Franta ori piramidonul rosu?!?

Dragi prieteni,

Ei bine iata-ma aproape de momentul pe care nu-l asteptam cu mare interes si anume: sfarsitul masterului, mai exact sfarsitul „plimbarii” mele prin tari straine. Sincer nu credeam ca aceasta experienta se va termina asa repede, in cateva zile am sa plec din Lyon si o sa ma intorc in Romania. Pe de o parte resimt distanta de casa, de persoana iubita, de familie, de prieteni; pe de alta parte imi pare rau ca trebuie sa ma separ de acest oras de care m-am indragostit nebuneste. Sunt oarecum impartit in doua luntri… de cateva zile nutresc o senzatie ciudata de bucurie amestecata cu nefericire, bucurie ca ma intorc „acasa” (cu ghilimele fiindca ma consider o persoana cosmopolita) si nefericire fiindca trebuie sa o fac. Ma simt exact ca mioara din balada – careia nici iarba nu-i mai place – aflandu-ma intr-o stare ciudata de letargie (ce m-a facut sa nu mai ies din casa, sa nu mai postez nimic, s.a.m.d.)

Cand am inceput sa scriu pe acest blog, am pornit cu gandul ca el sa reprezinte un mod de a-mi exprima gandurile, sentimentele, experientele ce urmau sa mi se „dezvaluie” pe parcursul acestei experiente unice din viata mea, astfel l-am numit „Franta ori piramidonul rosu ?!?”. Nu stiam ce avea sa-mi rezerve viitorul an, ce lucruri noi aveam sa descopar, ce experiente aveau sa se acumuleze, ce avea pana la urma sa insemne aceasta fila din viata mea numita Franta. Vroiam cumva, sa impartasesc toate acestea, mai ales mie – intr-o incercare de sinceritate interioara – dar in acelasi timp si viitorilor mei cititori (zic viitori fiindca ca acest blog a fost mai intai unul privat si nu stiam daca vreodata cinva ma va citi, am scris si scriu pentru mine). Putand, in acelasi timp, sa „arhivez” intr-un fel acest „tot” al vietii mele, acest calup de experiente, senzatii, ganduri, dorinte, pareri, lucruri placute si neplacute,  momente enervante ori joviale s.a.m.d. Factori  si elemente cu care aveam sa „interactionez” direct sau indirect; si care aveau sa-mi fasoneze un nou ego, precum un cutit aflat in mainile unui sculptor talentat fasoneaza lutul moale – dand nastere unor forme sublime ori grotesti, aveau sa se regaseasca aici pe foaia alba a hartiei electronice.

Piramidonul rosu s-a vrut panaceul universal, pastila menita sa-mi descopere o „noua lume” sau sa ma „salveze” / atenueze orice „agresiune” exterioara. Aveam sa descopar o parte dintr-o noua tara (asa cum mi-am dorit inca de la inceput), aveam sa fac un nou pas in formarea mea (prin acest master), aveam sa cunosc oameni noi, aveam sa vad locuri  noi, aveam sa traiesc din plin departe de casa, ori aveam sa „inghit” acest „piramidon rosu” incercand ca prin el sa inteleg (prin refulare), sa comentez, sa sedimentez si sa reflectez asupra propriei mele fiinte si asupra lucrurilor exterioare ei. S-a vrut un filtru al eu-lui meu.

Probabil voi continua sa mai scriu pe acest blog, desi scopul sau se va dovedi perimat in scurt timp. Ma gandesc sincer sa-i schimb titlul, insa pana atunci cel mai probabil va urma o perioada de pauza… Desi aproape de final (in aceasta forma), nutresc speranta ca prin intermediul lui o parte din voi ati putut lua „acelasi tren” cu mine, acompaniindu-ma pe ici, pe colo, prin „drumurile” mele (prin tatonarile mele asupra lucrurilor, prin jocurile mele cu cuvintele, prin lumea vazuta prin ochii mei). Sper de asemenea ca aceasta plimbare a fost una placuta voua, asa cum a fost si pentru mine. Si ca a acest blog va fi in continuare o fereastra catre gandurile mele, ori catre viitoarele mele experiente si trairi. Sper ca ma veti acompania si in continuare, cu acelasi avant si aplomb.

