Autumn review (note to myself IV)

Anul trecut pe vremea asta eram in Lyon si ma pregateam asiduu pentru prima sesiune de examene – gandindu-ma ca o stau pe acolo mult si bine. Intre timp me voila de retour in Romania cu masterul terminat but not a happy chap. Planuiam ca toamna sa ma prinda prin Bucuresti cu un job oarecare dar cel mai important cu un doctorat in curs, ei bine Moirele nu au fost de acord cu planul meu.

Nu pot decat sa spun ca-mi pare enorm de rau ca am acceptat sa ma intorc pe plaiurile mioritice. Spatiu pe care l-am mai caracterizata aici deci nu am sa mai revin.

Asadar note to myself on current status (sau mai bine spus un fel de autumn review cu voce tare):

  • doctorat (NO, @$&@!)$%@(%&)(@*$&!~)
  • job (cu amendamentul ca e in Ploiesti din nefericire si nu tocmai ce vroiam sa fac)
  • settle into a new house (nici asta)
  • apucat serios de citit (ohh da as if time wasn’t money)
  • mutat in Bucuresti (offf !!! se pare ca nu se va intampla prea curand)
  • gasit cateva colaborari academice sau cu edituri (neahh)
  • demarat proiectul Nordul Moldovei
  • carnet de motocicleta (pe asta tot il iau in primavara)
  • voluntariat in proiecte de dezvoltare durabila (rezolvat doar partial)
  • luat cursuri de dans (in curs dar se pare ca sunt „lemn Tanase [Nastase]”)
  • pus la punct cu fotografia (relativ inca mai citesc 😛 )

Si totusi macar am un job relativ stabil pentru moment, chiar daca este doar un part-time. Nu este tocmai profesorat universitar dar este macar profesorat (thing i’ve always wanted to do). Nu credeam ca este asa solicitant sa predai, dar macar este amuzant. Astept cu nerabdare mai ales ziua de vineri, cand ma duc (cu mai mare dragul) la micii mei „dracusori” de gradinita si primara pentru a-i initia in tainele limbii engleze.

Anunțuri

113

Henry Allingham

Henry Allingham

Nu este un vreun numar de urgenta ci varsta la care a incetat din viata cel mai batran om din lume britanicul Henry Allingham, nascut in Londra sfarsitului de secol XIX (1896). Nu cred ca are sens sa spun mai mult despre acest lucru pentru ca probabil stiti deja povestea lui din multe alte surse insa… Stirea asta o citeam ieri dimineata in jurnalul englez The Times si, in timp ce faceam asta, nu puteam sa-mi reprim o oarecare parere de rau (chiar daca nu-l cunoscusem niciodata pe acest om ); poate imi aminteste cumva de bunica mea care a murit la venerabila varsta de 84 de ani  – si deja trecuse prin atatea incat puteam sa scriu o biografie in mai multe volume.

De fapt, cred ca ce  m-a pus cel mai mult pe ganduri nu a fost varsta foarte inaintata la care stimabilul veteran al Marelui Razboi (1914-1918) a murit, ci mai degraba faptul ca a trait timp de 3 secole. Mai bine zis ca viata sa a inceput: in plin avant industrial, atunci cand trenurile cu aburi (impinse de puterea unor cuptoare ce inghiteau un alt aur negru numit: carbune) reprezentau inca o minune a tehnicii, Gustave Eiffel terminase de curand Turnul Eiffel (iar Expozitia Universala din 1889 inca mai „rasuna” in colturile cele mai indepartate ale lumii), cu 14 ani inainte ca  Titanicul sa fie construit,  cu 7 ani inainte ca fratii Wright sa zboare pentru prima data cu succes o masinarie facuta de mana omului si cu 18 ani inainte de cel mai mare razboi pe care l-a vazut omenirea pana atunci (Primul Razboi Mondial).

Viata sa a fost marcata de cea mai mare batalie navala din istorie: Batalia de la Jutland (70.000 de suflete doar de partea Marinei Regale) si nu numai ca a supravietuit unui Razboi Mondial (ca pilot al RAF – arma cu cea mai mica rata de supravietuire dintre toate) dar l-a prins si pe-al doilea. Atunci cand el iesea la pensie (1960) omul facuse the „one small step for man pe Luna cu nici jumate de an  inainte, iar Internetul isi facea locul in istoria umanitatii ca un proiect (inca utopic) al cercetarilor americani, inclestati intr-un crud Razboi Rece. Era deja batran cand tineri, asa cum fusese cu mai bine de 80 de ani inainte, incalecau simbolul dominatiei ruse Zidul Berlinului si sperau spre un nou secol lipsit de razboaie ori de valul rosu.

Numai gandul ca in viata sa a asistat la atatea lucruri, a vazut si a trait atatea evenimente importante imi da o senzatie ciudata. A asistat la atatea schimbari, a fost martorul unei  evolutii/involutii (cum ar spune unii) fara precedent a umanitatii…. si s-a stins din viata in era satelitilor (militari ori de telecomunicatii), telefoniei mobile, computerelor personale, post conciliu „Vatican 2”, 9/11, energiei regenerabile, incalzirii globale. Formarea mea filosofica ma face sa-mi pun o gramada de intrebari si sa generez o multitudine de probleme filosofice pe seama acestui fapt… si totusi chiar as vrea sa stiu ce cred acesti oameni seculari despre toate aceste lucruri.

Daca ar fi sa pot pune o singura intrebare unui asemenea om, sincer… nu stiu care ar fi aceea. Chiar! Voi ce l-ati intreba?

Franta ori piramidonul rosu?!?

