Weekly review

Încă o săptămână departe de blog, dar mi-am zis că e momentul să mai ies şi eu din casă, să socializez „face to face” cu oamenii, să mă reapuc de sport (că după o iarnă grea era cazul) şi să mă pregătesc pentru un proiect mai special pentru mine (pe care sper să-l termin cât mai curând).

Deşi am avut o cură de „detoxificare” de Internet, blog şi Twitter, tot ar fi câte ceva de povestit.

Par exemple, întâmplarea face că am avut ocazia să dau un test drive cu Dacia Duster. Impresii? Destul de reuşită, mai ales din punctul de vedere al raportului calitate-preţ. Este adevărat, interiorul este urât şi ieftin finisat (arată ca la primele modele de Logan, cu butoanele de închidere a geamurilor montate în locul de scrumieră şi mânerele uşilor dintr-un plastic colorat ultra flexibil), dar este spaţioasă şi confortabilă. Caroseria are curbe frumoase, gardă la sol înaltă şi se comportă tare bine pe drumuri proaste şi prin gropi (garantez pentru asta) adică este excelentă pentru România.

Mi-a plăcut, deşi motorizarea este cam mică pentru o asemenea maşină „cu greutate”, prin urmare ar fi bine să nu te grăbeşti undeva şi nici să nu ai pasiunea depăşirilor sportive. Totuşi, pentru cei ca mine, cărora le place o maşină funcţională, cu portbagaj spaţios (mai un sac de cartofi, mai un geamantan mai mare s.a.m.d.) şi pasionaţi de ieşiri neprevăzute pe drumuri mai mult sau mai puţin asfaltate, Dacia Duster este „best buy”. Iar la  preţ, tocmai bună pentru fabuloasele salarii bugetare.

Tot săptămâna asta am încercat să dau atmosfera anostă a oraşului pe un Forest Party, undeva lângă Ploieşti. Mă aşteptam să fie o experienţă interesantă cu (minimal-tech, techno, deep house, progressive, drum&bass, dubstep, goa)… Ei bine, a fost! Adevărul e că nu mă aşteptam ca organizatorii să aleagă un loc atât de „retras„. După vreo oră de mers pe un drum tocmai bun de tractoare, pe undeva pe unde nici ăla cu coarne nu se avântă prea des, am ajuns la eveniment (mă rog sort of).

Pe scurt 15 nebuni ca mine pe o proprietate privată (unde proprietarul nota numerele de înmatriculare ca să le dea poliţiei), un DJ zgribulit, câţiva juni fani a lui Bachus (ce  au preferat să se hidrateze pe marginea drumului fantomatic)  şi încă vreo 5-6 maşini pline de amatori de senzaţii tari, ce şerpuiau ca miriapodele spre locul „petrecerii„. Pe scurt, worse party ever şi o mare pierdere de timp aiurea. Pe de altă parte a fost o aventură interesantă – nu în fiecare noapte baţi drumuri necunoscute, fantomatice, spre o pădure ciudată, unde nu găseşti nici ţipenie de om. Cred că locaţia ar fi fost mai degrabă bună pentru o petrecere gotică, sau câmpenească. Apreciez totuşi dorinţa organizatorilor de a ne aerisi puţin şi de a ne face viaţa mai palpitantă.

Reclame

Ploieşti tweet/blog meet (ediţia cu nr. 2)

Cu puţină întârziere am să vă povestesc de ce-mi place mie uneori Ploieştiul dar mai ales ploieştenii:

Duminică seara a avut loc ediţia numero due a tweet-blog meet-ului. De această dată Vlad şi Dragoş s-au întrecut pe ei înşişi în organizarea evenimentului, ajutaţi de această dată şi de o reprezentantă a sexului frumos Deea (uite de ce a ieşit atât de bine, sâc!).

