Harry Potter and the Deathly Hallows

Ajunsă deja la cea de-a şaptea parte, „nebunia” copiilor şi tinerilor de pe întreg globul, ecranizarea romanelor cu acelaşi nume – Harry Potter se pregăteşte de o nouă aventură.

Noul film Harry Potter: „Harry Potter and the Deathly Hallows” se va lansa în noiembrie (prima parte), respectiv în iulie 2011 şi DA va fi şi în format 3D.

Recunosc, nu sunt un fan al seriei; mai ales fiindcă primele 3 filme au fost prea copilăreşti şi lejere (asta în comparaţie cu principalul contracandidat de atunci – trilogia The Lord of The Rings) şi totuşi… următoarele au fost mult mai dinamice, captivante şi „mature” fapt pentru care au început să-mi placă. În plus, acţiunea a devenit mult mai imprevizibilă şi mai complexă – dând naştere unei serii mult mai închegate.

Anunțuri

Portretul lui Dorian Gray

Un film bun şi o carte şi mai bună…

Am văzut de curând „Dorian Gray”, ecranizarea din 2009 a unei nuvele de Oscar Wilde intitulate „The picture of Dorian Gray”. Trebuie să recunosc că nu am avut nişte aşteptări ieşite din comun de la acest film, poate pentru că în ultimii anii ecranizările romanelor nu au fost punctul forte al Hollywood-ului. Ştiu, ştiu, Harry Potter este roman, precum şi o mulţime de filme horror, but still…

După cum spuneam, am fost plăcut surprins, filmul este bun şi merită văzut. Povestea se desfăşoară într-o Anglie victoriană de sfârşit de secol. Un pact diabolic îl transformă pe tânărul şi ingenuu Dorian (interpretat de Ben Barnes), moştenitorul provincial al unui unchi londonez, într-un libertin nemuritor, mereu tânăr şi frumos, dar cu un suflet putred şi corupt. Dorian duce o viaţă hedonistă şi depravată, uitând complet ce înseamnă a fi om şi a iubi. În tot acest timp portretul său, sursa energiei sale negative şi obiectul pământean simbol al pactului, devine oglinda fidelă a „realul” Dorian Gray – urât, hidos, macabru, putred, damnat.

Personajele sunt puternice şi bine interpretate, deşi dezvoltarea poveştii se bazează puţin pe replici ci mai mult pe interacţiunea non-verbală dintre personaje şi decoruri. Din acest punct de vedere mi-am amintit de un film ce mi-a creat aceeaşi stare atunci când l-am văzut: Le Pacte des Loups. „Dorian Gray” este bipolar, oscilând între perversiunea raţională şi calculată a lordului Henry – ce-i hrăneşte ego-ul lui Dorian – şi diabolismul hedonist sincer, pur şi iraţional al lui Dorian. Toată acţiunea, precum şi restul personajelor sunt concepute să potenţeze drama personajelor principale.

Filmul este gândit ca o alegorie omagială adusă fatalităţii. Singurul lucru ce îi poate aduce un minus este „lenevia” cu care evoluează personajele. Într-o încercare balzaciană de redare a detaliilor acelei epoci, de creionare fină a personajelor, acţiunea pierde teren, aşa că nu-l recomand după o zi obositoare de muncă – s-ar putea să-l găsiţi plictisitor.

Stil: dramă victoriană, grotească, libertină şi fantastică

Scenariu & story: leneş dar diabolic

Interpretare: demnă de Hades

Efecte speciale: par ci par la

TOTAL: 8,2 / 10

Percy Jackson & the Olympians: The Lightning Thief

De curând am văzut „Percy Jackson si olimpienii: Hotul fulgerului„, film nou nouţ – februarie 2010 – ce a acumulat în box 0ffice-ul american 31 de milioane de dolari doar în prima săptămână de rulare pe marile ecrane.

Ei bine, şi acum îmi pare rău că am făcut greşeala de a plăti un bilet la cinema ca să-l văd. Cu o distribuţie ce promitea destul de multe (Uma Thurman, Pierce Brosnan, Sean Bean, Joe Pantoliano, sau Rosario Dawson) filmul este mediocru – părerea mea. Până şi „ideea” este slăbuţă: un tânăr pe nume Percy (aluzie la Perseu), fiul din flori a lui Poseidon, este inculpat de furtul fulgerului lui Zeus, lucru ce ar putea isca o „gâlceavă” între Zei. Dar, ca în orice film Hollywood-ian, puştiulică îşi ia în serios rolul de semi-zeu şi salvează lumea (america world that is), Zeii şi pe „su madre”.

Filmul se vrea a fi o comedie cu iz fantastic, ce amestecă aventura personajului principal cu o taxonomie a zeităţilor greceşti (ca pentru proşti) şi a cărei acţiune se desfăşoară doar în S.U.A.. Din nefericire totul se opreşte la această o simplă dorinţă de a fi: un film bun, o comedie savuroasă, o poveste într-adevăr fantastică.

Comicul este trivial, trebuie să te străduieşti destul de mult să râzi la „poantele fumate”, iar storyline-ul i-ar ofensa şi pe prichindei (deşi filmul este nerecomandat copiilor sub 12 ani). Acţiunea este liniară, fără „întreruperi” – in good old american way – după primele 15-20 de minute din film poţi deja să anticipezi ce şi cum se vor întâmpla lucrurile până la sfârşitul filmului (contrar lui Harry Potter de exemplu)

Personajele sunt, de fapt, interpretări moderne (în geacă şi blugi), dar de proastă factură, a Zeilor Olimpului. Singura interpretare mai acătării este doar cea a Umei – Meduza.

În rest?!? Nimic! Un film prost dacă luăm în calcul banii băgaţi în producţie şi renumele actorilor ce joacă în el. Box office fail, eşec chiar lamentabil.

Notarea:

Stil: Comedie fantastică – zică-se

Scenariu & story: Bachus după ce a căzut în comă alcoolică

Interpretare: trupa Căminului Cultural

Efecte speciale: divizia C

TOTAL: 2,5 / 10

Grado 3

Am dat intamplator peste un film chilian Grado 3, nu este iesit din comun, nu este nici spectaculos, dar are ceva ce-l face interesant – poate modul in care este privit sexul .

Filmul prezinta, intr-un stil savuros si foarte comic (specific filmelor latine), jocul sexual a 5 cupluri; incepand cu preludiu si terminand cu momentul orgasmului. Insa comicul nu este singurul lucru ce da un plus acestui film ci si interpretarea actorilor ce poate fi catalogata ca fiind una buna. Intreaga intriga se petrece in dormitor, este un film de „actiune” – dar de un anume tip de actiune.

Personajele sunt creionate undeva la limita decentei,  intre vulgaritate voalata si obscenitate etalata. Ele se vor imaginea unor oameni normali, intr-o situatie normala – putem totusi recunoaste in ele diversele tipologii umane caracteristice societatii moderne, legate intre ele printr-un numitor comun: o partida de sex.

Desi, ca si 2012 despre care am mai vorbit, este o pelicula cu un final previzibil, rolurile (bine definite) sunt construite a.i. exista o doza de neasteptat ce face din acest film unul agreabil.

Este, in mod cert, un film lejer de vazut acasa –  intr-o dupa-amiaza de sambata –  dar neaparat cu prietenii.

Notarea:

Stil: Comedie cu puternice accente sexuale

Scenariu & story: labrador

Interpretare: Marchizul de Sade

Efecte speciale: nu are

TOTAL: 4,5 / 10