Immoral me

M-am considerat o persoană de cuvânt. Deşi niciodată punctual, măcar un om care-şi ţine promisiunile şi care-şi respectă principiile. Ei bine am fost dezamăgit să aflu că nu sunt aşa cum credeam eu.

Ieri mi-am încălcat o promisiune veche şi odată cu ea unul dintre principiile în care credeam cu ardoare. Am făcut-o raţional, calculat, cu „sânge rece” , interesat şi complet neforţat – lucru care mă face să mă gândesc că nu sunt atât de moral şi „incoruptibil” aşa cum mă credeam. La prima vedere nu este atât de grav (privind bineînţeles din exterior), dar pentru mine este o dovadă de laşitate în faţa propriilor mele promisiuni şi angajamente interioare.  Totuşi am făcut-o…

Am ezitat?!? Doar foarte puţin! Am avut vreun proces de conştiinţă?!? Poate că da, dar a fost cu uşurinţă eclipsat de calculul raţional. În alte circumstanţe aş face-o din nou? Perhaps…

Am reintrat într-o lume a falsităţii, a măştii şi a sceleratismului, pe care acum câţiva ani o îmbrăţişasem cu convingere şi de bună-voie, dar pe care acum o reneg, ba chiar dispreţuiesc! Sunt un ingenuu care nu ştie exact despre ce este vorba? Nicidecum! Am avut legături destul de strânse cu acest „palier” al societăţii şi „profesori” destul de buni. Dacă mă întreba cineva acum vreo 5 ani: „Care-mi sunt aspiraţiile profesionale?„, aş fi răspuns cu nonşalanţă că mi-aş dori o carieră în această direcţie. Acum mă tot gândesc cum aş fi putut să fac asta; trebuie să fii realmente un om fără principii, fără moralitate, fără coloană vertebrală şi fără scrupule ca să poţi ajunge „cineva„!

Şi totuşi, eu cum sunt?!? „Momentan eşti doar un pupincurist” îmi suflă conştiinţa! Raison, dar ca mine sunt mult prea mulţi ca să mai conteze…

Reclame