Franta ori piramidonul rosu?!?

Dragi prieteni,

Ei bine iata-ma aproape de momentul pe care nu-l asteptam cu mare interes si anume: sfarsitul masterului, mai exact sfarsitul „plimbarii” mele prin tari straine. Sincer nu credeam ca aceasta experienta se va termina asa repede, in cateva zile am sa plec din Lyon si o sa ma intorc in Romania. Pe de o parte resimt distanta de casa, de persoana iubita, de familie, de prieteni; pe de alta parte imi pare rau ca trebuie sa ma separ de acest oras de care m-am indragostit nebuneste. Sunt oarecum impartit in doua luntri… de cateva zile nutresc o senzatie ciudata de bucurie amestecata cu nefericire, bucurie ca ma intorc „acasa” (cu ghilimele fiindca ma consider o persoana cosmopolita) si nefericire fiindca trebuie sa o fac. Ma simt exact ca mioara din balada – careia nici iarba nu-i mai place – aflandu-ma intr-o stare ciudata de letargie (ce m-a facut sa nu mai ies din casa, sa nu mai postez nimic, s.a.m.d.)

Cand am inceput sa scriu pe acest blog, am pornit cu gandul ca el sa reprezinte un mod de a-mi exprima gandurile, sentimentele, experientele ce urmau sa mi se „dezvaluie” pe parcursul acestei experiente unice din viata mea, astfel l-am numit „Franta ori piramidonul rosu ?!?”. Nu stiam ce avea sa-mi rezerve viitorul an, ce lucruri noi aveam sa descopar, ce experiente aveau sa se acumuleze, ce avea pana la urma sa insemne aceasta fila din viata mea numita Franta. Vroiam cumva, sa impartasesc toate acestea, mai ales mie – intr-o incercare de sinceritate interioara – dar in acelasi timp si viitorilor mei cititori (zic viitori fiindca ca acest blog a fost mai intai unul privat si nu stiam daca vreodata cinva ma va citi, am scris si scriu pentru mine). Putand, in acelasi timp, sa „arhivez” intr-un fel acest „tot” al vietii mele, acest calup de experiente, senzatii, ganduri, dorinte, pareri, lucruri placute si neplacute,  momente enervante ori joviale s.a.m.d. Factori  si elemente cu care aveam sa „interactionez” direct sau indirect; si care aveau sa-mi fasoneze un nou ego, precum un cutit aflat in mainile unui sculptor talentat fasoneaza lutul moale – dand nastere unor forme sublime ori grotesti, aveau sa se regaseasca aici pe foaia alba a hartiei electronice.

Piramidonul rosu s-a vrut panaceul universal, pastila menita sa-mi descopere o „noua lume” sau sa ma „salveze” / atenueze orice „agresiune” exterioara. Aveam sa descopar o parte dintr-o noua tara (asa cum mi-am dorit inca de la inceput), aveam sa fac un nou pas in formarea mea (prin acest master), aveam sa cunosc oameni noi, aveam sa vad locuri  noi, aveam sa traiesc din plin departe de casa, ori aveam sa „inghit” acest „piramidon rosu” incercand ca prin el sa inteleg (prin refulare), sa comentez, sa sedimentez si sa reflectez asupra propriei mele fiinte si asupra lucrurilor exterioare ei. S-a vrut un filtru al eu-lui meu.

Probabil voi continua sa mai scriu pe acest blog, desi scopul sau se va dovedi perimat in scurt timp. Ma gandesc sincer sa-i schimb titlul, insa pana atunci cel mai probabil va urma o perioada de pauza… Desi aproape de final (in aceasta forma), nutresc speranta ca prin intermediul lui o parte din voi ati putut lua „acelasi tren” cu mine, acompaniindu-ma pe ici, pe colo, prin „drumurile” mele (prin tatonarile mele asupra lucrurilor, prin jocurile mele cu cuvintele, prin lumea vazuta prin ochii mei). Sper de asemenea ca aceasta plimbare a fost una placuta voua, asa cum a fost si pentru mine. Si ca a acest blog va fi in continuare o fereastra catre gandurile mele, ori catre viitoarele mele experiente si trairi. Sper ca ma veti acompania si in continuare, cu acelasi avant si aplomb.

