Mărţişorul, ziua neoficială a doamnelor şi a vânzătorilor ambulanţi

1 Martie a sosit şi odată cu el şi sărbătoarea Mărţişorului. Această sărbătoare veche ce simbolizează sosirea primăverii, lupta primăverii cu iarna şi nu în ultimul rând sacrificiul suprem al „voinicului” în încercarea de a elibera Soarele ascuns sub chip de domniţă   – şi a cărei origine în spaţiul mioritic se pierde undeva în negurii istoriei (acum cca. 8000 de ani) – preia în interpretare modernă  cu totul altă „imagine”. Mărţişorul a devenit o sărbătoare cu predilecţie dedicată reprezentantelor sexului frumos.

Simbolul acestei zile tradiţionale la români – puternic ancorată în cultura populară, sătească, cât şi în cutumele omului „de oraş” – este şnurul alb cu roşu (puritatea, zăpada, pacea reprezentate de culoarea alb şi sângele, sacrificiul, războiul reprezentate de culoarea roşie). Însă obişnuinţa face ca acest şnur să acompanieze de fapt alte creaţii artizanale pe care le cunoaştem ca mărţişoare – de toate formele, de toate mărimile, de toate culorile şi din mai toate materialele posibile.

Încrustate, cioplite, scobite, lipite, coapte la cuptor, uscate la soare, vopsite, turnate în forme s.a.m.d., mărţisoarele sunt de 1 Martie la mare preţ şi la şi mai mare căutare. Tineri, adulţi, bătrâni, domni sau doamne, cu toţii se îmbulzesc pe lângă tarabele ticsite de micile cadouri primăvăratice. Nici ploieştenii nu au făcut azi excepţie, spre bucuria nespusă a vânzătorilor ambulanţi de gablonţuri. Faţă de anii trecuţi, de această dată, artizanii de mărţişoare hand-made au fost complet eclipsaţi de puzderia de mici intreprinzători cu „articole de sezon” – aceeaşi pe care-i găsim în pieţe de Sf. Valentin, Crăciun, Ziua Copilului sau de Paşte – toate produse la repeazeală, mecanic, într-un manieră ce dă de dovadă de mult prost gust.

Totuşi kitschurile se vând! Mult şi ieftin dar se vând! Fie că sunt aceeaşi urşi de pluş cu diverse declaraţii de dragoste (pe care-i regăsim de Ziua Îndrăgostiţilor), fie că sunt broşe „din argint” cu „pietre” (de ciob), fie că este vorba de orice alt gablonţ, pentru a le vinde nu trebuie decât să aibă şnurul alb-roşu. Atitudinea consumeristă a românului s-a etalat emfatic şi cu această ocazie.

Preţurile au fost care mai de care mai atractive, un trifoi auriu la 1 leu, un fluture din plastic ce imită chihlimbaru 3-5 lei, o broşă între 5 şi 10 lei, cele mai scumpe fiind maimuţoii de pluş şi cele câteva pseudo-bijuterii (kitschioase şi ele bineînteles) cu preţuri variind între 10 şi 40 de lei.

În timp de vânzătorii ambulanţi axaţi pe mai toate „zilele speciale” au fost asaltaţi de amatorii de chinezisme, micii comercianţi de mărţişoare făcute manual – aceeia pe care-i vezi doar o dată pe an, trăgând de nişte geamantane enorme ce ascund truda şi migala unor săptămâni întregi – au fost foarte puţin băgaţi în seamă, ba chiar ignoraţi de amatorii de chilipiruri, ghidaţi de principiul: „ieftin şi  prost dar mult!”

Reclame