Happy Dragobete day

Fie că-i Dragobete, fie că-i Valentin nu cred că contează atât de mult atâta timp cât 14 Februarie este o zi dedicată celui „drag” și a reînnoirii naturii. Așa că enjoy it, pe cât se poate, fără a vă întreba de ce, cu cine și pentru ce.

Sper să fiți alături de cineva drag și iubit de voi. Azi să fiți iubiți și să iubiți la rândul vostru!

P.S. Au apărut deja ghioceii. Mici, plăpânzi, dar de un alb pur. Încă puțin și Baba Dochia o să-și lepede toate cojoacele, scăpându-ne din incleștarea zăpezii și gheții.

Reclame

Ninsu-ma in urbea lui Caragiale

In vechii Ploiesti ninge cu incapatanare de vreo 3 zile si totusi ieri seara parca a nins mai frumos ca niciodata. Fulgii mici si desi coborau din vazduhul rosiatic ca niste maratonisti albi ce se intreceau unul pe celalalt in caderea lor lina peste orasul lui Caragiale.

Nu am stat prea mult pe ganduri si, cum drumurile oricum ma purtau spre intinderea de omat, nu am ezitat sa-mi afund pasii pasii pe drumurile troienite si aproape pustii. Bocancii imi scartaiau la fiecare arcuire a picioarelor. Inaintam cu greu, gafaind sub povara „subelor” pe care le purtam in carca, dar imi placea – imi amintea de copilarie: atunci cand petreceam ore intregi tavalindu-ma prin oceanul de nea, dandu-ma cu sania ori facand oameni de zapada – chiar am simtit nevoia sa ies, sa ma plimb, sa-mi ordonez gandurile, sa ma bucur de ninsoare.

Am cutreierat orasul in lung si in lat timp de mai bine de doua ore. La inceput frigul mi-a parut intepator (chiar aprig), respiratia imi era anevoioasa, iar aerul rece imi brazda cu nonsalanta fata – o simteam fierbinte si imbujorata. Dupa ceva timp toate aceste senzatii de disconfort au disparut, lasandu-ma sa contemplu linistit orasul.

Ploiestiul nu este (sau mai bine zis: nu mai este) un oras frumos – sau poate mi se pare mie – insa asa nins, carunt ca un batranel, are un farmec aparte. Parca nu mai este atat de poluat, atat de aglomerat, atat de plin de gropi si murdar. Este acel oras a lui Caragiale si Nichita, orasul cu bulevard bordat de castani.

Nu am putut sa ma abtin si am facut si cateva fotografii, in ciuda frigului:

NUME: Ploiestiul sub povara miilor de licurici albi


Alte proiecte personale: Toamna pe deal, Toamna la campie, Delta Dunarii mai mult decat un loc…, Hidden Lyon, Forme si Culoare, Oameni si Fete, Fetis pentru Felinare, Barcelone the City of Gaudi, Ther fridge’s Fruits Friends, Lyon Orasul Luminilor (part I), Lyon Orasul Luminilor (part II),

Iarna cu Mos, zapada, ursi si Strauss

A trecut ceva vreme de la ultimul meu post dar sincer am avut o sila sa scriu, mi-au lipsit cu desavarsire ideile si cheful!

Ce s-a mai intamplat intre timp?!? A venit iarna, asa cum probabil ati observat cu totii! A venit si frigul, iar odata cu el am primit si „cadourile” din partea administratiilor locale si a CFR-ului: drumuri inghetate bocna, troiene cat casa, poleiul ca oglinda (de-ti poti face mustatile in el) si intarzieri de nu a mai vazut CFR-ul d’apai sarmanii calatori. Ca in fiecare an, cei abilitati au fost prinsi cu pantalonii in vine si cu fundul pe afara.

Pe de alta parte ma bucur de iarna ca in povesti ce a cuprins Romania: zapada multa, oras frumos impodobit (mai frumos ca niciodata as putea sa adaug) si bineinteles un bine meritat concediu.

In plus anul asta am reusit sa ajungi si la un concert de Craciun a Johann Strauss Ensemble (orchestra Palatului Schonbrunn). O fu fain, desi ca orice lucru romanesc a trebuit sa aiba un minus, poate chiar doua: organizarea si, mai rau, sonorizarea – la fiecare nota inalta a sopranei Romana Beutel boxele gajaiau infernal. Totusi a meritat din plin  fiindca interpretarea operelor lui  Strauss tatal, Strauss fiul si Mozart a fost una exceptionala.

In sfarsit o iarna ca in povesti, trebuia sa ies sa fac si cateva fotografii, asa sa-mi amintesc la batranete – noroc ca am prieteni cu cauciucuri de iarna, altminteri eu nu as fi iesit nici macar din parcare.

Nu-mi ramane decat sa-mi impodobesc bradul si sa-l astept cuminte pe Mos Craciun (sper sa nu-mi aduca o nuia). Anul asta am renuntat la gatit!! Gata mi-au ajuns carnatii, sarmalele si alte bucate „de sarbatori”/”traditionale”!  M-am hotarat, for Christmas i’m having sushi! Ahh da si sa nu uit sa va pun si cateva poze „de sezon”:

NUME: The Snow, the  Snowman and a Bears – sau cat de alb inseamna alb?!?

Addendum: Of course pentru a ma putea bucura de concert a trebuit sa ignor snobismul incult si retardat a unor spectatori ca si mine ce se comportau ca niste copii cretini de generala (asta daca nu dormeau), data viitoare imi iau bilete la V.I.P. ca poate acolo nu mai dau de asemenea specimene. I saw that coming, tipic romanesc, isi mai faceau si poze de hi5 in timpul pauzei, pacat ca erau trecuti de 30 de ani.