Băncile, gaura neagră a Universului mioritic

De la rău la mai rău

Am întârziat postările fiindcă m-am trezit într-o situație destul de „interesantă”, ce mi-a deturnat toată atenția: în doar câteva zile am trecut de la un „bun platnic” la bank’s most wanted criminal. Am să împărtășesc experiența mea curentă și alte experiențe trecute  (ne lungim prea mult) cu sistemul bancar românesc în speranța unui exemplu de WHAT NOT TO DO!

Ce s-a întâmplat și cum am ajuns să fiu „urmărit” ca un criminal de rând?

Acum ceva vreme am făcut un lucru pe care mai toți românii (cu job stabil) îl făcuseră deja sau voiau oricum să-l facă – mai devreme sau mai târziu: un credit de forma unei descoperiri de card. Știți voi,  Salariu (meu) x N (luni posibile) = C (suma pe care banca a acceptat să mi-o împrumute/crediteze). Contractul părea straightforward: vă credităm, dar sunteți obligat să rambursați un minim de dobândă lunară pentru a fi considerat „bun platnic”. Iar creditul?!? Îl plătiți până la pensie, când vreți și cum vreți dumneavoastră (în câte tranșe doriți)! Mi-a convenit de minune, mai ales că aveam nevoie de bani la momentul respectiv. În plus, suma ce reprezenta dobânda era una mai mult decât modică: 30 de lei lunar.

La momentul respectiv banca (C.E.C. Bank S.A. pe numele său) a insistat, prin ofițerul său de cont, să mă crediteze cu o sumă fabuloasă (comparativ cu veniturile mele), la o  dobândă preferențială (mai ales fiindcă eu și instituția pentru care lucram la momentul respectiv erau clienți vechi) și cu mult peste ceea ce aveam eu nevoie. Am fost nevoit să le refuz „oferta” în nenumărate rânduri, am fost chiar sunat de reprezentanții din București ai băncii în încercarea să mă facă să accept suma posibilă – era perioada de boom economic și creditele se dădeau și prin telefon, concurența interbancară era acerbă, garanțiile erau aproape inexistente, iar băncile ar fi făcut orice să reușească să te facă clientul lor  agațe cumva. Și eu am fost nevoit să suport campaniile agresive de marketing ale băncilor (C.E.C. Bank included), care prezentau creditul de consum/nevoi personale ca fiind un pocal plin de lapte și miere, iar noi clienții – care refuzam aceste „oferte de neegalat” – eram doar niște stupizi iraționali ce nu înțeleg sub nicio formă că-și pot spori nivelul de trai prin și cu banii altora – vezi ai unei bănci!

Într-un final au înțeles că „ursuzul de mine” este un „idiot” și am convenit să împrumut fix cât aveam nevoie: fix 5 drepturi salariale. Zis și făcut, am semnat contractul, banii mi-au intrat în cont in 24 de h și atât.

De atunci lucrurile au mers smooth cum se spune, în fiecare lună am achitat dobânda, am mai pus și peste (în speranța achitării creditului) și cu asta basta (chiar și după ce am încetat contractul cu vechiul angajator). Lucrurile au devenit ciudate în momentul în care am sărit peste o lună de dobândă – din motivele unei mobilități nu am fost în țară și am uitat complet de luna de dobândă. Mai pățisem lucrul astă cu 1 an înainte când, datorită unor chestiuni interne, instituția mi-a reziliat contractul de muncă pe perioada verii. Am primit acasă extrasul de cont pe minus, la întoarcerea în România am achitat creanța și penalitățile aferente (așa cum făcusem și cu un an înainte) și m-am întors în mobilitate. La fix 3 luni de la acel moment (momentul întârzierii) m-am trezit că primesc acasă un extras cu o sumă pe minus, dar și (destul de ciudat pentru mine) o scrisoare prin care eram somat să-mi plătesc datoriile. Ciudat lucru… mai ales în condițiile în care eram la zi cu plățile, ba chiar mai mult decât atât, plătisem niște sume substanțiale (față de cei 30 de lei impuși prin contract) pentru a finaliza returnarea creditului. Nu i-am dat importanță prea mare, am pus-o pe seama unei greșeli interne, mi-am contactat ofițerul de cont care m-a asigurat că lucrurile sunt O.K.. Mare greșeală!

