Batranul si marea

Reflexii asupra politetii

De cand am ajuns in Franta un lucru m-a surprins intr-un mod exceptional: respectul si politetea fata de ceilalti. Fie ca e vorba de oameni cunoscuti, fie ca e vorba de straini, in locuri din cele mai diverse, oamenii sunt foarte respectuosi: dau buna-ziua pe scara blocului (chiar daca nu-i cunosti sau nu le esti vecin), pe strada iti multumesc daca ii lasi sa treaca inaintea ta sau le faci loc pe o strada mai inghesuita, te saluta cand te intersectezi cu ei la intrarea ori la iesirea din vreun butic (si aici nu vb despre vanzatoare), iti tin usa, te ajuta sa cari lucruri mai grele s.a.m.d.

Acesta curtoazie plina de respect si politete nu este indreptata doar spre cei varstnici, ci si invers, eu fiind deseori pus in asemenea situatii „dilematice”. Ce m-a facut sa scriu despre asta?!?

Pe seara am iesit la un baschet in curtea scolii, cum nu mai facusem de peste 5 ani, din vremurile cand locuiam in urbea cu bulevard bordat de castani si rafinarii – pe care si americanii le-au cunoscut in ’40; nu era nimeni, eram singuri (eu si panoul cu al sau cos), cand, de0data, apar doi „pusti” cu un balon de fotbal, trec pe langa mine si imi dau buna seara (mai patisem asta deci nu m-a mirat) le-am raspuns. Nu trec nici 10 min ca vin la mine:

Ei: „Nu va suparati…Jucati cu noi!

Eu: „Da! ca baschet singur nu prea merge.

Jucam ce jucam, le zic: „Eu sunt Alex!” ei imi raspund spunandu-si numele si imi pun intrebarea tipic frantuzeasca: „De unde sunteti, ca pareti englez?„, le explic si ii rog sa-mi vb. cu tu, ca ma simteam complet aiurea, ce naiba nu vad ca suntem apropiati de varsta?!? Pentru ce sa primesc un asemenea comportament plin de politeturi?!?

Eu: „Haideti mahh baieti, ce naiba imi vb cu dvs. ce arat ca un batranel, ori ca un tata a 2 copii ?!? Am 24! Voi?”

Unul din ei (complet contrariat): „Pai, va vb. asa fiindca sunteti mai in varsta decat noi, in plus nici nu va cunoastem! Noi asa am fost invatati, chiar daca erati mai tanar, nu va cunosteam deci nu puteam sa va vb cu tu” (aveau 17 ani respectiv 15).

Miuta’ a continuat si pana la final cei doi s-au tot chinuit sa-mi vb cu tu, se vedea, din stangacia eprimarii lor, ca nu le era intrat in reflex sa vb astfel. La plecare cu aceeasi politete mi-au urat o seara placuta si : „Domnu‘ sa nu va uitati mingea cand plecati! Poate mai veniti pe aici si mai jucam.” (pfuaa!)

Toate astea mi-au amintit de ce-mi spunea bunica mea in copilarie („intodeauna sa fii politicos si sa lasi loc de buna ziua„) si de modul in care ea m-a crescut… pana pe la varsta de 14-15 ani am fost extrem de respectuos si politicos… si eu am primit o educatie asemanatoare cu cea de-a lor… dadeam binete necunoscutilor, sarutam mana doamnelor, ofeream locul tuturor si vb. la persoana a III cu cei pe care nu-i cunosteam (chiar daca poate nu erau mari diferente de varsta). Ce s-a intamplat cu toate astea?!? As vrea sa fiu la fel de politicos ca in copilarie, as vrea ca toti sa fim la fel… in locul privilor rautacioase si replicilor taioase, a oamenilor pe care-i intalnim zilnic, sa dainuie respectul si politetea (in vorba si in gesturi); cred ca am fi cu totii mai putin stresati, mai putin nervosi, iar tensiunea pe care o simtim in orice loc public ar putea fi, macar putin, atenuata. E chiar asa greu sa-i vb frumos si lipsit de zeflemea, ori dispret, unui necunoscut?!? El nu are nicio vina pentru supararile tale! Si el le are „pe’ale lui”! Chiar trebuie sa ajungem sa ne „omoram” pe strada din cauza asta?!?

Reclame

Domnu’ politist eu nu sunt beat…

Ci doar vreau sa trec strada…

Asa poate fi rezumat postul de azi, acesta o sa fie de aceasta data mai scurt fata de ce va obisnuisem pana acum… so:

Mergeam eu asa alene si agale cand, brusc, politia calare pe doua motociclete isi faceau loc printre masini. echipamentul? dexteritatea? impecabil! daca ar fi fost sa le dau o nota, impresie artistica 10 si tehnicitate bineinteles 10.  Nu va faceti probleme ei doar patrulau, oricum interesant de vazut ca pe aici se mai fac lucruri de acest gen, nu doar interventiile ori ambuteiaj scot politistii din barlogul lor caldut. In alte curti doar cand se face ora pranzului ii vezi pe cei ce se ocupa de „siguranta si incredere” pe sosele ori pe strazi, si asta doar pentru ca trebuie sa ajunga la restaurantul favorit pentru a pranzi. In plus un lucru e si mai cert: nimeni si nimic nu-i pot intrerupe pe oamenii in bleu sa-si duca la bun sfarsit ce au in minte – si nu ma refer la misiuni.

Si totusi cei doi oprira brusc…trasera pe dreapta si se dusera tinta, asa tantosi aranjati „dupa vorba, dupa port” catre o batranica ce incurca circulatia (mai mult sau mai putin caci era pe trotuar dar soferii politicosi nu reuseau sa o convinga ca poate trece strada nestingherita).

Ohh nu imi zisei, o sa iasa urat…, cum sunt ei mai infipti din fire sigur or sa o boscorodeasca. Insa inevitabilul nu s-a intamplat… au coborat… au ajuns la ea si… galant si plin de politete i-au oferit bratul si au trecut-o strada sub privirile intelegatoare ale soferilor care de ceva vreme refuzau cu incapatanare sa dea curs culorii verzi a semaforului (ce se transforma ciclic intr-un rosu aprins).

Nu mi-am putut crede ochilor, se poate asa ceva, o galanterie iesita din comun… asa ceva vezi din ce in ce mai rar intr-o societate moderna tot timpul grabita, tot timpul stresata.

Am fost placut surprins, bravo! bravo! de trei ori BRAVO! asa mon cher, asta da atitudine. Emotionant, am fost chiar miscat, m-am bucurat enorm ca inca mai exista fapte civice de asemenea natura. Inca o data felicitatiuni, am vrut sa ma dau jos sa o fac insa asa repede cum s-au oprit asa de repede au si plecat.