Cu drag.

Al vostru,

Zizzou

Reclame

Batranul si marea

Reflexii asupra politetii

De cand am ajuns in Franta un lucru m-a surprins intr-un mod exceptional: respectul si politetea fata de ceilalti. Fie ca e vorba de oameni cunoscuti, fie ca e vorba de straini, in locuri din cele mai diverse, oamenii sunt foarte respectuosi: dau buna-ziua pe scara blocului (chiar daca nu-i cunosti sau nu le esti vecin), pe strada iti multumesc daca ii lasi sa treaca inaintea ta sau le faci loc pe o strada mai inghesuita, te saluta cand te intersectezi cu ei la intrarea ori la iesirea din vreun butic (si aici nu vb despre vanzatoare), iti tin usa, te ajuta sa cari lucruri mai grele s.a.m.d.

Acesta curtoazie plina de respect si politete nu este indreptata doar spre cei varstnici, ci si invers, eu fiind deseori pus in asemenea situatii „dilematice”. Ce m-a facut sa scriu despre asta?!?

Pe seara am iesit la un baschet in curtea scolii, cum nu mai facusem de peste 5 ani, din vremurile cand locuiam in urbea cu bulevard bordat de castani si rafinarii – pe care si americanii le-au cunoscut in ’40; nu era nimeni, eram singuri (eu si panoul cu al sau cos), cand, de0data, apar doi „pusti” cu un balon de fotbal, trec pe langa mine si imi dau buna seara (mai patisem asta deci nu m-a mirat) le-am raspuns. Nu trec nici 10 min ca vin la mine:

Ei: „Nu va suparati…Jucati cu noi!

Eu: „Da! ca baschet singur nu prea merge.

Jucam ce jucam, le zic: „Eu sunt Alex!” ei imi raspund spunandu-si numele si imi pun intrebarea tipic frantuzeasca: „De unde sunteti, ca pareti englez?„, le explic si ii rog sa-mi vb. cu tu, ca ma simteam complet aiurea, ce naiba nu vad ca suntem apropiati de varsta?!? Pentru ce sa primesc un asemenea comportament plin de politeturi?!?

Eu: „Haideti mahh baieti, ce naiba imi vb cu dvs. ce arat ca un batranel, ori ca un tata a 2 copii ?!? Am 24! Voi?”

Unul din ei (complet contrariat): „Pai, va vb. asa fiindca sunteti mai in varsta decat noi, in plus nici nu va cunoastem! Noi asa am fost invatati, chiar daca erati mai tanar, nu va cunosteam deci nu puteam sa va vb cu tu” (aveau 17 ani respectiv 15).

Miuta’ a continuat si pana la final cei doi s-au tot chinuit sa-mi vb cu tu, se vedea, din stangacia eprimarii lor, ca nu le era intrat in reflex sa vb astfel. La plecare cu aceeasi politete mi-au urat o seara placuta si : „Domnu‘ sa nu va uitati mingea cand plecati! Poate mai veniti pe aici si mai jucam.” (pfuaa!)

Toate astea mi-au amintit de ce-mi spunea bunica mea in copilarie („intodeauna sa fii politicos si sa lasi loc de buna ziua„) si de modul in care ea m-a crescut… pana pe la varsta de 14-15 ani am fost extrem de respectuos si politicos… si eu am primit o educatie asemanatoare cu cea de-a lor… dadeam binete necunoscutilor, sarutam mana doamnelor, ofeream locul tuturor si vb. la persoana a III cu cei pe care nu-i cunosteam (chiar daca poate nu erau mari diferente de varsta). Ce s-a intamplat cu toate astea?!? As vrea sa fiu la fel de politicos ca in copilarie, as vrea ca toti sa fim la fel… in locul privilor rautacioase si replicilor taioase, a oamenilor pe care-i intalnim zilnic, sa dainuie respectul si politetea (in vorba si in gesturi); cred ca am fi cu totii mai putin stresati, mai putin nervosi, iar tensiunea pe care o simtim in orice loc public ar putea fi, macar putin, atenuata. E chiar asa greu sa-i vb frumos si lipsit de zeflemea, ori dispret, unui necunoscut?!? El nu are nicio vina pentru supararile tale! Si el le are „pe’ale lui”! Chiar trebuie sa ajungem sa ne „omoram” pe strada din cauza asta?!?

