Pagină nouă

De azi blogul meu este mândrul posesor al unei noi pagini: „Poiana lui Iocan 2.0” . Acolo, el îşi aşteaptă cititorii dornici de dezbateri ori discuţii. Dornici să-şi dea cu părerea, să-l felicite ori să-l ponegrească, să ofere sugestii ori să reclame ceva.

Tot din Poiana lui Iocan puteţi lua linkurile de susţinere, pentru banner şi link-exchange (mulţumiri Florii de Mai pentru bannere), sau îmi puteţi propune un schimb de bannere sau linkuri. Tot acolo veţi găsi blogurile cu care voi face link ori banner exchange.

Disclamer: nu toate cererile vor primi un răspuns favorabil. Prefer să aleg cu grijă blogurile pe care le voi adăuga, citi şi pe ale căror pagini virtuale voi „păşi” din când în când. Ele trebuie totuşi să fie pe gustul meu. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă rog să nu o luaţi ca pe o ofensă.
Anunțuri

Home sweet home

Am ajuns in sfarsit acasa (ma rog… de aproape o saptamana) dupa un drum destul de lung vre0 26 h/sofat si „fix” 2300 de km; evident mare parte din ei facuti in conditii civilizate de autostrada pentru ca o alta parte, mult mai mica, sa fie facuti in conditii de „cursa cu obstacole” pe drumurile patriei.  Pe scurt totul a decurs conform programului desi in continuare m-a speriat stilul nebun si inconstient de a conduce a soferilor romani. Eu nu am fost cool insa au fost altii in locul meu, asa se explica numarul mare de accidente si de salvari cu girofarurile aprinse, ce au defilat intr-o scurta perioada de timp.

Am pus blogul pe stand-by in toata aceasta saptamana din lipsa de timp si de chef, dar mai ales din lipsa unei „idei”. Dupa cum anuntam si acum 2 post-uri (cel dinaintea plecarii mele) scopul sau original este oarecum depasit si este nevoie de un rebranding; ce o sa fac exact cu Franta ori Piramidonul Rosu ramane in continuare o problema, insa de continuat va continua asta-i sigur. Oricum am revenit deci ma voi reapuca si de scris, gata mi-a ajuns o saptamana pentru „readaptare”.

Alte nouatati?!? Nimic iesit din comun, „toate-s noi si vechi is toate”. Primele impresii: nimic nu s-a schimbat: aceleasi gropi, aceeasi oameni ciufuti si stresati, aceeasi cantitate de tarana/pamant/praf/gunoaie… ce sa mai spun, nimic nou si „dirijat”/indreptat  inspre mai bine. Cred ca am fost suficient de credul sa sper ca incep sa se miste si la noi anumite lucruri…ehh nu-i bai… pana cand voi avea nepoti inca mai sper.

Batranul si marea

Reflexii asupra politetii

De cand am ajuns in Franta un lucru m-a surprins intr-un mod exceptional: respectul si politetea fata de ceilalti. Fie ca e vorba de oameni cunoscuti, fie ca e vorba de straini, in locuri din cele mai diverse, oamenii sunt foarte respectuosi: dau buna-ziua pe scara blocului (chiar daca nu-i cunosti sau nu le esti vecin), pe strada iti multumesc daca ii lasi sa treaca inaintea ta sau le faci loc pe o strada mai inghesuita, te saluta cand te intersectezi cu ei la intrarea ori la iesirea din vreun butic (si aici nu vb despre vanzatoare), iti tin usa, te ajuta sa cari lucruri mai grele s.a.m.d.

Acesta curtoazie plina de respect si politete nu este indreptata doar spre cei varstnici, ci si invers, eu fiind deseori pus in asemenea situatii „dilematice”. Ce m-a facut sa scriu despre asta?!?

Pe seara am iesit la un baschet in curtea scolii, cum nu mai facusem de peste 5 ani, din vremurile cand locuiam in urbea cu bulevard bordat de castani si rafinarii – pe care si americanii le-au cunoscut in ’40; nu era nimeni, eram singuri (eu si panoul cu al sau cos), cand, de0data, apar doi „pusti” cu un balon de fotbal, trec pe langa mine si imi dau buna seara (mai patisem asta deci nu m-a mirat) le-am raspuns. Nu trec nici 10 min ca vin la mine:

Ei: „Nu va suparati…Jucati cu noi!

Eu: „Da! ca baschet singur nu prea merge.

Jucam ce jucam, le zic: „Eu sunt Alex!” ei imi raspund spunandu-si numele si imi pun intrebarea tipic frantuzeasca: „De unde sunteti, ca pareti englez?„, le explic si ii rog sa-mi vb. cu tu, ca ma simteam complet aiurea, ce naiba nu vad ca suntem apropiati de varsta?!? Pentru ce sa primesc un asemenea comportament plin de politeturi?!?

Eu: „Haideti mahh baieti, ce naiba imi vb cu dvs. ce arat ca un batranel, ori ca un tata a 2 copii ?!? Am 24! Voi?”