Acum 2 săptămâni primesc un telefon sâmbătă dimineață, telefon prin care mi se aduce la cunoștință (într-un mod total lipsit de respect) că sunt pe cale de a fi executat silit. Pentru ce?!? Cum?!? Când?!? Toate informațiile erau confidențiale, mai puțin perioada de întârziere: 120 de zile!!! În rest eu executat pentru ce nu știu și nu pot afla de la o cucoană care mă sună și se comportă cu mine ca un infractor recidivist!

Așa începe spectacolul!

Ajung, oarecum îngrijorat, la ofițerul de cont. Ea (căci este vb. despre o doamnă cu o vechime de 30 de ani în banca – singura de altfel – a statului) mă asigură că sunt cu respectivul cont pe plus, dar constată cu stupoare că am un set de 2 creanțe „ciudate și neexplicate” atașate la cont: o dobândă obligatorie neachitată (undeva la 10% din credit – ca și cum nu mi-aș fi achitat de 12 luni dobândă) și o dobândă penalizatoare de… hold on my friends… aproape 25% din cval. descoperirii. În plus, poate mult mai îngrijorător, deși eram la zi cu plățile aveam niște creanțe lunare ce crescuseră exponențial în ultimele 3 luni (din Decembrie mai exact – inclusiv)!  „120 de zile” zic eu, dar cum?!? „Trebuie să fie o greșeală undeva”! După câteva momente lungi de interogări și analize de extrase de cont ofițerul trage aceeași concluzie și îmi spune să mă liniștesc căci se va rezolva intern cu ai săi colegi din București. Zis și făcut, numai că în aceeași seară (poate chiar noapte) mă sună domnița împricinată (cea de cu 2 săptămâni înainte) să mă mai umple puțin de respect! Ciudat lucru… Sun la hotline-ul băncii și, spre stupoarea mea, lor le apar cu sold pozitiv, dar cu o creanță suplimentară de încă 30% și asta fără a avea acces la creanțele comunicate de către ofițerul de cont. Aveam „o creanță externă contului” ce nu putea fi explicată din lipsă de acces la baza de date! Șoc TOTAL!!!

Și după?!?

București, dis de dimineață eu tete a tete cu directorul (mai mic sau mai mare) al departamentului de credit din cadrul băncii C.E.C., sediul central. 1 h și 45 de minute mai târziu:

– Eu nu înțeleg mare lucru, este tare ciudat să aveți 2 credite și unul să fie pe plus și unul pe minus…

– Eu nu am două domnle (mă simțeam ca în Caragiale)

– Ba da domnule, așa apare! În plus, eu nu pot să vă spun exact reprezintă acei Z anexați (cei 32%), iar sumele X (cea de 10%) și Y (cea de 25%) sunt clar datorii, deși ați plătit ele sunt acolo fiindcă ați sărit o lună și na…

– Hmmm… cel de-al doilea credit este probabil al mamei mele, nu al meu, iar eu sunt la zi cu plățile și totuși sunt rău platnic?!? Cum?!? Până la urmă, cât trebuie să achit?

– Tot și cât mai repede, poate vă împrumutați la cineva, la părinți, la prieteni…

– Și totuși, CÂT și DE CE?!?

– Păi suma totală rămâne aceeași, fie adunăm la credit 32%, fie adunăm 35% tot pe acolo ajungem! Cum? Nu pot decât să speculez, dar nu va fi niciodată un răspuns oficial din partea băncii, ci mai degrabă o intuiție de a mea… Ați fost creditat intern pentru neachitarea la termen: 30 de zile de la încetarea contractului de muncă și vi s-a retras limita de descoperire (ofițerul de cont mă asigurase că la mine nu era cazul). Pe scurt aveți credit nelimitat la noi (cu un zâmbet ciudat pe față)! În plus penalizările se achită la suma pe care ați fi putut să o luați, nu la cea pe care ați luat-o efectiv!