Eterna si fascinanta X

De ce X?? foarte simplu ca Romania e de inchiriat, sa vina dracu’ sa ne colonizeze cineva, si cu ocazia asta ii schimba si numele! Suntem prea prosti sa fim pe picioarele noastre! Am sa fiu cat se poate de scurt si de concis, tot articolul meu se va rezuma la o singura propozitie: ROMANII SUNT PROSTI!

Inainte sa aflu rezultatul alegerilor europarlamentare din 7 Iunie 2009 (ziua in care ne-am facut de cacat complet in fata tuturor tarilor lumii), ma tot gandeam sa scriu un post cu parerea mea despre noi ca popor si despre mandra noastra tara care arata „ca un buchet de trandafiri”; publicarea sondajelor INSOMAR nu m-a facut decat sa-mi precipit post-ul.

De cativa ani buchetul a inceput sa se ofileasca, iar mandrii romani au ajuns de rasul Europei. Pe unde te duci ti-e rusine sa vorbesti propria limba fiindca lumea se uita ciudat la tine, te desconsidera, usile se deschid mai greu , posetele se ascund, buzunarele se pazesc, s.a.m.d.

Din copilarie am fost indoctrinati cu idei de genul:

  • „Nu se vrea sa fim mai sus!”
  • „Cand ei [occidentalii] isi faceau palate ne luptam cu turcii!”
  • „Noi l-am avut pe Ceausescu si pe comunisti, d-aia am dus-o prost si inca o mai ducem. Urmeaza o perioda de tranzitie[care s-a tot prelungit de a atins 19 deja] !”
  • „Numai comunisti la guvernare!”
  • ETC.

Numai noi am dus razboaie?? Numai noi am fost sub „valul rosu”?? Numai noi am trebuit sa schimbam „lumea” si societatea? Sigur ca nu, nu suntem atat de speciali pe cat ne credem! Si nici pe atat de destepti – cu aceste alegeri, lucrul asta a fost pe deplin demonstrat!

Ne-am considerat cei mai destepti si cei mai tari, insa soarta ne-a fost intotdeauna potrivnica! Asa sa fie oare?!? 20 de ani aceeasi comunisti si acelasi sistem, 20 de ani de rea-vointa din partea altora??? Nu! 20 de ani de noi generatii care nu vor sa se destepte odata! Intrebari de genul: „Ce or fi avand cu noi? De ce au o parere proasta despre noi ?” s.a.m.d., rasuna pe la tot coltul de strada. Nimic, nu are nimeni nimic cu noi, pentru tot ce ni se intampla suntem numai noi vinovati!

Si eu credeam, pana mai acum ceva vreme, ca este totusi ceva ascuns la mijloc, ca occidentalii sunt asa si pe dincolo; insa parerea lor despre noi este intru totul indreptatita si pertinenta! Dupa cum spuneam si intr-un post trecut  imaginea pe care ne-am facut-o este sub orice critica; cu orice francez de rand ai vorbi, om normal si nu asa „scos in lume” ca altii, vei afla ca tigan=rrom=roman=”ciorditor, scandalagiu, nespalat, un element rau in societate, un generator de pericol public, bataus, necivilizat, paria, scursura, plebe, om ce ocupa abuziv spatii (squatter)”. Noua ni se ataseaza cea mai proasta eticheta! Din nefericire nu este nicio exagerare, cei dintre noi care ies in evidenta fac parte din aceasta categorie si se dedau la aceste tipuri de comportamente. O mana de romani civilizati nu pot face primavara, printre 1000 de nesimtiti! Masa de oameni generalizeaza, cei care cunosc putina psihologie a maselor imi vor da dreptate, iar facand-o, ne afunda si mai mult in mocirla puturoasa in care ne aflam!

