Timpul trece, leafa merge

Întotdeauna am zis că există bugetari şi „bugetari”. Cu prima categorie nu am nimic, în schimb pe cea de-a doua nu pot fi atât de blând. Dacă aş fi fost un tiran în perioadă medievală m-aş fi amuzat copios în a-i trimite în donjonul castelului (asta după ce i-aş fi supus la o „baie publică” cu roşii stricate sau ouă putrezite).

Nu este nimic ieşit din comun, pentru bietul plebeu român, faptul că birocraţia românească este printre cele mai de „temut” din lume; cum nu este nici un secret faptul că eficienţa reprezentanţilor statului tinde către zero absolut şi totuşi… nimic nu poate banalul „bun simţ” (comun, trivial, simplu, dar inexistent) ce ar face mai uşor suportabilă starea de fapt a lucrurilor.

După ce am bătut oraşul în lung şi în lat, într-o aglomeraţie infernală,  pierzând aproape 1 h doar pentru a cumpăra un simplu timbru judiciar de 0,15 RON (adică 1.500 de lei vechi) m-am postat în faţa uneia dintre arhivele oraşului – care de data aceasta spre norocul meu era deschisă publicului.

Altminteri programul cu publicul este făcut special pentru lăuze: 4 zile din 5, între orele 9 şi 12 şi doar într-o singură zi este „lungă” cuprinzând încă 2 h de program peste  cele 3, ca şi cum un om al muncii capitaliste şi-ar permite luxul să-şi părăsească serviciul special pentru o hârtie.

Discuţie:

– Sărut-mâna doamnă, aş dori şi eu documentul X
– E cam târziu, nu are cine să vi-l semneze!
– Păi e  doar 11:15 programul de pe uşă spunea că la 12 închideţi?!?
– Trebuia să fiţi pe la 10 cel târziu!!! Să vedem ce se mai poate face. Aveţi documentele x, y, z?!?
– Da, sper…
– Cererea e completată?!? Cum nu aveţi cerere??? Mda, v-o dau eu…
[alte minute pierdute în numele birocraţiei]
– Gata??? Să vedem dacă aveţi noroc!
[deci totul se rezumă la noroc, e bine de ştiut…]

În timp ce aşteptam cuminte nesperata hârtie doamnele îşi făceau „treaba”, că doar erau în timpul programului:

  • o doamnă (cu iz de şefă) îşi servea pacheţelul, pentru ca mai apoi să treacă la desert (cozonac întins pe un ştergar frumos apretat)
  • o alta se pregătea de masă, a pus pe masa publicului un carton şi a început să ciobănească meticulos diverse legume şi mezeluri

În acest răstimp:

  • două vorbeau despre partida de sex de cu o seară înainte
  • alta îşi etala emfatic (făcându-se auzită prin interjecţia FATĂ!) dresurile dantelate şi frumos colorate, proaspăt cumpărate de la vânzătorul ambulant din holul instituţiei
  • iar o alta, probabil geloasă, o chestiona pe cumpărătoare dacă „al său” o dezbracă (?!?!?)
  • iar nou venita (se vedea după tinereţe şi stângăcie) se gudura lasciv – chiar erotic – pe lângă un alt tinerel

Eu eram încă acolo! Şi am mai fost timp de o oră… deşi programul se încheiase, „am avut noroc” documentul a putut fi emis „azi”. „Dacă nu domnule şi mâine era o zi!

Reclame

În sfârşit vineri…

A fost o săptămână nebună, mă bucur că s-a încheiat… şi totuşi se profilează un weekend la fel de „interesant”:

Primul examen cu clasa de calculatoare – să vedem ce dacă au învăţat, I shall not be merciful, am născocit un test de ţi-e mai mare dragul… De fapt cred că este mai degrabă un examen pentru mine ca trainer. Oare am fost un trainer bun?!? Hmm, I shall see! Sper să treacă toţi.

Şi ce mai am eu oare în program? Ia să vedem! Păi: o simulare de interviu cu o aspirantă la un job afară (pentru care ar trebui să mă documentez temeinic), un junior care vrea să înveţe puţină engleză, două articole de scris, o vizită la rubedenii şi o carte de 250 de pg. despre business ethics – toate până luni dimineaţă. Nu pare prea mult, dar după o săptămână ca asta tare mi-aş fi dorit să vegetez…

O să fie foarte „relaxant” weekend-ul ăsta, parcă văd că o să fac exces de cafea şi tutun (ca de obicei). Şi s-a mai scurtat şi ziua cu o miime de secundă, uite ca să vezi – mai puţin timp pentru muncă (sâc)!

Da lasă ca duminică mă duc la karaoke, să vezi cât o să ma amuz. Nu m-am hotărât dacă să cânt Bambi – Doi ochi căprui sau mai bine TNT – Ani de liceu