Dragi prieteni,

Ei bine iata-ma aproape de momentul pe care nu-l asteptam cu mare interes si anume: sfarsitul masterului, mai exact sfarsitul „plimbarii” mele prin tari straine. Sincer nu credeam ca aceasta experienta se va termina asa repede, in cateva zile am sa plec din Lyon si o sa ma intorc in Romania. Pe de o parte resimt distanta de casa, de persoana iubita, de familie, de prieteni; pe de alta parte imi pare rau ca trebuie sa ma separ de acest oras de care m-am indragostit nebuneste. Sunt oarecum impartit in doua luntri… de cateva zile nutresc o senzatie ciudata de bucurie amestecata cu nefericire, bucurie ca ma intorc „acasa” (cu ghilimele fiindca ma consider o persoana cosmopolita) si nefericire fiindca trebuie sa o fac. Ma simt exact ca mioara din balada – careia nici iarba nu-i mai place – aflandu-ma intr-o stare ciudata de letargie (ce m-a facut sa nu mai ies din casa, sa nu mai postez nimic, s.a.m.d.)

Cand am inceput sa scriu pe acest blog, am pornit cu gandul ca el sa reprezinte un mod de a-mi exprima gandurile, sentimentele, experientele ce urmau sa mi se „dezvaluie” pe parcursul acestei experiente unice din viata mea, astfel l-am numit „Franta ori piramidonul rosu ?!?”. Nu stiam ce avea sa-mi rezerve viitorul an, ce lucruri noi aveam sa descopar, ce experiente aveau sa se acumuleze, ce avea pana la urma sa insemne aceasta fila din viata mea numita Franta. Vroiam cumva, sa impartasesc toate acestea, mai ales mie – intr-o incercare de sinceritate interioara – dar in acelasi timp si viitorilor mei cititori (zic viitori fiindca ca acest blog a fost mai intai unul privat si nu stiam daca vreodata cinva ma va citi, am scris si scriu pentru mine). Putand, in acelasi timp, sa „arhivez” intr-un fel acest „tot” al vietii mele, acest calup de experiente, senzatii, ganduri, dorinte, pareri, lucruri placute si neplacute,  momente enervante ori joviale s.a.m.d. Factori  si elemente cu care aveam sa „interactionez” direct sau indirect; si care aveau sa-mi fasoneze un nou ego, precum un cutit aflat in mainile unui sculptor talentat fasoneaza lutul moale – dand nastere unor forme sublime ori grotesti, aveau sa se regaseasca aici pe foaia alba a hartiei electronice.

Piramidonul rosu s-a vrut panaceul universal, pastila menita sa-mi descopere o „noua lume” sau sa ma „salveze” / atenueze orice „agresiune” exterioara. Aveam sa descopar o parte dintr-o noua tara (asa cum mi-am dorit inca de la inceput), aveam sa fac un nou pas in formarea mea (prin acest master), aveam sa cunosc oameni noi, aveam sa vad locuri  noi, aveam sa traiesc din plin departe de casa, ori aveam sa „inghit” acest „piramidon rosu” incercand ca prin el sa inteleg (prin refulare), sa comentez, sa sedimentez si sa reflectez asupra propriei mele fiinte si asupra lucrurilor exterioare ei. S-a vrut un filtru al eu-lui meu.

Probabil voi continua sa mai scriu pe acest blog, desi scopul sau se va dovedi perimat in scurt timp. Ma gandesc sincer sa-i schimb titlul, insa pana atunci cel mai probabil va urma o perioada de pauza… Desi aproape de final (in aceasta forma), nutresc speranta ca prin intermediul lui o parte din voi ati putut lua „acelasi tren” cu mine, acompaniindu-ma pe ici, pe colo, prin „drumurile” mele (prin tatonarile mele asupra lucrurilor, prin jocurile mele cu cuvintele, prin lumea vazuta prin ochii mei). Sper de asemenea ca aceasta plimbare a fost una placuta voua, asa cum a fost si pentru mine. Si ca a acest blog va fi in continuare o fereastra catre gandurile mele, ori catre viitoarele mele experiente si trairi. Sper ca ma veti acompania si in continuare, cu acelasi avant si aplomb.

Cu drag.

Al vostru,

Zizzou

Ziua S

Ieri a fost Ziua S, cea mai importanta zi a acestui an universitar! Ziua Sustinerii. Pe racoarea serii mi-am incordat la maxim intelectul ca sa ma prezint, in forma maxima, in fata comisiei de evaluare. Tot efortul depus in ultima vreme s-a concretizat intr-o singura ora apoteotica de dezbateri aprinse. Insa dupa cum se vede am scapat cu viata din malaxorul intrebarilor – teafar si nevatamat, doar putin mahmur….ehh dar trece cu zeama de varza.

Iata-ma deci cu o noua „patalama la mana”, pe care o voi folosi…la ce?!? uite asta e o intrebare buna, la ce o sa ma ajute o hartie?? Pb. nu la multe, oricum nu ma simt mai destept, nu ma simt mai pregatit sa-mi gasesc un job, nu ma simt cu nimic altfel… Iar intrebarea : „Ce o sa fac de acum incolo cu viata mea, pe ce drum o iau ?” a revenit, sacaitoare cum ii este firea, in mintea mea ! Si eu care credeam ca scapasem de ea acum un an pe vremea asta….e ca ciuma nu alta!

Ce o sa fac in viitor? What to do, what to do??? Intrebari, intrebari, intrebari! A venit dinnou momentul luarii unor decizii, urasc asta! Voi ce veti face in viitoarele luni? Poate imi dati voi o idee buna…