E mare pacat ca trebuie sa gandesc asta, dar cred ca ne meritam locul. Nu vrem sa ne cizelam, nu vrem sa fim altfel. Noi nu suntem deloc galanti, ne lipseste curtoazia, cordialitatea si respectul, chiar fata de conationalii nostrii . Timp de 2 zile au fost Les Fetes Consulaires, la care au participat toate consulatele tarilor ce au misiuni diplomatice in Lyon; printre acestia si noi! Scopul fiecarei delegatii era acela de a-si promova tara si oamenii cu cultura obiceiurile si modul lor de a fi! Evident ca noi nu am fost mai prejos, am aratat exact cum suntem : niste ciufuti, aroganti, infatuati, lipsiti de orice interes de a ne face „placuti” pentru de altii si grandomani. In loc sa luam in serios un asemenea eveniment, noi am etalat la stand 5 sictiriti care stateau ca niste ciume pe scaunele lor, privandu-i de orice consideratie pe vizitatori. Cateva argumente:

Day one, first visit:

Cele doua reprezentante de varsta a treia a Muzeului Satului erau ocupate sa-si numere  euroii facuti in acea zi si sa caute lucruri in geanta, timp de 10 min am stat tintuit (alaturi de alti vizitatori) in fata tarabei lor cu materiale promotionale si brosuri… Nimic nu s-a intamplat nici macar un gram de atentie. M-am deplasat la un „nene” de profesie olar, ce-si etala operele pe niste mese; voit am intrat in discutie cu el, eram curios cum interactioneaza cu un roman, guess what! cu acelasi sictir si dezinteres, discutia cu el a durat 2 min, dupa care stimatul artist si-a continuat hibernarea – evident nu aveam sa cumparam, ce rost mai avea.

Concertele s-au inlantuit, intr-un moment de respiro, apare romanul simbol pentru occidentali: un amarat nespalat, complet neingrijit si putind a urina, fara dinti in gura, la bustul gol si descult. Se infasoare in patura pe care o avea si incepe a canta Capra. Scena are loc in fata unei multimi de sute de suflete si are parte de un final apoteoti: „HAC! Traiasca Romania!” Asta pentru cei care nu recunoscusera inca limba! Dovada de patriotism? Poate… Si totusi 22 milioane sufera de aceste dovezi de patriotism (vezi povestea cu Elvetia si cu Marea Britanie)! Noi daca am fi fost in locul lor ce am fi facut?? Cum am fi judecat??

Day two, second visit:

O multime de oameni, cel putin 1000, poate chiar mai multi, roiau din stand in stand – plutea in aer un iz de sarbatoare. Toate tarile incercau sa atraga cat mai mult atentia si cati mai multi vizitatori prin tot felul de animatii: muzica, dansuri, tineri dinamici care te imbiau catre standul tarii lor, mimi, trupe de teatru, degustari de mancaruri traditionale si de bauturi, s.a.m.d., tot ce avea mai bun fiecara tara era pus in evindenta spre deliciul multimii. La noi?!? Cativa barzauni temerari, in rest NIMIC, absolut nimic nu se intampla! Imaginea noastra, reprezentantii nostrii?? 2 vorbeau de zor. Iar doamnele?? 5 minute cautat in sacosa, 10 minute uitat la cei 20 de barzauni care analizau materialele de pe masa – dar 10 min, nu asa oricum, ci cu gura plina! Da! Mancau de fata cu vizitatorii, fara nicio jena, si nici macar nu s-au sinchisit sa ascunda acest lucru. Cu atat mai putin sa-i intrebe daca ii pot ajuta! Dinnou nu am fost intrebat nimic, desi iar am testat „bunavointa doamnelor”! Se pare ca aveau lucruri mai importante decat sa-si promoveze tara!

Am intrat in vorba intamplator cu un oficial al delegatiei Turciei, dupa 20 de min de conversatie pe teme diverse s-a ajuns la intrebarea spinoasa:

Dvs. de unde sunteti? I-am raspuns: Romania. El: La studii?? Eu: Da! El: Cand o sa le spun cunoscutilor ca am stat de vorba cu un roman, in mod cert ma vor intreba ce am cautat eu sa stau de vorba cu un tigan! Am incercat sa le explic, dar si prieteni de-ai mei din Lyon la fel gandesc…

BONUS: multe standuri se bucurau de prezenta distinsa a consulilor tarilor respective. Daca informatiile si prezentarea celor de acolo nu te multumea, puteai pentru cateva minute sa te conversezi cu insusi consulul. Ei bine la noi, evident, NIMENI! stimabilul consul nu a dorit sa-si deranjeze programul, delegatia noastra nu avea nimic „oficial in ea”!