– Dar este o creștere aproape exponențială, în plus sunt la zi cu toate plățile dobânzilor și încetări contractuale au mai fost… Totuși este ca și cum nu am achitat nimic de mai bine de un an, iar eu nu am fost anunțat de aceste sume și de obligativitatea restituirii în termen de 30 de zile a descoperirii, cum nu am fost anunțat nici de suma Z – nimeni nu știe ce reprezintă!!! Dacă cele 3 sume se cumulează?!? Și penalități la toată suma posibil accesabilă?!? Serios???

– Nu știu ce reprezintă aceste 3 sume restante. V-am spus deja, eu doar emit ipoteze! Ați văzut că și eu văd doar ce văd colegele de la ghișeu și, în plus, ce au văzut colegii de la call center, dar nu știu din ce sunt compuse, nu știu cum au fost calculate și doar intuiesc la ce sumă se aplică!  Nu vă pot spune unde s-au dus banii dvs., dar este clar că ați plătit mai puțin decât trebuia… acum nu aveți doar o descoperire, ci sunteți cu CREDIT neachitat și vă vom executa silit (prin terți că așa e procedura)! Mai bine faceți un angajament de plată și de sistare a penalităților și vă rugați să vi-l acceptăm! Numai că aceasta este ultima soluție, știți și dvs. ce implicații are un angajament unilateral? Nu?!?

– Mă angajez să achit CE și CÂT?!? Angajament unilateral când eu sunt la zi cu plățile?!? Unde s-au dus banii depuși în ultimul an?!? De ce nu am fost anunțat?!? De ce apar sume separate și în afara extrasului de cont?!? Este o găselniță a băncii vasăzică !!!(trecând prin toate culorile curcubeului)

– Vă simțiți bine?!? (întrebare cretină) Eu nu am de unde să vă dau nicio altă informație suplimentară (folosise parola de manager deja), ele apar – așa cum ați văzut – negru pe alb, există un viciu de procedură sau cum îi spuneți dvs. „găselniță”, dar trebuie să știți că nimeni nu și-o va asuma ori accepta (nu noi facem politicile), eu încă cred în fericirea și mulțumirea clienților… Mai bine plătiți cât mai mult și cât mai repede!

– Cât?!?

– Tot… Cf. contractului în 30 de zile trebuia să achitați tot, nu ați fost penalizat că nu a luat nimeni la cunoștință de încetarea contractului, altminteri erați în situația asta acum 1 an, pardon 2 că suntem în 2013! Ce nu ați citit contractul?!?

Și așa sunt eu bun de plată, „cât” și „cum”, dar mai ales „de ce”?!? Nu se știe și nici nu știu de la cine aș putea afla! E drept că parțial sunt vinovat, la momentul semnării contractului o persoană apropiată mie a făcut același lucru! Amândoi am semnat contractul la distanță de câteva minute (zeci poate) eu l-am citit pe cel pe care  persoana îl semnase și care „era contractul cadru” la momentul respectiv; numai că – TAM-TARAM-TAM-PAM!!! – la mine apărea clauza celor 30 de zile la ea nu!!! Same type of credit, same bank, same day, same hour! Două contracte! Superb mon cher… Bun de plată, dar întrebările rămân fără de răspuns! Creditul rămâne complet neachitat și „anexele” cresc cf. unui calcul metafizic.

P.S. Experiența aceasta este doar una / ultima dintr-un șir de 4 pățite cu C.E.C.-ul, ce au inclus: anularea fără motiv al unui card, blocarea altuia (pe seama coruperii unui bancomat) fără a mă anunța,  ne-emiterea la termen a cardului atașat contului curent și apariția unor tranzacții ilicite pe același cont.