Cu drag.

Al vostru,

Zizzou

Reclame

Nu…

De cateva zile tot tin sa scriu, desi am fost plecat acesta nu a fost singurul lucru care m-a impiedicat sa postez. Sincer nu stiu ce e cu mine dar nu pot sa ma exteriorizez, nu pot sa-mi leg gandurile si ideile si sa le pun pe foaia alba digitala a blogului. Nu pot sa fiu eu, ma simt prins intr-o sfera inchisa ce nu ma lasa sa ma deschid, am un sentiment de spleen combinat cu o hiperactivitate interioara (de l’esprit cum zic francezii) ce ma panicheaza. Pentru prima oara in viata ma simt incapabil sa comunic… Se poate sa fiu deprimat?!? nu stiu nu m-am simtit niciodata atat de alienat, poate asa se manifesta „depresia” who knows?!? Nu ma simt nici rau, dar nici bine, ci doar enervant de neutru! Ehh… poate maine va fi mai…altfel

Note to myself (III)

Am terminat si saptamana asta, chiar ma simt obosit ma bucur ca s-a incheiat! Deadline-uri peste deadline-uri peste deadline-uri! niciodata nu am inteles de unde atata lipsa de comunicare intr-o comunitate atat de mica (si aici vorbesc despre facultatea mea)?!? Am aflat  saptamana asta nu numai ca a fost devansata data de predare a lucrarii de master, dar si ca este obligatoare sustinerea ei in prima sesiune… ohh JOY, si, bineinteles, sesiunea de examene este pusa fix inaintea deadline-ului…double JOY!

In ceea ce ma priveste am tot timpul senzatia muncii de Sisif, pana si asta facuta de un melc aflat in plina criza existentiala! Imi promisesem la inceputul acestui an ca nu am sa mai trec prin aceleasi furci gaudine si ca am sa-mi iau toate „masurile de siguranta” sa nu ajung in situatii de „criza”… ei bine nu mi-am respectat promisiunea si iata-ma in aceeasi stare de surexcitare neuronala si intelectuala!

Chiar ma intrebam este oare tipic uman, tipic studentesc, ori doar tipic romanesc sa fi in intarziere ?!? tind sa cred ca se ragesesc un pic din toate trei.

Norocul a facut sa primesc niste prieteni pe la mine cu care am mai putut sta la un pahar de vorba. M-am bucurat nespus ca au venit, si ca si-au petrecut vacanta aici, numai ca… m-am simtit putin ciudat fiindca i-am ignorat toata saptamana, am jucat rolul de hotel si nu de prieten…macar nu am stat singur.

Colac, peste toate astea, trebuie sa stau sa ma gandesc daca continui aici ori ba, daca ma intorc ori nu, daca! daca! daca! daca! sunt prea rational pentru luarea de decizii, ma macin, ma foiesc pe o parte si pe alta a patului; tot timpul am fost asa, am macinat ca o rasnita de cand ma stiu ca sa iau cea mai mica decizie ori sa fac cea mai mica alegere… ar trebui sa ma vedeti cat timp imi ia sa aleg o cafea intr-o cafenea, pana si eu ma uimesc de rabdarea pe care o am cu mine insumi!

Ahh da ca uitam sa va spun, din plictiseala la un moment dat (da! da! si din curiozitate) amintindu-mi de perioada liceului mi-am amintit si de faimosul mIrc cu canalele sale unde zeu dainuie X-ul. Ce credeti? chiar mai exista, ma rog intr-o forma complet neschimbata care-l face sa para din epoca de piatra, respectiv mult mai nepopulat, but still there! Asa ca aviz amatorilor: „ia zi fata te fac un ASL PLS ?!?” or „hai! da-mi si mie acces, ca promit ca stau pe canal si nu fac tampenii!

Din aceeasi serie de aberatii, aberatia 1 si aberatia 2

O oaie, doua oi, trei „oaie” care este!