Copilul ploii şi al nopţii

Mă tot zăpăceşte lumea cu ploaia asta, tot îmi spun de furtuni, că e aproape mijlocul verii şi soarele nu se arată (ca şi cum ar fi mai bine la 40 de grade), că „vai”, că „au şi jale”. Toţi cei cu care mă întâlnesc mi se plâng de furtuni şi ploaie, ca şi cum aş fi obligat să simpatizez cu ei, precum ţaţele la colţ de stradă, ori la coada de la pâine. Recunosc că cei afectaţi realmente de viituri şi furtuni merită simpatia, dar ceilalţi ce au cu ploaia?!?

NU! Mie îmi place ploaia! Mă face să mă simt bine, mă relaxează. De fapt, cu cât este vremea mai furtunoasă, cu atât sunt mai fericit. Ador furtunile, fulgerele ce brăzdează cerul noaptea, tunetele asurzitoare, cutremurarea estetică pe care mi-o dă natura dezlănţuită. Îmi place să mă plimb prin ploaie, să ascult ropotul milioanelor, miliardelor, zecilor de miliarde de picături de ploaie. Vară, călduţ, ploaie, noapte, ferestrele deschise, linişte, izuri proaspete – de tei şi iasomie – un adevărat regal adus simţurilor mele. Dar pentru ca „peisajul” ideal să se înfăptuiască, să se proiecteze în spaţiul realului, trebuie să fie noapte.

Noaptea este un alt lucru pe care îl ador… De mic copil mi-a plăcut să stau treaz până la ore târzii, să citesc noaptea, să mă gândesc la „ce voi face când voi fi mare”, să învăţ pentru extemporale şi dictări, să scriu scrisori de amor, să-mi tocesc creierii cu un curs la care urma să am examen, să-mi dau frâu liber imaginaţiei (cum e de exemplu cazul blogului ce „se scrie” mai mereu după 12 noaptea), să privesc la stele şi să mă gândesc dacă mai e cineva ca mine acolo ş.a.m.d….

Cel mai mult cred că îmi place liniştea nopţii, lipsa sunetelor agasante ale civilizaţiei, lipsa vacarmului citadin, dar mai ales a oamenilor (gălăgioşi, „sălbatici”, haotici  şi guralivi). O noapte „perfectă” îmi dă o stare de calm şi împăcare cu mine, îmi dă energie! Oi fi fost liliac într-o viaţă anterioară?!? Sau poate o bufniţă?!? Nu ştiu, tot ce se poate! Dar mie îmi place, mă face să mă simt bine! Ce să-i faci, sunt o fire nocturnă şi pe cât de sociabilă şi vorbăreaţa ziua pe atât de tăcută, antisocială, închisă şi gânditoare pe timp de noapte.

Aşadar vă urez bună dimineaţa, iar eu mă retrag la culcare căci mai este puţin şi răsare soarele.

Al vostru,

Zizzou

Reclame