Anunțuri

Facultatea de Filosofie, Bucureşti,Târgul Educaţiei 2010 (spot de promovare)

Spotul Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, pentru ediţia din 2010 a Târgului Educaţiei. E destul de lung, de abscons şi nefinisat, dar merită văzut. Vi-l recomand cu încredere, aşa cum vă recomand şi Filozofia.

Oricum felicitări studenţilor şi profesorilor pentru efortul depus în crearea acestui spot de promovare. Sper să aibă şi efectul scontat. La cât mai mulţi studenţi

via @ Ştrumfiţa cu Eşarfă

Tânăr în România

Sau mai bine spus: Ce înseamnă să fii tânăr absolvent în România, în căutarea disperată a unui loc de muncă?

Conform unui comunicat de presă al A.N.O.F.M (link aici) între 26 februarie şi 4 martie 2010, dintr-un total de 8.639 de locuri de muncă doar 715 au fost destinate absolvenţilor de studii superioare; aceasta în condiţiile în care numai în anul 2008, spre exemplu, au absolvit 58.000 de studenţi Academia de Studii Economice din Bucureşti  (cf. Capital).

O expresie spunea „ai carte ai parte”… Şi totuşi:

În cazul nostru se pare că aceeia ce au „carte” sunt într-o continuă creştere (nu trebuie să uităm că ţara noastră este fruntaşă la numărul de studenţi la 1000 de locuitori şi că avem cele mai „puternice” universităţi particulare, cel puţin din Europa), însă, realmente, o diplomă de licenţă, de master, ba chiar de doctorat nu te face mai „căutat” pe piaţa locurilor de muncă. Ele rămân nişte hârtii frumos imprimate, tocmai bune de înrămat, dar care îşi găsesc cu greu o utilitate practică în această piaţă supra-aglomerată şi supra-calificată, o piaţă în cădere liberă (sufocată de altfel de numărul mare de disponibilizări). În ultimă instanţă cea mai importantă influenţă în găsirea unui loc de muncă îi revine unui element complet iraţional şi imposibil de prevăzut: norocul pur, simplu, „chior”.

Doar 1 din 13 absolvenţi reuşeşte să-şi găsească un loc de muncă la sfârşitul anilor de studii universitare şi chiar dacă ar face-o, salariul minim pe economie pentru el ar fi de 1200 RON brut ce înseamnă ceva mai mult de 800 RON net – sau 200 de Euro. Poate este şi mai norocos, reuşind încă de la început să dobândească la sfârşitul unei luni de muncă un salariu mediu pe economie – fabuloasa sumă de 1426 RON (măcar aceştia ar fi banii ce-i va lua „în mână”) echivalentul a 350 de Euro.

Acum să luăm un caz imaginar:

John este absolvent, termină o facultate, să zicem Litere şi reuşeşte să se angajeze. Nu vom lua în calcul investiţia reală (în bani ori în alte „elemente” cuantificabile în bani) făcută atât de Stat cât şi de el şi familia lui pe parcursul celor 3 ani de facultate. Prin urmare, putem spune că el intră în câmpul muncii cu datorii 0. Acum John are deja cel puţin 21 de ani, locuieşte în Bucureşti şi presupunem că job-ul este unul stabil (cel puţin 3-5 ani în aceeaşi companie fără întreruperi, demisie, ori şomaj). Putem să acceptăm în experimentul nostru o creştere salarială anuală dar ea nu reprezintă o certitudine, prin urmare nu o vom lua în calcul. Care va fi salariul său? 600 de Euro ca medie a celor 5 ani.

Acum, de câte zile, săptămâni, luni de salariu are nevoie pentru a-şi putea permite:

1.  o cină romantică în doi la un restaurant fistichiu – între 2 şi 4 zile

2.  chiria unui apartament decent cu 2 camere în capitală – între 2 şi 3 săptămâni

3.  o excursie de 10 zile la Sinaia, la un hotel de 3* – între 1 şi 2 luni

4. o maşină de 10.000 de Euro – aproape 17 luni (în timp ce unui francez, plătit cu salariul minim pe economie, i-ar trebui doar 8)

5.  propria garsonieră de 40.000 de Euro5 ani şi jumătate

Prin urmare John va trebui să-şi dea tot salariul pe 86 de luni ( 7 ani şi două luni) ca să conducă un Logan cu airbag-uri (deşi benzină nu i-a putut pune), să cineze o singură dată la restaurant, să se odihnească 10 zile după cei 7 ani de muncă şi să revină de la muncă după ziua normală de 10 h într-o garsonieră complet nemobilată. Câţi ani va avea „subiectul” nostru?!? Aproape 29!

