Ploieşti tweet/blog meet (ediţia cu nr. 2)

Cu puţină întârziere am să vă povestesc de ce-mi place mie uneori Ploieştiul dar mai ales ploieştenii:

Duminică seara a avut loc ediţia numero due a tweet-blog meet-ului. De această dată Vlad şi Dragoş s-au întrecut pe ei înşişi în organizarea evenimentului, ajutaţi de această dată şi de o reprezentantă a sexului frumos Deea (uite de ce a ieşit atât de bine, sâc!).

Dacă la prima întâlnire nu am făcut altceva decât să socializăm, într-un număr restrâns, la un pahar de bere, de această dată a fost un „meet” în toată regula. Rettro Caffe – gazda noastră – a fost asaltată de posesorii de conturi de Twitter şi bloguri. S-a discutat serios despre Social Media (Raavi făcând o prezentare exhaustivă a acestui concept), despre blogurile personale/de nişă, cum s-a apucat fiecare de bloguit şi rolul lor în „viaţa” fiecăruia (Strumfiţa, Liliana„astrologul de serviciu”, Haotik, Zanardi, John şi eu); despre ce înseamnă să fii o persoană 2.0 prin „vocea” unui blogger pasionat şi ataşat acestui tip de comunicare Florin Grozea (aka „Florin de la Hi-Q”), invitatul special al serii. Şi, nu în ultimul rând, despre blogging şi comunicare online ca  „job” alături de participantul surpriză la evenimentul nostru provincial Sorin Cod Roşu.

S-au făcut fotografii (şi cu această ocazie trebuie să-i mulţumesc lui Vali – „fotograful de serviciu„), s-a socializat din plin, s-a râs, s-a cântat căci a fost şi seară de karaoke (mulţumiri Jorjianei că ne-a făcut „celebrii” pe Youtube), am cunoscut oameni noi, am cimentat prietenii mai vechi, am aflat lucruri noi legate de pasiunea mea şi m-am distrat pe cinste. Pe scurt: un eveniment de nota 10. Aştept cu nerăbdare întâlnirea viitoare.

Lista participanţilor oficiali, căci au fost mai mulţi dar se pare că au uitat să semneze condica (de la Haotik citire):

Cei care au fost prezenti si la prima editie:

@valiovidiu
@militaru
@alexzizzou
@ravvi
@kriogen
@zanardi1
@strumfitaa
@ddragos
@sekret

Si, nu in ultimul rand, lume noua:

@andreyaalexa
@mitzanu
@djcata
@brain_host
@codrosu
@jorjiana
@cristinacirstea
@euJohn
@lilianacostache

Reclame

Ce este femeie, este oarba si are bratele frante?!?

Justitia

justitia*sursa aici

Tot am amanat sa vorbesc despre acest subiect caci pot sa va marturisesc ca nu-mi face nici cea mai mica placere sa-l dezbat, ba chiar pot spune ca ma scarbeste. Si totusi imi pare ca justitia de la noi este din ce in ce mai handicapata; nu cred ca exista vreun cunoscut care sa fi avut (chiar si tangential) legaturi cu o instanta de judecata sa nu aibe o parere proasta, sa nu zic o atitudine de dezgust.

Intamplarea face ca de cativa ani (buni) sa am de-a face cu cea de-a treia putere din stat  – la inceput tangential si acum direct – la inceput eram un tanar care credea in corectitudine, in dreptate si toate aceste valori indispensabile unei societati ce se vrea europene, civilizate si democratice; destul de repede am inteles ca nu are niciun sens sa mai fiu credul, as putea spune chiar prost, si sa mai ma „agat” de asemenea principii complet false si inexistente in practica.

Primul contact direct cu aceasta lume duhnind a putregai a fost una cat se poate de definitorie pentru tot ce inseamna judecata in Romania. Sa fie cam un an si jumatate cand m-am trezit pentru prima data singur singurel intr-un tribunal – murdar, urat mirositor,  ticsit de oameni ce se imbulzeau: sa-si faca loc in salile de judecata, sa ajunga dupa ore de asteptare la dosarele aflate la arhiva, sa-si gaseasca un „avocat bun„, ori sa negocieze un deal de culise cat mai „profitabil” acolo in „casa dreptatii„. Mi-a luat ceva vreme sa ma obisnuiesc cu tot acel haos, cu mersul tantos al avocatilor, cu sictirul cu care esti tratat TU ca biet plebeu de catre toti functionarii. Totusi cel mai greu a fost sa ma imunizez impotriva atitudinii de superioritate – etalata emfatic si nonsalant – de catre magistrati, incepand cu grefierii si ajungand pana la stimabilii „mirunsi ai Legii” (amantii cei mai viril ai tinerei si frumoasei Iustitia [gr. Themis]): judecatorii.

Nici „locul” in care judecatorii impart dreptatea nu este mai breaz: sali arhipline, caldura nadusitoare, oameni stand in picioare prin fiecare spatiu neocupat al salii ore in sir, zapuseala (se lesina in salile de judecata mai rau ca la concertele lui Michael Jackson, parol) si sarjele cavaleresti ale avocatilor ce sunt intr-un continuu dute-vino (aplicandu-ti in trecere cate un ghiont bine plasat sau cate o imbranceala ticluita). Toate acestea pentru a ti se face dreptate si pentru a aparea 3 minute in fata „fetelor sfinte” ale dreptatii.

