Mărţişorul, ziua neoficială a doamnelor şi a vânzătorilor ambulanţi

1 Martie a sosit şi odată cu el şi sărbătoarea Mărţişorului. Această sărbătoare veche ce simbolizează sosirea primăverii, lupta primăverii cu iarna şi nu în ultimul rând sacrificiul suprem al „voinicului” în încercarea de a elibera Soarele ascuns sub chip de domniţă   – şi a cărei origine în spaţiul mioritic se pierde undeva în negurii istoriei (acum cca. 8000 de ani) – preia în interpretare modernă  cu totul altă „imagine”. Mărţişorul a devenit o sărbătoare cu predilecţie dedicată reprezentantelor sexului frumos.

Simbolul acestei zile tradiţionale la români – puternic ancorată în cultura populară, sătească, cât şi în cutumele omului „de oraş” – este şnurul alb cu roşu (puritatea, zăpada, pacea reprezentate de culoarea alb şi sângele, sacrificiul, războiul reprezentate de culoarea roşie). Însă obişnuinţa face ca acest şnur să acompanieze de fapt alte creaţii artizanale pe care le cunoaştem ca mărţişoare – de toate formele, de toate mărimile, de toate culorile şi din mai toate materialele posibile.

Încrustate, cioplite, scobite, lipite, coapte la cuptor, uscate la soare, vopsite, turnate în forme s.a.m.d., mărţisoarele sunt de 1 Martie la mare preţ şi la şi mai mare căutare. Tineri, adulţi, bătrâni, domni sau doamne, cu toţii se îmbulzesc pe lângă tarabele ticsite de micile cadouri primăvăratice. Nici ploieştenii nu au făcut azi excepţie, spre bucuria nespusă a vânzătorilor ambulanţi de gablonţuri. Faţă de anii trecuţi, de această dată, artizanii de mărţişoare hand-made au fost complet eclipsaţi de puzderia de mici intreprinzători cu „articole de sezon” – aceeaşi pe care-i găsim în pieţe de Sf. Valentin, Crăciun, Ziua Copilului sau de Paşte – toate produse la repeazeală, mecanic, într-un manieră ce dă de dovadă de mult prost gust.

Totuşi kitschurile se vând! Mult şi ieftin dar se vând! Fie că sunt aceeaşi urşi de pluş cu diverse declaraţii de dragoste (pe care-i regăsim de Ziua Îndrăgostiţilor), fie că sunt broşe „din argint” cu „pietre” (de ciob), fie că este vorba de orice alt gablonţ, pentru a le vinde nu trebuie decât să aibă şnurul alb-roşu. Atitudinea consumeristă a românului s-a etalat emfatic şi cu această ocazie.

Preţurile au fost care mai de care mai atractive, un trifoi auriu la 1 leu, un fluture din plastic ce imită chihlimbaru 3-5 lei, o broşă între 5 şi 10 lei, cele mai scumpe fiind maimuţoii de pluş şi cele câteva pseudo-bijuterii (kitschioase şi ele bineînteles) cu preţuri variind între 10 şi 40 de lei.

În timp de vânzătorii ambulanţi axaţi pe mai toate „zilele speciale” au fost asaltaţi de amatorii de chinezisme, micii comercianţi de mărţişoare făcute manual – aceeia pe care-i vezi doar o dată pe an, trăgând de nişte geamantane enorme ce ascund truda şi migala unor săptămâni întregi – au fost foarte puţin băgaţi în seamă, ba chiar ignoraţi de amatorii de chilipiruri, ghidaţi de principiul: „ieftin şi  prost dar mult!”

Reclame

Primăvara copilăriei

sursa aici

A venit primăvara şi cu ea mi-a revenit şi cheful de a scrie pe blog. Despre ce? Despre senzaţia superbă şi mulţimea de amintiri pe care mi le-a activat soarele molatic al primăverii.

În dimineaţa asta, ieşind din casă, am fost întâmpinat de astrul galben roşiatic ce m-a învăluit căldură domoală, dar extrem de plăcută. Am avut un flashback ce m-a smuls complet din realitate, transpunându-mă în perioada copilăriei, atunci când eram „şcoler” în primară. Îmi amintesc bucuria nespusă cu care mă „avântam” la drumul lung de vreo 30 de minute ce mă ducea din faţa casei până la şcoală – nu era mai lung de 15, dar atunci când îl faci cu paşi mici distanţele parcă se dilată.

În acea vreme locuiam într-un cartier foarte drăguţ, numai de case; iar drumul întortocheat mă purta pe străduţe mici cu case la fel de şic, cu  peluze şi curţi mari, înflorate – ce primeau şi ele cu braţele deschise mângâierea soarelui. Străduţe bordate de copaci bătrâni, noduroşi, dar impunători, ce începeau să-şi îmbrace haina de culoarea opalului verde.

Soarele ăsta îmi mai aminteşte şi de un alt „ritual” pe care îl respectam cu stricteţe atunci când eram copil în casa părintească: cum trecea vâlvătaia galbenă puţin peste streaşină ieşeam pe treptele casei pentru a privi la cerul de-un albastru pal şi la jocul vrăbiilor mici şi cafenii – mă fascina! Făceam asta zile în şir, scrutând din când în când cerul, în aşteptarea primelor păsări călătoare. Însă, nimic nu se compara cu fericirea ce mă cuprindea atunci când soseau rândunelele la cuibul lor „de vară” – aşteptam momentul ală mai mult ca orice.

Îmi plăcea că eram copil, iubeam primăvara, adoram jocul rândunelelor pe fundal albastru al cerului.

Just havin’ fun

Yeaaaahhhh!!! De vineri a venit prietena noastra Mira pe la noi asa ca am lasat deoparte marmoteala si staniolul ca, cu ocazia vizitei ei, sa mai iesim si noi din casa.

Am urmat deviza Johny Walker: „Keep on walking!” and we walked… prin tot orasul, 3 zile, de dimineata pana seara, and it was good. M-am simtit ca in excursiile din copilarie la munte (pachetel, gustarele, bere, o carte buna si mult chef).

Oricum am descoperit locuri complet necunoscute, Lyon-ul inca ne mai uimeste, iar primavara la Tete D’Or e magnifica. Azi vrem sa ne ducem dinnou sa ne plimbam pe lac, nu am mai facut asta de vreo 2 ani de cand ne duceam in Cismigiu.

P.S.: Did i mention?!? sunt 24 de grade, soare, nicio urma de nori si dupa mult timp vantul s-a potolit. Am stat tolaniti la soare pe iarba printre vestigii romane ca soparlele for ages. What could you ask more?

P.S.2 : O sa revin cu poze noi si am in plan si un nou proiect foto.