Dacă la prima întâlnire nu am făcut altceva decât să socializăm, într-un număr restrâns, la un pahar de bere, de această dată a fost un „meet” în toată regula. Rettro Caffe – gazda noastră – a fost asaltată de posesorii de conturi de Twitter şi bloguri. S-a discutat serios despre Social Media (Raavi făcând o prezentare exhaustivă a acestui concept), despre blogurile personale/de nişă, cum s-a apucat fiecare de bloguit şi rolul lor în „viaţa” fiecăruia (Strumfiţa, Liliana„astrologul de serviciu”, Haotik, Zanardi, John şi eu); despre ce înseamnă să fii o persoană 2.0 prin „vocea” unui blogger pasionat şi ataşat acestui tip de comunicare Florin Grozea (aka „Florin de la Hi-Q”), invitatul special al serii. Şi, nu în ultimul rând, despre blogging şi comunicare online ca  „job” alături de participantul surpriză la evenimentul nostru provincial Sorin Cod Roşu.

S-au făcut fotografii (şi cu această ocazie trebuie să-i mulţumesc lui Vali – „fotograful de serviciu„), s-a socializat din plin, s-a râs, s-a cântat căci a fost şi seară de karaoke (mulţumiri Jorjianei că ne-a făcut „celebrii” pe Youtube), am cunoscut oameni noi, am cimentat prietenii mai vechi, am aflat lucruri noi legate de pasiunea mea şi m-am distrat pe cinste. Pe scurt: un eveniment de nota 10. Aştept cu nerăbdare întâlnirea viitoare.

Lista participanţilor oficiali, căci au fost mai mulţi dar se pare că au uitat să semneze condica (de la Haotik citire):

Cei care au fost prezenti si la prima editie:

@valiovidiu
@militaru
@alexzizzou
@ravvi
@kriogen
@zanardi1
@strumfitaa
@ddragos
@sekret

Si, nu in ultimul rand, lume noua:

@andreyaalexa
@mitzanu
@djcata
@brain_host
@codrosu
@jorjiana
@cristinacirstea
@euJohn
@lilianacostache

Ploieşti Tweet-Meet (ediţia no. 2)

Pe 28 martie, adică duminică, pe înserat (orele 20:00) va avea loc un nou tweet-meet cu iz ploieştean – ediţia cu nr. 2. De data aceasta masa şi dansul vor fi în Caffe Retro (sub Casa Sindicatelor). Maiştrii de ceremonii vor fi Vlad Petre (@sekret) şi Dragoş Şchiopu (@haotik). Pentru a vă face anunţaţi şi alte  detalii: #PloiestiTweetMeet

Şi cei care nu au cont pe Twitter dar au blog sunt bine veniţi. The more the merrier! O să fie o ocazie bună de a cunoaşte oameni/bloggeri şi bloguri noi!

Iar cum orice întâlnire trebuie să aibă şi o parte distractivă, karaoke pentru toată lumea. Sper că de data asta nu mai mă fac de râs…

Zizzou a fost la karaoke

Sau mai bine zis:  Zizzou s-a făcut de ruşinică cu microfonul în mână.

Aseară Ieri seară, după cum îmi propusesem, am luat o pauză şi m-am dus să mă dau în stambă. Nu mai făcusem niciodată karaoke dar eram încrezător în forţele proprii şi mi-am spus că este imposibil să nu mă descurc. Ei bine, I was wrong!

Se pare că tutunul şi-a spus cuvântul, precum şi lunga perioadă în care am fost „despărţit” de microfon – ehei, au apus de mult vremurile în care câştigam un ban cinstit din muzică, mai exact din „jucatul” de-a M.C.-ul şi Dj-ing prin cluburile mici de provincie. Pe scurt am urlat, zbierat, pseudo-cântat ca un afon de mare clasă, sub imboldurile persuasive ale maestrului de ceremonii Sekret care m-a tot îmbiat cu microfonul. Măcar a mai cântat şi el cu noi ăştia „talentaţi” de la mama natură. Noroc cu Strumfiţa şi cu Zanardi care mi-au oblojit rănile orgoliului.

Cu ce m-am ales după prima mea seară de karaoke pe ever green-uri precum: „La bamba”, „Stand by me”, „Jailhouse rock” – care se pare că ar putea cu uşurintă să intre în topul worse performance ever şi  „Nu ne mai trageţi pe dreapta” ?!? Cu o durere de gât, cu un sentiment profund de ruşine combinat cu o senzaţie de penibil, cu gândul – resemnat – că nu voi ajunge niciodată Pavarotti, dar… cel mai important… cu amintirea unei seri faine, în care, eu unul, m-am distrat pe cinste!