Somnul rațiunii naște monștri

Și lipsa scriiturii naște stângăcie!

Aș putea să adaug… Cel puțin la mine.

Stăteam să mă întreb: „De ce nu mai scriu?”. Tot găsesc de vreo săptămână scuze care mai de care mai năstrușnice, dar toate patetice. M-am scuzat prin: „nu am timp”, „nu azi”, „nu știu de unde să încep”, „nimeni nu mă citește oricum”, „nu mai pot” (asta e o scuză parțial adevărată), „blogul e pentru frustrați” și tot așa. Fals, foarte fals, extrem de fals!

Și totuși, au trecut 4 ani și mai bine de la primul meu post, iar eu tot am mințit cu o mare nerușinare că o să revin… Mi-am tot anunțat revenirea cu tam-tam și nu am făcut-o. M-am mințit pe mine și m-am amăgit. Pe scurt, am fost un neserios demn de liota troglodiților.

Măcar am înțeles: de ce. De teamă! M-am temut că nu mai pot scrie, că sunt stângaci (lipsa scriiturii își spune cuvântul chiar și acum ce-i drept, în timp ce scriu rândurile istea), că sunt la fel de perimat ca și „Franța ori piramidonul roșu?!?”. M-am temut că nu mai pot transmite celor ce-mi citesc blogul trăirile pe care le-aș fi vrut, senzațiile și gândurile mele. Pe scurt, am suferit de depresia unui „scriitor” proscris, flecar ce nu-și mai găsește cadența și fluența gândurilor, scriiturii. Un scriitor publicist mizantrop, de colț de stradă, ce se pleacă în fața justificărilor ordinare, mizere și lașe. Am rupt șters ciorne peste ciorne ca până la urmă să nu mai scriu nimic – o eroare de învățăcel pe care încă din gimnaziu învățasem să nu o mai fac: „Scrie orice, dar scrie. Oricum, niciodată nu-ți va plăcea ce ai scris!

Nu-mi mai plăcea micimea blogului meu, multe articole nu mă mai reprezentau… așa că m-am oprit pentru 2 ani și mai bine. Blog nou? NU! Nici nu se punea/pune problema, nu sunt atât de laș și fricos. Nu mă dezic atât de mult de el și de cele scrise în el! Bref, l-am refăcut, l-am redenumit, l-am aranjat pe ici pe colo. Acum îmi pare din nou, ca acum 4-5 ani, o extensie a mea. Mă face să mă simt bine avându-l.

Bine v-am regăsit pe:

„Zizzou ori piramidonul roșu?!?” – deși nu știu dacă astă va fi numele definitiv.

În orice caz, „dear blog is good to be back”!

Mai multe despre ce am mai făcut în ultimii ani în post-urile următoare și puțin în noua pagină Despre mine – nu chiar nouă, dar modificată.

Alex Zizzou

Reclame

Franta ori piramidonul rosu?!?

Dragi prieteni,

Ei bine iata-ma aproape de momentul pe care nu-l asteptam cu mare interes si anume: sfarsitul masterului, mai exact sfarsitul „plimbarii” mele prin tari straine. Sincer nu credeam ca aceasta experienta se va termina asa repede, in cateva zile am sa plec din Lyon si o sa ma intorc in Romania. Pe de o parte resimt distanta de casa, de persoana iubita, de familie, de prieteni; pe de alta parte imi pare rau ca trebuie sa ma separ de acest oras de care m-am indragostit nebuneste. Sunt oarecum impartit in doua luntri… de cateva zile nutresc o senzatie ciudata de bucurie amestecata cu nefericire, bucurie ca ma intorc „acasa” (cu ghilimele fiindca ma consider o persoana cosmopolita) si nefericire fiindca trebuie sa o fac. Ma simt exact ca mioara din balada – careia nici iarba nu-i mai place – aflandu-ma intr-o stare ciudata de letargie (ce m-a facut sa nu mai ies din casa, sa nu mai postez nimic, s.a.m.d.)

Cand am inceput sa scriu pe acest blog, am pornit cu gandul ca el sa reprezinte un mod de a-mi exprima gandurile, sentimentele, experientele ce urmau sa mi se „dezvaluie” pe parcursul acestei experiente unice din viata mea, astfel l-am numit „Franta ori piramidonul rosu ?!?”. Nu stiam ce avea sa-mi rezerve viitorul an, ce lucruri noi aveam sa descopar, ce experiente aveau sa se acumuleze, ce avea pana la urma sa insemne aceasta fila din viata mea numita Franta. Vroiam cumva, sa impartasesc toate acestea, mai ales mie – intr-o incercare de sinceritate interioara – dar in acelasi timp si viitorilor mei cititori (zic viitori fiindca ca acest blog a fost mai intai unul privat si nu stiam daca vreodata cinva ma va citi, am scris si scriu pentru mine). Putand, in acelasi timp, sa „arhivez” intr-un fel acest „tot” al vietii mele, acest calup de experiente, senzatii, ganduri, dorinte, pareri, lucruri placute si neplacute,  momente enervante ori joviale s.a.m.d. Factori  si elemente cu care aveam sa „interactionez” direct sau indirect; si care aveau sa-mi fasoneze un nou ego, precum un cutit aflat in mainile unui sculptor talentat fasoneaza lutul moale – dand nastere unor forme sublime ori grotesti, aveau sa se regaseasca aici pe foaia alba a hartiei electronice.

Piramidonul rosu s-a vrut panaceul universal, pastila menita sa-mi descopere o „noua lume” sau sa ma „salveze” / atenueze orice „agresiune” exterioara. Aveam sa descopar o parte dintr-o noua tara (asa cum mi-am dorit inca de la inceput), aveam sa fac un nou pas in formarea mea (prin acest master), aveam sa cunosc oameni noi, aveam sa vad locuri  noi, aveam sa traiesc din plin departe de casa, ori aveam sa „inghit” acest „piramidon rosu” incercand ca prin el sa inteleg (prin refulare), sa comentez, sa sedimentez si sa reflectez asupra propriei mele fiinte si asupra lucrurilor exterioare ei. S-a vrut un filtru al eu-lui meu.

Probabil voi continua sa mai scriu pe acest blog, desi scopul sau se va dovedi perimat in scurt timp. Ma gandesc sincer sa-i schimb titlul, insa pana atunci cel mai probabil va urma o perioada de pauza… Desi aproape de final (in aceasta forma), nutresc speranta ca prin intermediul lui o parte din voi ati putut lua „acelasi tren” cu mine, acompaniindu-ma pe ici, pe colo, prin „drumurile” mele (prin tatonarile mele asupra lucrurilor, prin jocurile mele cu cuvintele, prin lumea vazuta prin ochii mei). Sper de asemenea ca aceasta plimbare a fost una placuta voua, asa cum a fost si pentru mine. Si ca a acest blog va fi in continuare o fereastra catre gandurile mele, ori catre viitoarele mele experiente si trairi. Sper ca ma veti acompania si in continuare, cu acelasi avant si aplomb.

Cu drag.

Al vostru,

Zizzou