Grado 3

Am dat intamplator peste un film chilian Grado 3, nu este iesit din comun, nu este nici spectaculos, dar are ceva ce-l face interesant – poate modul in care este privit sexul .

Filmul prezinta, intr-un stil savuros si foarte comic (specific filmelor latine), jocul sexual a 5 cupluri; incepand cu preludiu si terminand cu momentul orgasmului. Insa comicul nu este singurul lucru ce da un plus acestui film ci si interpretarea actorilor ce poate fi catalogata ca fiind una buna. Intreaga intriga se petrece in dormitor, este un film de „actiune” – dar de un anume tip de actiune.

Personajele sunt creionate undeva la limita decentei,  intre vulgaritate voalata si obscenitate etalata. Ele se vor imaginea unor oameni normali, intr-o situatie normala – putem totusi recunoaste in ele diversele tipologii umane caracteristice societatii moderne, legate intre ele printr-un numitor comun: o partida de sex.

Desi, ca si 2012 despre care am mai vorbit, este o pelicula cu un final previzibil, rolurile (bine definite) sunt construite a.i. exista o doza de neasteptat ce face din acest film unul agreabil.

Este, in mod cert, un film lejer de vazut acasa –  intr-o dupa-amiaza de sambata –  dar neaparat cu prietenii.

Notarea:

Stil: Comedie cu puternice accente sexuale

Scenariu & story: labrador

Interpretare: Marchizul de Sade

Efecte speciale: nu are

TOTAL: 4,5 / 10

Reclame

2012

2012

Weekend-ul asta am ajuns prin Bucuresti (am sa va povestesc intr-un post viitor ce am mai facut p’acolo) si cum vremea nu a fost tocmai excelenta pentru plimbari prin parc, am zis sa mergem la film. Dupa o scurta discutie preliminara am ales 2012 – cel mai asteptat film al anului asta.

Toate „indiciile” ma trimeteau la ideea ca va fi un film bun, sau cel putin peste medie, iar eu, ca mare cinefil, mi-am zis ca merita sa dau banii pe biletul de cinematograf. Un film sub regia lui Roland Emmerich ce este „parintele” unor „succesuri” rasunatoare precum:

nu avea cum sa fie unul chiar prost.

Ca fapt divers, eu ma ghidez dupa o clasificare foarte simpla: exista 2 tipuri de filme: BUNE si PROASTE. Alea bune sunt si ele de doua mari tipuri: bune de vazut in cinema si bune de vazut acasa. Stiu ca pare cam drastica si rigida impartirea asta dar simplifica cu mult situatia.

Ei bine… chiar a meritat, este un film bun. Nu exceleaza prin profunzimea scenariului si nici prin complexitatea personajelor (John Cusack interpreteaza un rol chiar facil/usor in comparatie cu talentul sau actoricesc – lipsa de complexitate ce se vede si in conturarea celorlalte personaje) – prin urmare nu o sa vedem vreun Oscar pentru cel mai bun actor intr-un rol principal, cum nu o sa-l vedem nici pentru cel mai bun scenariu; in schimb, mai mult ca sigur, il vom vedea nominalizat pentru filmul cu cele mai bune efecte speciale.

Desi plin de mici „erori” si cu un story-line destul de superficial, 2012 este un block-buster (no doubt about it). Efectele speciale sunt de domeniul fantasticului si te tin cu ochii lipiti de ecran pentru mai mult de 2 h. Filmul abuzeaza de „scapari la limita” si de scene supra-realiste (totul se duce de rapa numai personajele  principale scapa de fiecare data), ii lipseste realismul si „neasteptatul„, dar compenseaza din plin prin monumentalitatea scenelor apocaliptice. De la Titanic incoace dramatismul nu a fost in acest mod exprimat.

Filmul este o Apocalipsa continua ce se plaseaza in momentul 21.12.2012. Desi cu final predictibil, desi liniar, desi lipsit de realism ori de interpretari magistrale, 2012 este un film excelent ce merita vazut pe marile ecrane. In plus exista o doza de umor Hollywoodian ce prasara intreg filmul, facand din el un S.F. „monumentalo-apocaliptic” dar comic (way above average pentru acest stil de film – undeva aproape de Independence Day, poate chiar mai bun).

Acum partea mai dificila, notarea:

Stil: S.F.  apocaliptic cu nuante comice

Scenariu & story: catelus

Interpretare: gaina de curte

Efecte speciale: Zeu

TOTAL: 6,5 / 10

Va adaug si trailerul cu recomandarea sa-l vedeti totusi in cinematografe (in digital daca va tine portmoneul):

Ce este femeie, este oarba si are bratele frante?!?

