Ain’t that eco-marvelous?!?

Vă spuneam în articolul precedent că responsabilitatea, sustenabilitatea și durabilitatea sunt, pentru mai toți antreprenorii „inteligenți” și mai toate companiile corporative și corporatiste, o cheie a succesului pe piețele mondiale. Dar ce vinde cu adevărat este tot ceea ce este verde, green, eco și/sau bio ori organic. Trăim într-o lume eco-marvelous! O societate cosmopolită în care este suficient să pui label-ul eticheta de eco-friendly pe orice produs (oricât de derizoriu) și îți poate aduce un profit fabulos.

Oriunde te uiți găsești un ecolabel și sunt câteva, vreo 435 mai exact! După cum afirmă cei de la Ecolabelindex. Există un ecolabel pentru orice produs ori proces și care, cel puțin teoretic, este primit în urma unei certificări laborioase, pe termen mediu și lung. Existe etichete care spun: ce, când, de unde, cum și cât din resurse, respectiv bio-masă sunt „economisite”, protejate și implicate în produsul finit/procesul de producție/serviciul final  furnizat de către o entitate: economică (axată pe profit), politică, non-profit, asociativă, ori de oricare altă natură (până și cercetarea este reglementată).

Dacă ar fi să ne luăm după acest factor/parametru, și numai după el, trăim într-o lume edenică – perfectă și curată. O lume în care poluarea nu este decât un vis urât, dispariția speciilor o mare necunoscută, distrugerea ireversibilă a oicumenei o chestiune ipotetică, iar penuria de resurse o chestiune complet necunoscută.

Și totuși, lucrurile nu stau deloc așa… Încercarea de reidentificare cu natura, cu mediul, regăsirea principiilor fundamentale ale comunităților ancestrale vine tocmai ca și rezultat logic al unei dezrădăcinări, al unei înstrăinări față de aceasta. Renunțarea la mediu natural și migrația înspre unul periurban ori urban (proces care trenează de secole) își atinge apoteoza în contemporaneitate. Orașul devine spațiul predilect al modernității și locul în jurul căruia identitatea umană se formează. Metropola se contractă și dilată încercând să le ofere indivizilor toate funcțiile și atributele dezirabile mediului natural, dar și multe alte lucruri în plus: siguranță, confort, protecție, igienă și curățenie, artă și cultură, cadrul propice maximizării caracterului social al indivizilor ș.a.. Numai că el, în același timp, limitează și închide – comuniunea cu natura devine aproape imposibilă. Orașul, urbanizarea ca atare, nu este capabil să îndeplinească anumite funcții cerute natura umană. Indivizii, oricât de eco și verde ar fi un mediu urban, se simt parte a unui mediu artificial, creat de om; un mediu ce se auto-limitează și care-și face (din ce în ce mai pregnant) simțite granițele fată de ceea ce se găsește dincolo de el.

Interesant este următorul fapt: orașul, în încercarea sa de îndeplinire a funcției sale „naturale” (adică de mediu așa zis natural), se extinde către spațiul de dincolo de el – spațiu ce se vrea natural și neatins. Acest proces de integrare a naturalului nu face altceva decât să transforme mediul într-o funcție „naturală” a orașului, dar implicit (mai mult sau mai puțin evident)  îl artificializează. „Natura” este așadar și ea artificială.

Astfel, toată activitatea umană, chiar dacă tinde spre un mediu sacralizat, edenic, arhaic și deseori totemic, se concretizează într-un mediu artificial creat (sau în plin proces de artificializare). Un spațiu locuit de o falsă naturalețe, ce generează un fals sentiment de eco-responsabilitate, de eco-sustenabilitate, de eco-durabilitate, eco-„prudență”.

Un eco care ajunge să vândă. Un eco care poate fi tranzacționat, cotat, prețuit cuantificat.

Am să dau, într-un final, și câteva exemple ce fac din această grijă pentru ecologie vehicul de vânzare:

Timberland

Tarom

Toyota Prius

G-Oil

McDonalds

Coca-Cola

Coca-Cola (2)

Fed-Ex

Miles & More (companii aeriene)

Reclame

On the „Law of Intended Darkness”

Acest post este un raspuns adus acestui articol

Dupa cum i-am promis lui Alex imi voi folosi dreptul la replica  incercand sa-i raspund la opiniile expuse aici si la problema ridicata „ridicata la fileu”.

In primul rand nu exista un „adevar” ultim, mai bine spus nu cred ca mai putem sa incercam sa gasim asa numite Adevaruri, in sens metafizic, ce ar putea justifica ultim si fara drept de apel o anumita opinie; prin urmare nu e este corect sa spunem ca este „un adevar in spatele orei Pamantului” pentru ca insusi acest adevar este unul relativ.

Acum legat de partea cu ecologismul: doar credulii vor vedea acest gest ca fiind unul „ecologic” (si aici vine primul contraargument adus perspectivei scolii austriece) deoarece, este evident ca, nu reducerea consumului pentru O ORA va aduce „primavara” pe planeta, scapandu-ne de problemele poluarii si a incalzirii globale. Gestul este mai degraba unul de sensibilizare a celor ce pot sustine politici eco-friendly, so called „making a stand attitude”.

Intr-un posibil ultim rand: asa numita „Law of Intended Darkness” este mai degraba o reinterpretare sau o cosmetizare a cunoscutei teorii a externationalitatilor a lui James Buchanan de prin 1962 care spune urmatoarele : anumite lucruri nu pot fi cuantificabile existand intotdeauna anumite „efecte” nedorite, care de cele mai multe ori sunt negative si nu sunt luate in calcul.

Prin urmarea explicatia conform careia orice gest (Earth Hour, Save the Wales, folositi bicicleta s.a.m.d.) de acest tip, calculat/vazut d.p.d.v. pur economic, va produce in mod cert rezultate „negative” (fumul lumanarilor, gazele de esapament al masinilor, incalzire globala etc). Astfel, daca e sa fim consecventi acestei teorii why bother?!? De ce ar trebui sa fim responsabil social, de ce ar trebui sa poluam mai putin ??? caci orice am face tot ajungem intr-o situatie ce nu este optima paretian.

Ca P.S. Voi lua doua exemple cat se poate de comune pe care voi incerca sa le supun, pe cat posibil, modului de a judeca propriu L.I.D.

Cazul 1: Masinile ecologice, nimic mai mult decat un moft din doua motive

a) nu autovehiculele sunt principalul poluant – desi produc gaze cu efect de sera o fabrica „tare” produce cu 1000% mai mult decat 1001 de masini…so why bother again?

b) „ecologizarea” unei masini cere o retehnologizare masiva, schimbari de infrastructura si o gramada de alte lucruri tehnice, toate aceste mici detalii produc mai multe externalitati ce polueaza si distrug mai mult planeta…so why bother again?

Cazul 2: Mersul pe jos – pai si asta polueaza :

a) caci efortul fizic produce in primul rand mult dioxid de carbon care nu e eco-friendly

b) trebuie sa iti cumperi imbracaminte de mers pe jos care costa  si pentru producerea carora fabricile polueaza

Prin urmare in extremis orice actiune umana e pasibila a produce mai mult „rau” decat bine si de a fii „earth not friendly” chiar incercand disperati sa fim…so why bother?