag la doctorat. Aici intervine mica, marea intrebare: Do I have what it takes for PhD ??? De cateva zile imi petrec o buna parte a timpului gandindu-ma la viitorul meu, facandu-mi calcule de risc, de utilitate marginala, incercand sa ma analizez si sa-mi proiectez imaginar propria-mi existenta peste 3-5 ani. Doctoratul e genul de proiect care atrage dupa sine o gramada de implicatii voite ori mai putin voite; daca se va realiza (asa cum imi doresc eu) proiectul asta inseamna: a ma inhama la ceva destul de dificil si pe destul de multi ani… unde nu mai pun ca „studenteala” s-a cam terminat, deci va trebui sa ma apuc si de treaba/munca!

In realitate ce ma macina cel mai mult este teama unui esec, generata de imposibilitatea reala de a lua in calcul toate variabilele si de a patrunde, cu ochii mintii/a ratiunii, viitorul tulbure precum apele intunecate ale unui abis! Si totusi ceva imi spune ca trebuie sa fac asta, vreau sa fac asta at all cost! De ce?!? Nu sunt sigur… poate sa fie o fixatie, o forma de a-mi demonstra propriile capacitati, de a ma pune singur in fata unei situatii solicitante pentru a-mi putea defini niste limite a propriei persoane, poate… poate… Insa cat sunt dispus sa platesc pentru asta? Sunt dispus sa renunt la anumite lucruri? pot sa-mi schimb modul meu de a fi (sa-l alterez) astfel incat sa pot sa mai fac loc si unui asemenea proiect (pe langa celalte multe proiecte pe care sunt dispus sa le onorez acordandu-le o parte din timpul meu si din mine)? What does all costs imply?

Si dupaia??? o sa fiu mai destept? o sa am mai multe sanse sa ma realizez? o sa fiu altfel vazut? O sa fac cariera din asta? Mai mult chiar, imi doresc o cariera de genul asta? nu stiu, probabil ca nu! o sa fiu eu alta persoana? nu in mod cert nu! poate doar mai batran si cu suficienti ani de scoala sa ma pot numi de profesie „etudiant”!

Oricum in mod cert nu sunt dispus sa renunt la proiectele mele pe termen scurt (sa iau cursuri de dans si sa ma reapuc de pian, sa particip ca voluntar in proiecte de dezvoltare durabila) si pe termen mediu (sa-mi folosesc pasiunea pentru fotografie si pentru filosofie pentru a face o analiza filosofica, estetica, antropologica si simbolica, impreuna cu doi buni prieteni, a unui colt din Romania numit Nordul Bucovinei, sa-mi iau carnet si motocicleta); si nici la un alt proiect (poate mai important pentru mine decat cele mai sus schitate) pe care nu  vi-l voi dezvalui pentru moment.