Acum, situaţia pare acceptabilă la o primă vedere, pe de altă parte această construcţie imaginară este pur teoretică. În realitate o mare parte din cei ce sunt în câmpul muncii (mai ales tinerii) nu se bucură de stabilitatea lui John, nu reuşesc să ajungă la acel salariu mediu, obligaţi fiind să se descurce cu un salariu puţin mai mare decât cel minim pe economie, având şi alte cheltuieli „neprevăzute” în cazul lui John. În acestă situaţie nu trebuie decât să dublăm numărul de ani în care „el” (amploiatul) îşi va putea permite „luxurile” mai sus enunţate.

Este suficient de clar faptul că a fi tânăr în România nu este tocmai o „sarcină uşoară”, cum este poate suficient de clar de ce mulţi dintre tinerii români îşi doresc să emigreze. Această tendinţă s-a transformat în ultimii ani de la un fenomen restrâns la o problemă spinoasă pentru societatea românească – aflată într-un proces de îmbătrânire continuă. Puţine sunt încercările concrete de remediere a acestei situaţii agravante, deşi nu ducem lipsă de dezbateri publice, talk-show-uri s.a.m.d. Problematizarea unui „subiect” spinos nu ţine loc de soluţie.

 

Dance Masters 2010

La sfârşitul acestei săptămâni Bucureştiul va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente din lumea dansului sportiv: Dance Masters 2010. Timp de 3 zile Sala Polivalentă va fi axis mundi pentru toţi dansatorii profesionişti români şi europeni. Din cele 140 de competiţii de dans sportiv ce se desfăşoară anul in lume doar 17 dintre ele sunt de mare interes, atât pentru iubitorii de dans cât şi pentru competitori. Aflat la cea de-a VII-ea ediţie Bucureşti Dance Masters reuneşte două dintre aceste 17 competiţii: Campionatul Naţional de Dans Sportiv (ce a avut loc în zilele de 6 şi 7 martie) şi Dance Masters-ul european (International Open şi ISDF International Open).

Vineri 12 martie vor avea loc concursurile naţionale pentru toate categoriile de vârstă; iar de sâmbătă 13 până duminică 14 martie pasionaţii dansului îi vor putea urmări pe maeştrii ringului – înt-un adevărat spectacol de dans şi muzică – luptându-se pentru un loc pe podiumul Masters-ului de acest an.

Preţul biletelor este de 20 RON / pers. pentru ziua de vineri iar pentru celălalte două zile biletele se pot achiziţiona la preţul de 40 RON / pers.; abonamentul pentru întreg evenimentul fiind de 75 RON / pers. Biletele se găsesc atât la casa de bilete a Sălii Polivalente, cât şi online pe site-urile de specialitate.

Pentru cei mai temerari şi dornici să înveţe arta dansului, organizatorii au pregătit o surpriză: un seminar de Latino cu tehnicianul rus Iliya Danilov ( ce va începe luni 15 martie). Seminarul cuprinde un total de 10 ore, împărţite în 8 h private şi 2 h de grup. Totuşi, tariful de 100 de Eur / h / pereche pentru cursurile private s-ar putea să fie unul destul de prohibitiv, mai ales în condiţiile în care 8 h de dans s-ar putea dovedi insuficiente pentru a putea descoperi tainele ritmurilor latino.

Dacă nu aveţi planuri de weekend şi sunteţi iubitori ai dansului, Dance Masters-ul se poate dovedi o soluţie interesantă pentru petrecerea finalului de săptămână.