Nobody gives a fuck! I don’t, you don’t, he doesn’t!

Nu ne salutam pe strada, nu vorbim niciodata cu romanii nostrii pe care ii intalnim intamplator prin alte tari, ne evitam parca am fi ciumati, ne comportam ca niste mitocani, etc. pe scurt nu avem nici cel mai mic respect noi intre noi si totusi cerem asta de la altii! Si mai rau decat asta ajungem sa ne mandrim cu prostia noastra! Alegem ca sa ne reprezinte la nivel european, pe un business-man  „dang-dang-daaaang” fost cioban fara studii si pe o tanara fotomodela bruneta care a avut numai „succesuri in viata ei”. Ambii incapabili sa se exprime in propria lor limba si ambii complet nepotriviti pentru o asemenea responsabilitate. Numai ca ei ne vor reprezenta! Ce final mai glorios se poate gasi, diferit fata de acesta? Nu suntem capabili sa construim o autostrada in 20 de ani (Coasta de Fildes are 5 facute in ultimii ani), 3 pasaralele dureaza o vesnicie, etc…. ne furam caciula singuri, suntem prosti pentru ca alegem de dragu de a o face, pentru ca ne consideram superiori si pentru ca pur si simplu nu vrem sa ne schimbam! Suntem „ciobani” , procesul transhumantic ramane definitoriu si pentru Romania europeana a secolului XXI. Ne place sa fim martiri doar doar o minune se va intampla, ei bine greu de crezut ca va fi asa… „ei si ??? dupa mine potopul, ce ala’ nu arunca pe jos? eu de ce sa fiu mai prost?!?” – aceasta este mentalitatea gaunoasa care ne guverneaza, si daca ar fi numai o mentalitate care ne-ar guverna…dar sunt si oameni…

THE END

Pe blogoree il gasiti aici

In ultimele zile:

  • Am ajuns in plimbare prin parcul Miribel Jonage si acolo i-am gasit pe cei mai „petrecareti” dintre francezi in mijlocul unui nor de fum, se faceau gratare  pe peste tot, omul si gratarul nu alta (bineinteles, si conationalii nostrii erau acolo, numai ca ei erau mai dositi si cu mesele cele mai mari, lungi si bogate – nu degeaba exista expresia „a te intinde ca o pomana tiganeasca” ). Concluzie: Snagov sau Miribel tot un drac, aceeasi oameni, acelasi stil, doar alt punct pe harta
  • Am concluzionat ca avem un stil de a ne face vazuti intr-o masa de oameni, peste tot romanii nostrii ies in evidenta. Oare de ce au occidentalii o parere atat de proasta despre noi?!? Pai cum sa nu aibe?! ? daca nu ne oprim din a ne comporta ca niste mitocani pe oriunde ne ducem.

Ex: Place de la Guillotiere – zona rau famata a Lyon-ului. Toate natiile, toate limbile pamantului, toate rasele, se amesteca in acest loc. Nimic rau pana aici.. Se bea, se fumeaza, se face bisnita cu diverse lucruri, si se discuta business-uri  importante in plina strada, sub atenta supraveghere a politiei. De obicei lucurile sunt pasnice, desi e o zumzaiala si o forfota aparte, scandalurile sunt rare…  In toata aceasta gloata  de armenieni, marocani, francezi, algerieni, chinezi, turci, si din Africa neagra, cine sunt cei care ies in evidenta in diverse moduri ?? Ai nostrii romani !!! Sunt tot timpul galagiosi, sunt singurii care se iau de altii pe strada si se „amesteca” cu celalate grupuri si in treburile lor; contrar celorlalti care de obicei isi vad linistiti de problemele lor.

  • Am ajuns dupa atata vreme pe stadionul lui OL, pe Stade de Gerland, la un meci neoficial cu echipele lui OL de sub 18 ani (si am locuit la inceput fix la o statie de metrou de el). Nu am putut simti tumultul tribunelor si vacarmul ce acompaniaza un meci de fotbal, si nici nu am putut vedea 11 magic al fostilor campioni ai Frantei; imi pare rau pentru asta si pentru ca nu am putut face poze, dar sunt bucuros ca am ajuns acolo pana la urma .