Autumn review (note to myself IV)

Anul trecut pe vremea asta eram in Lyon si ma pregateam asiduu pentru prima sesiune de examene – gandindu-ma ca o stau pe acolo mult si bine. Intre timp me voila de retour in Romania cu masterul terminat but not a happy chap. Planuiam ca toamna sa ma prinda prin Bucuresti cu un job oarecare dar cel mai important cu un doctorat in curs, ei bine Moirele nu au fost de acord cu planul meu.

Nu pot decat sa spun ca-mi pare enorm de rau ca am acceptat sa ma intorc pe plaiurile mioritice. Spatiu pe care l-am mai caracterizata aici deci nu am sa mai revin.

Asadar note to myself on current status (sau mai bine spus un fel de autumn review cu voce tare):

  • doctorat (NO, @$&@!)$%@(%&)(@*$&!~)
  • job (cu amendamentul ca e in Ploiesti din nefericire si nu tocmai ce vroiam sa fac)
  • settle into a new house (nici asta)
  • apucat serios de citit (ohh da as if time wasn’t money)
  • mutat in Bucuresti (offf !!! se pare ca nu se va intampla prea curand)
  • gasit cateva colaborari academice sau cu edituri (neahh)
  • demarat proiectul Nordul Moldovei
  • carnet de motocicleta (pe asta tot il iau in primavara)
  • voluntariat in proiecte de dezvoltare durabila (rezolvat doar partial)
  • luat cursuri de dans (in curs dar se pare ca sunt „lemn Tanase [Nastase]”)
  • pus la punct cu fotografia (relativ inca mai citesc 😛 )

Si totusi macar am un job relativ stabil pentru moment, chiar daca este doar un part-time. Nu este tocmai profesorat universitar dar este macar profesorat (thing i’ve always wanted to do). Nu credeam ca este asa solicitant sa predai, dar macar este amuzant. Astept cu nerabdare mai ales ziua de vineri, cand ma duc (cu mai mare dragul) la micii mei „dracusori” de gradinita si primara pentru a-i initia in tainele limbii engleze.

Reclame

Decizii…

Mi-a intrat in cap ca este momentul sa-mi continui, de nebun, formarea academica; prin urmare the next logical step ar fi sa ma bag la doctorat. Aici intervine mica, marea intrebare: Do I have what it takes for PhD ??? De cateva zile imi petrec o buna parte a timpului gandindu-ma la viitorul meu, facandu-mi calcule de risc, de utilitate marginala, incercand sa ma analizez si sa-mi proiectez imaginar propria-mi existenta peste 3-5 ani. Doctoratul e genul de proiect care atrage dupa sine o gramada de implicatii voite ori mai putin voite; daca se va realiza (asa cum imi doresc eu) proiectul asta inseamna: a ma inhama la ceva destul de dificil si pe destul de multi ani… unde nu mai pun ca „studenteala” s-a cam terminat, deci va trebui sa ma apuc si de treaba/munca!

In realitate ce ma macina cel mai mult este teama unui esec, generata de imposibilitatea reala de a lua in calcul toate variabilele si de a patrunde, cu ochii mintii/a ratiunii, viitorul tulbure precum apele intunecate ale unui abis! Si totusi ceva imi spune ca trebuie sa fac asta, vreau sa fac asta at all cost! De ce?!? Nu sunt sigur… poate sa fie o fixatie, o forma de a-mi demonstra propriile capacitati, de a ma pune singur in fata unei situatii solicitante pentru a-mi putea defini niste limite a propriei persoane, poate… poate… Insa cat sunt dispus sa platesc pentru asta? Sunt dispus sa renunt la anumite lucruri? pot sa-mi schimb modul meu de a fi (sa-l alterez) astfel incat sa pot sa mai fac loc si unui asemenea proiect (pe langa celalte multe proiecte pe care sunt dispus sa le onorez acordandu-le o parte din timpul meu si din mine)? What does all costs imply?

