Sabina Elena sau cum mărul discordiei ajunge viral

Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!

De când a apărut povestea asta cu Sabina Elena și cu bentița tricoloră am făcut un „pas înapoi” și am tot citit, în tihnă, opinii contradictorii, păreri mai mult sau mai puțin avizate și, poate cel mai grav, atitudinile xenofobe, homofobe, ungarofobe și românofobe referitoare la gestul acestei puștoaice de liceu.

Eu tot nu înțeleg cine sunt smintiții și care sunt mișeii?!?

Unii se ascund în spatele lașității tipic umane spunând că este o falsă problemă, alții sunt atât de smintiți încât împroșcă cu noroi în stânga și în dreapta fără a avea măcar un argument rațional în spatele discursului lor populist și naționalist (fie că sunt ei unguri, fie că sunt români).

Toată chestiunea asta NU este o falsă problemă fiindcă, în ciuda multor păreri, există undeva un măr ar discordiei, atitudinea fetei ăsteia fiind un alt declic freudian al unor frustrări acumulate. Trebuie să fii de-a dreptul tâmpit să crezi că 15.000-20.000-30.000 de indivizi care aderă unei „cauze” sunt toți niște prostovani, așa cum trebuie să fii tâmpit să crezi că 100 de oligofreni care mânuiesc cu strășnicie un stindard (pe o vreme mizerabilă de altfel) reprezintă „punctul de vedere” al unui „bobor” întreg sau al unei întregi naționalități/etnii conlocuitoare. Să fim încă de la început clari, există întotdeauna indivizi extremiști și xenofobi, în orice societate ori comunitate oricât de mică. Eu personal am întâlnit atât cetățeni români ce susțineau sus și tare „stârpirea răului maghiar”, cât și etnici maghiari ce ar fi „ucis orice român ce le-ar fi stat în cale” (sau cel puțin așa spuneau – de la teorie la practică e distanță mare).

Am trecut prin sate în care nimeni nu vorbea limba română (motivele sunt extrem de importante, dar nu o să le aduc acum în discuție), am întâlnit o vânzătoare (în Tg. Mureș) care nu dorea să-mi spună în română valoarea cumpărăturilor (deși, când i-am plătit mai puțin decât făceau cumpărăturile, mi-a replicat sec și într-o română perfectă: „Plecați fără să-mi plătiți tot?”), am cunoscut un ghid în Budapesta, româncă de etnie maghiară, care ne explica, în română, cât de tâmpiți, inculți și necivilizați sunt românii. Pe de altă parte, am avut o bună prietenă – în copilărie, timp de vreo 10 ani – care-și petrecea vacanța vara în compania mea și care nu se rușina să spună că este româncă de etnie maghiară din Covasna și că-și iubește țara (România), cultura tării ei (noastre) și limbile pe care le vorbea (de la ea am învățat puțină maghiară). Am avut prieteni de familie, etnici unguri din Harghita stabiliți în Ploiești, care niciodată nu vorbeau maghiara de față cu noi fiindcă știau că nu o înțelegem (din respect așadar) și cu care sărbătoream ziua națională (a României). Am cunoscut într-un hotel de lângă Budapesta un cetățean maghiar ce nutrea un respect foarte mare față de cultura românească și care, la acea vreme (1998), judeca aspru atitudinile anti-sociale, xenofobe și extremiste ale unor etnici maghiari din România.

Însă, trebuie să fim foarte atenți cu atitudinile intolerante, dar și cu cele de toleranță laxă. Într-o societate cosmopolită, post-modernă, pluriculturală și globală, în care identitatea trebuie respectată, dar care nu trebuie să ajungă scopul unor politici de stat sau ale unor comunități etnice, orice expresie naționalistă survine pe fondul unor chestiuni latente, spinoase și cu iz istoric, dar care ar fi trebuit să fi fost deja date uitării/soluționate. Naționalismul explicit este o formă de repliere identitară ca urmare a unor factori externi/presiuni externe, dar și datorită unei proaste perceperi a raporturilor față de ceilalți, slabei educații, slăbiciunii „facultăților spiritului”, inadaptării, imposibilății integrării, alienării, dorinței de creare unei noi identități personale/individuale ori de grup, dorinței de separarea și delimitare față de un grup deja format de indivizi ș.a.m.d..

În constituția europeană se stipulează clar următoarele aspecte:

(1) The State foundation is laid on the unity of the Romanian people.
(2) Romania is the common and indivisible homeland of all its citizens, without any discrimination on account of race, nationality, ethnic origin, language, religion, sex, opinion, political adherence, property or social origin.

ȘI

(1) The State recognizes and guarantees the right of persons belonging to national minorities, to the preservation, development and expression of their ethnic, cultural, linguistic and religious identity.
(2) The protecting measures taken by the Romanian State for the preservation, development and expression of identity of the persons belonging to national minorities shall conform to the principles of equality and non-discrimination in relation to the other Romanian citizens.

Cât și

In Romania, the official language is Romanian.