Unul din ei (complet contrariat): „Pai, va vb. asa fiindca sunteti mai in varsta decat noi, in plus nici nu va cunoastem! Noi asa am fost invatati, chiar daca erati mai tanar, nu va cunosteam deci nu puteam sa va vb cu tu” (aveau 17 ani respectiv 15).

Miuta’ a continuat si pana la final cei doi s-au tot chinuit sa-mi vb cu tu, se vedea, din stangacia eprimarii lor, ca nu le era intrat in reflex sa vb astfel. La plecare cu aceeasi politete mi-au urat o seara placuta si : „Domnu‘ sa nu va uitati mingea cand plecati! Poate mai veniti pe aici si mai jucam.” (pfuaa!)

Toate astea mi-au amintit de ce-mi spunea bunica mea in copilarie („intodeauna sa fii politicos si sa lasi loc de buna ziua„) si de modul in care ea m-a crescut… pana pe la varsta de 14-15 ani am fost extrem de respectuos si politicos… si eu am primit o educatie asemanatoare cu cea de-a lor… dadeam binete necunoscutilor, sarutam mana doamnelor, ofeream locul tuturor si vb. la persoana a III cu cei pe care nu-i cunosteam (chiar daca poate nu erau mari diferente de varsta). Ce s-a intamplat cu toate astea?!? As vrea sa fiu la fel de politicos ca in copilarie, as vrea ca toti sa fim la fel… in locul privilor rautacioase si replicilor taioase, a oamenilor pe care-i intalnim zilnic, sa dainuie respectul si politetea (in vorba si in gesturi); cred ca am fi cu totii mai putin stresati, mai putin nervosi, iar tensiunea pe care o simtim in orice loc public ar putea fi, macar putin, atenuata. E chiar asa greu sa-i vb frumos si lipsit de zeflemea, ori dispret, unui necunoscut?!? El nu are nicio vina pentru supararile tale! Si el le are „pe’ale lui”! Chiar trebuie sa ajungem sa ne „omoram” pe strada din cauza asta?!?

Note to myself (III)

Am terminat si saptamana asta, chiar ma simt obosit ma bucur ca s-a incheiat! Deadline-uri peste deadline-uri peste deadline-uri! niciodata nu am inteles de unde atata lipsa de comunicare intr-o comunitate atat de mica (si aici vorbesc despre facultatea mea)?!? Am aflat  saptamana asta nu numai ca a fost devansata data de predare a lucrarii de master, dar si ca este obligatoare sustinerea ei in prima sesiune… ohh JOY, si, bineinteles, sesiunea de examene este pusa fix inaintea deadline-ului…double JOY!

In ceea ce ma priveste am tot timpul senzatia muncii de Sisif, pana si asta facuta de un melc aflat in plina criza existentiala! Imi promisesem la inceputul acestui an ca nu am sa mai trec prin aceleasi furci gaudine si ca am sa-mi iau toate „masurile de siguranta” sa nu ajung in situatii de „criza”… ei bine nu mi-am respectat promisiunea si iata-ma in aceeasi stare de surexcitare neuronala si intelectuala!

Chiar ma intrebam este oare tipic uman, tipic studentesc, ori doar tipic romanesc sa fi in intarziere ?!? tind sa cred ca se ragesesc un pic din toate trei.

Norocul a facut sa primesc niste prieteni pe la mine cu care am mai putut sta la un pahar de vorba. M-am bucurat nespus ca au venit, si ca si-au petrecut vacanta aici, numai ca… m-am simtit putin ciudat fiindca i-am ignorat toata saptamana, am jucat rolul de hotel si nu de prieten…macar nu am stat singur.

Colac, peste toate astea, trebuie sa stau sa ma gandesc daca continui aici ori ba, daca ma intorc ori nu, daca! daca! daca! daca! sunt prea rational pentru luarea de decizii, ma macin, ma foiesc pe o parte si pe alta a patului; tot timpul am fost asa, am macinat ca o rasnita de cand ma stiu ca sa iau cea mai mica decizie ori sa fac cea mai mica alegere… ar trebui sa ma vedeti cat timp imi ia sa aleg o cafea intr-o cafenea, pana si eu ma uimesc de rabdarea pe care o am cu mine insumi!

Ahh da ca uitam sa va spun, din plictiseala la un moment dat (da! da! si din curiozitate) amintindu-mi de perioada liceului mi-am amintit si de faimosul mIrc cu canalele sale unde zeu dainuie X-ul. Ce credeti? chiar mai exista, ma rog intr-o forma complet neschimbata care-l face sa para din epoca de piatra, respectiv mult mai nepopulat, but still there! Asa ca aviz amatorilor: „ia zi fata te fac un ASL PLS ?!?” or „hai! da-mi si mie acces, ca promit ca stau pe canal si nu fac tampenii!

Din aceeasi serie de aberatii, aberatia 1 si aberatia 2

O oaie, doua oi, trei „oaie” care este!