Si dupaia??? o sa fiu mai destept? o sa am mai multe sanse sa ma realizez? o sa fiu altfel vazut? O sa fac cariera din asta? Mai mult chiar, imi doresc o cariera de genul asta? nu stiu, probabil ca nu! o sa fiu eu alta persoana? nu in mod cert nu! poate doar mai batran si cu suficienti ani de scoala sa ma pot numi de profesie „etudiant”!

Oricum in mod cert nu sunt dispus sa renunt la proiectele mele pe termen scurt (sa iau cursuri de dans si sa ma reapuc de pian, sa particip ca voluntar in proiecte de dezvoltare durabila) si pe termen mediu (sa-mi folosesc pasiunea pentru fotografie si pentru filosofie pentru a face o analiza filosofica, estetica, antropologica si simbolica, impreuna cu doi buni prieteni, a unui colt din Romania numit Nordul Bucovinei, sa-mi iau carnet si motocicleta); si nici la un alt proiect (poate mai important pentru mine decat cele mai sus schitate) pe care nu  vi-l voi dezvalui pentru moment.

Note to myself (III)

Am terminat si saptamana asta, chiar ma simt obosit ma bucur ca s-a incheiat! Deadline-uri peste deadline-uri peste deadline-uri! niciodata nu am inteles de unde atata lipsa de comunicare intr-o comunitate atat de mica (si aici vorbesc despre facultatea mea)?!? Am aflat  saptamana asta nu numai ca a fost devansata data de predare a lucrarii de master, dar si ca este obligatoare sustinerea ei in prima sesiune… ohh JOY, si, bineinteles, sesiunea de examene este pusa fix inaintea deadline-ului…double JOY!

In ceea ce ma priveste am tot timpul senzatia muncii de Sisif, pana si asta facuta de un melc aflat in plina criza existentiala! Imi promisesem la inceputul acestui an ca nu am sa mai trec prin aceleasi furci gaudine si ca am sa-mi iau toate „masurile de siguranta” sa nu ajung in situatii de „criza”… ei bine nu mi-am respectat promisiunea si iata-ma in aceeasi stare de surexcitare neuronala si intelectuala!

Chiar ma intrebam este oare tipic uman, tipic studentesc, ori doar tipic romanesc sa fi in intarziere ?!? tind sa cred ca se ragesesc un pic din toate trei.

Norocul a facut sa primesc niste prieteni pe la mine cu care am mai putut sta la un pahar de vorba. M-am bucurat nespus ca au venit, si ca si-au petrecut vacanta aici, numai ca… m-am simtit putin ciudat fiindca i-am ignorat toata saptamana, am jucat rolul de hotel si nu de prieten…macar nu am stat singur.

Colac, peste toate astea, trebuie sa stau sa ma gandesc daca continui aici ori ba, daca ma intorc ori nu, daca! daca! daca! daca! sunt prea rational pentru luarea de decizii, ma macin, ma foiesc pe o parte si pe alta a patului; tot timpul am fost asa, am macinat ca o rasnita de cand ma stiu ca sa iau cea mai mica decizie ori sa fac cea mai mica alegere… ar trebui sa ma vedeti cat timp imi ia sa aleg o cafea intr-o cafenea, pana si eu ma uimesc de rabdarea pe care o am cu mine insumi!

Ahh da ca uitam sa va spun, din plictiseala la un moment dat (da! da! si din curiozitate) amintindu-mi de perioada liceului mi-am amintit si de faimosul mIrc cu canalele sale unde zeu dainuie X-ul. Ce credeti? chiar mai exista, ma rog intr-o forma complet neschimbata care-l face sa para din epoca de piatra, respectiv mult mai nepopulat, but still there! Asa ca aviz amatorilor: „ia zi fata te fac un ASL PLS ?!?” or „hai! da-mi si mie acces, ca promit ca stau pe canal si nu fac tampenii!

Din aceeasi serie de aberatii, aberatia 1 si aberatia 2

O oaie, doua oi, trei „oaie” care este!