Justitia

justitia*sursa aici

Tot am amanat sa vorbesc despre acest subiect caci pot sa va marturisesc ca nu-mi face nici cea mai mica placere sa-l dezbat, ba chiar pot spune ca ma scarbeste. Si totusi imi pare ca justitia de la noi este din ce in ce mai handicapata; nu cred ca exista vreun cunoscut care sa fi avut (chiar si tangential) legaturi cu o instanta de judecata sa nu aibe o parere proasta, sa nu zic o atitudine de dezgust.

Intamplarea face ca de cativa ani (buni) sa am de-a face cu cea de-a treia putere din stat  – la inceput tangential si acum direct – la inceput eram un tanar care credea in corectitudine, in dreptate si toate aceste valori indispensabile unei societati ce se vrea europene, civilizate si democratice; destul de repede am inteles ca nu are niciun sens sa mai fiu credul, as putea spune chiar prost, si sa mai ma „agat” de asemenea principii complet false si inexistente in practica.

Primul contact direct cu aceasta lume duhnind a putregai a fost una cat se poate de definitorie pentru tot ce inseamna judecata in Romania. Sa fie cam un an si jumatate cand m-am trezit pentru prima data singur singurel intr-un tribunal – murdar, urat mirositor,  ticsit de oameni ce se imbulzeau: sa-si faca loc in salile de judecata, sa ajunga dupa ore de asteptare la dosarele aflate la arhiva, sa-si gaseasca un „avocat bun„, ori sa negocieze un deal de culise cat mai „profitabil” acolo in „casa dreptatii„. Mi-a luat ceva vreme sa ma obisnuiesc cu tot acel haos, cu mersul tantos al avocatilor, cu sictirul cu care esti tratat TU ca biet plebeu de catre toti functionarii. Totusi cel mai greu a fost sa ma imunizez impotriva atitudinii de superioritate – etalata emfatic si nonsalant – de catre magistrati, incepand cu grefierii si ajungand pana la stimabilii „mirunsi ai Legii” (amantii cei mai viril ai tinerei si frumoasei Iustitia [gr. Themis]): judecatorii.

Nici „locul” in care judecatorii impart dreptatea nu este mai breaz: sali arhipline, caldura nadusitoare, oameni stand in picioare prin fiecare spatiu neocupat al salii ore in sir, zapuseala (se lesina in salile de judecata mai rau ca la concertele lui Michael Jackson, parol) si sarjele cavaleresti ale avocatilor ce sunt intr-un continuu dute-vino (aplicandu-ti in trecere cate un ghiont bine plasat sau cate o imbranceala ticluita). Toate acestea pentru a ti se face dreptate si pentru a aparea 3 minute in fata „fetelor sfinte” ale dreptatii.

De cele mai multe ori odata ajuns acolo m-am abtinut cu greu sa nu ripostez violent la lipsa de interes si atentie, si poate cel mai rau in fata acelui miserupism general. Odata ajuns acolo te simti prins in rotile macinatoare ale unui angrenaj corupt si profund imoral, nimanui nu-i pasa catusi de putin de tine si de problemele tale (cu care intr-un moment de slabiciune le-ai externalizat si te-ai tarat in fata „onoratei instante”). In cele 3-5 minute „de glorie” nu esti altceva decat o marioneta aflata in mana unui papusa infernal. 2-3 replici de o parte si de alta date aparatorii dreptatii si o decizie rapida ce pica precum lama unei ghilotine. Gata! Asta a fost tot! Fara sentimente si in mod cert fara nicio slabiciune… Te retragi incet la locul tau si asisti alaturi de cei asemeni tie la acest spectacol grotesc. Uneori te mai trezesti abordat de oameni ca si tine, de pioni in acelasi joc, care incearca sa „empatizeze” cu dreptatea ori nedreptatea ta.

Am asistat in toti acesti ani, vreo 14 la numar (intai indirect, mai apoi direct), la o gramada de nedreptati, de judecati subiective si partinitoare, de incercari/reusite de fortare a mainii legii, fapt pentru care ma simt nevoit sa imbratisez pozitia unui om scarbit si neincrezator. Urasc modul in care merg lucrurile pe la noi, de multe ori stau si ma gandesc carui fapt ii datoram aceasta situatie ingrata?!? Justitia a depasit categoria tragicului si a devenit comedie (expresia cea mai inalta a creatiei artistice umane, dupa Heidegger). In ultima vreme am inceput sa fiu amuzat de acest spectacol, caci suntem cu totii niste pierzatori: si cei care castiga (oricum ar face o), cat si cei care pierd – pierdem timp, calmul, bani, rabdarea, neuronii  si poate cel mai rau increderea si corectitudinea.

P.S. M-am hotarat sa scriu acest articol dupa ce am primit cretina, dar in acelasi timp amuzanta citatie prin care sunt anuntat ca brusc sunt chemat (ca parat alaturi doar de parati [?!?!]) intr-un proces cu tatal meu [?!?!] should i mention that he’s actually dead?!?! Nu ma credeti look for yourselves (click pentru a o mari):

Citatie_Tribunal