De cele mai multe ori odata ajuns acolo m-am abtinut cu greu sa nu ripostez violent la lipsa de interes si atentie, si poate cel mai rau in fata acelui miserupism general. Odata ajuns acolo te simti prins in rotile macinatoare ale unui angrenaj corupt si profund imoral, nimanui nu-i pasa catusi de putin de tine si de problemele tale (cu care intr-un moment de slabiciune le-ai externalizat si te-ai tarat in fata „onoratei instante”). In cele 3-5 minute „de glorie” nu esti altceva decat o marioneta aflata in mana unui papusa infernal. 2-3 replici de o parte si de alta date aparatorii dreptatii si o decizie rapida ce pica precum lama unei ghilotine. Gata! Asta a fost tot! Fara sentimente si in mod cert fara nicio slabiciune… Te retragi incet la locul tau si asisti alaturi de cei asemeni tie la acest spectacol grotesc. Uneori te mai trezesti abordat de oameni ca si tine, de pioni in acelasi joc, care incearca sa „empatizeze” cu dreptatea ori nedreptatea ta.

Am asistat in toti acesti ani, vreo 14 la numar (intai indirect, mai apoi direct), la o gramada de nedreptati, de judecati subiective si partinitoare, de incercari/reusite de fortare a mainii legii, fapt pentru care ma simt nevoit sa imbratisez pozitia unui om scarbit si neincrezator. Urasc modul in care merg lucrurile pe la noi, de multe ori stau si ma gandesc carui fapt ii datoram aceasta situatie ingrata?!? Justitia a depasit categoria tragicului si a devenit comedie (expresia cea mai inalta a creatiei artistice umane, dupa Heidegger). In ultima vreme am inceput sa fiu amuzat de acest spectacol, caci suntem cu totii niste pierzatori: si cei care castiga (oricum ar face o), cat si cei care pierd – pierdem timp, calmul, bani, rabdarea, neuronii  si poate cel mai rau increderea si corectitudinea.

P.S. M-am hotarat sa scriu acest articol dupa ce am primit cretina, dar in acelasi timp amuzanta citatie prin care sunt anuntat ca brusc sunt chemat (ca parat alaturi doar de parati [?!?!]) intr-un proces cu tatal meu [?!?!] should i mention that he’s actually dead?!?! Nu ma credeti look for yourselves (click pentru a o mari):

Citatie_Tribunal

Batalia Cascavelei

M-am trezit de dimineata cu o foame de lup,  dar nu vroiam sa mananc orice ci cascavea. Ca na, de cand l-am vazut pe El Lider Maximo Basescu infruntand „eroic” – inconjurat de bravii lui SPP-isti – multimea de oameni adunata cata frunza si iarba – precum spahii si ienicerii  sultanului – la Valea Doftanei, pe un „camp de lupta”  numit stadionul satului, m-a apucat o pofta nebuna sa „ma lupt” cu branzeturile romanesti.

Trebuia sa-i ascult pe Doamna Noastra Elena a Banului Udrea si pe al ei Domn al Tarii Romanesti Basescovici si sa-mi pun la cingatoare armele, sa-mi lustruiesc armura si sa plec de’ndata acolo unde se aduna oastea cea mare. Cand soarele era de-o sulita pe cer m-am alaturat sutelor de cavaleri intr-un mars sinuos pe panta muntelui. Pe la miejii zilei ne-am revarsat cu totii (bine dupa ce ne-am legat caii putere de toate gardurile si portile satului) pe campul de batalie inecat de fumul gratarelor ticsite cu pastrama, mici, carnati si bulzuri taranesti. Un iz periculos de distilat de pruna la 30 de grade completa acest tablou demn de Infernul lui Dante.

Trupele inamice erau pregatite sa primeasca ofensiva noastra. Dispuse intr-un mare patrat defensiv, ele incercau sa ne ucida orice pofta dand in noi cu nenumarate tipuri de branza, care mai de care mai imbietoare: de burduf, cas, cu busuioc, in scoarta de brad, afumata si neafumata, dar cel mai important cu cascavea (cel mai periculos dusman, alaturi de „romanescul” kurtos colacs). In timp ce lupta cu poftele era in toi pe fundal un dans grotesc, ce lua forma unei invartite muntenesti, se desfasura pe un alt nivel al realitatii, deasupra noastra tuturor (pe o scena de lemn ferita de „ororile” din vecinatate).

Lupta a fost scurta si a trebuit sa ma recunosc invins, mi-am luat calul si desaga cu branza si am coborat cu greu muntele… eram sfarsit… Insa forte proaspete se insirau pe km. intregi, inaintand molcom spre varf, intr-o incercare disperata de a lua parte la apogeul epic al luptei: focul de tabara si jocul de artificii – ce urma sa se petreaca la lasarea serii.

De 8 ani bravi romani ca mine, de prin toate colturile tarii, vin sa-si incerce puterea cu cascaveaua.

Am „pictat” si eu cateva fresce menite sa-mi reaminteasca de acest moment, am sa vi le arat si voua