Ar fi bine ca mulți dintre noi, din ambele tabere, să-și amintească aceste mici „detalii”. Fie că ne place ori nu suntem un stat independent, unitar și inalienabil, membru al Uniunii Europene și trebuie să respectăm (de bunăvoie sau cu forța) implicațiile acestei apartenențe – ergo Constituția. Toate aceste împunsături din partea așa numitei „secuimi” (practic, niște extremiști persuadați de o utopie inefabilă) sunt la fel de inutile și cretine ca și acceptarea de către stat a unui statut aparte pentru etnicii maghiari (un statut privilegiat față de cel al celorlalte etnii conlocuitoare) sau ca și „răspunsul marțial” a unor români la „gesturile incalificabile”. În plus această „luptă a orbilor” (lipsită de orice substrat rațional și coerent) nu poate fi decât nefastă pentru noi toți.  Nu servește nimănui să se lase a crede că toți maghiarii vor autonomia totală și urăsc profund românii, România și toate reprezentările identitare ori culturale legate de aceasta, cum nu servește nici a crede că toți românii sunt ungarofobi, mânați de o ură carnală și oarbă împotriva oricărei etnii (cu precădere romă și maghiară) și care sunt niște avizi ai discriminării și segregării. Toate aceste lucruri sunt niște manipulări la nivel macro ce adâncesc și mai mult fanta/ecartul dintre români și etnicii maghiari ori romi.

În opinia mea, trebuie ca statul să dea mult mai multă atenție (maximă chiar) reglementării și pedepsirii civile și penale a oricărei atitudini segregaționiste, discriminatorii și xenofobe, cât și a oricărei încercări de privare a libertății de exprimare a identității de orice tip (atât minoritară, cât și majoritară). Statul român trebuie să fie garantul constituției europene și a tuturor drepturilor și libertăților individuale, încercând pe cât posibil să se elibereze de orice atitudine părtinitoare ori complet laisser faire. La nivel practic, el trebuie să se implice activ în medierea socială, în apropierea dintre cetățeni (încă din primii ani de viață), în promovarea unei culturi a toleranței și egalității ș.a., asta dacă vrem ca o țară civilizată, cum se vrea a fi România, să nu ajungă un nou Kosovo, spre exemplu.

În ceea ce o privește pe Sabina:

„Este doar un copil…”

  • Scuza că este doar un copil nu i se poate aplica. Să nu uităm că tineri ca ea sunt, în anumite părți ale globului, membrii ai gherilelor, soldați, mercenari, teroriști sau atentatori.

„Părinții sunt de vină!”

Probabil și foarte posibil, dar trebuie văzut dacă nu există și alte motive pentru care ea a făcut acest gest. Teribilismul aferent vârstei poate fi o cauză, dar ar trebui anchetate și alte posibile circumstanțe (chiar la nivelul instituției de învățământ și a cadrelor didactice). O consiliere psiho-pedagogică și o implicare a organelor abilitate este dezirabilă. Un copil poate fi influențat și manipulat cu mare ușurință.

„Colegii unguri sunt de vină! A fost amenințată cu moartea”

Din nou posibil, probabil, dar nu cert. Nu se știe cine a fost primul care „a ridicat piatra”. Există posibilitatea să fi fost o reacție ostentativă, dar și un răspuns la niște situații anterioare, rămâne de analizat. Iar amenințarea cu moartea este o chestiune ce are implicații penale și trebuie analizată cu maximă responsabilitate.

„Are dreptul să poarte bentița cu tricolorul! E libertatea ei! De ce i l-au luat”

Tot atât cât are dreptul să vină machiată, cu unghiile făcute sau cu o fustă scurtă ori lungă florală, să poarte o cruce la gât ori kipa pe cap, un tricou cu Marlyn Manson ori o bluză cu „I Love N.Y.”. Limitele trebuie definite. În plus, limita libertății individuale într-o democrație este dată de limita libertăților celorlalți. Atâta timp cât libertatea mea nu încalcă libertățile celorlalți totul este perfect, odată ce acest lucru se întâmplă intervenția devine obligatorie.

Sunt tare curios dacă oamenii ar mai fi fost atât de solidari dacă ar fi venit și cu un tricou pe care să fie reprezentat un act sexual explicit, un corp omenesc disecat sau vreun mesaj satanic?!? Dar aceasta este doar o curiozitate personală…

Mă șochează virulența și viralitatea acțiunilor, reacțiunilor și opiniilor, intoleranța și rapiditatea cu care oamenii se aruncă în declarații pro sau contra. Moderația este totuși o virtute importantă, dar deseori ignorată sau neștiută. Pe toți „analiștii” și docții în ale drepturilor și libertăților, cât și pe cei ce se atașează cu ușurință unor cauze ori le resping cu obstinație îi invit să arunce un ochi peste situația portului burkăi în Franța (ce a făcut valuri în toate mediile și la toate nivelurile undeva la începutul anilor 2000). Poate așa vor fi mai atenți în declarații și luări de poziții.

Corporatii straine angajati romani…

Secretul unui dezastru garantat.

Stim cu totii ca la noi lucrurile merg inexplicabil de greu;  am ajuns chiar sa avem pielea tabacita si sa nu mai luam in seama „toate maruntisurile”. Si totusi modul in care se comporta angajatii romani poate uimi, chiar descuraja, investitiile straine (asta ca sa nu generalizez spunand ca mediul de afaceri este atat de volatil / instabil incat respinge orice initiativa de acest gen).

Nu vreau sa fiu prost inteles, ceea ce afirm nu este faptul ca romanii nu ar fi muncitori sau ca nu s-ar ridica la anumite standarde inalte (dupa cum bine stim in multe domenii romanii surclaseaza alte popoare) ci mai degraba ca exista ceva in fondul nostru genetic ce ne face „imprevizibili” si dificil de „strunit”. Am sa incerc in cele ce urmeaza sa va prezint cateva puncte la care noi stam prost (dupa parerea mea personala):

  • in primul rand noi acceptam cu greu ordinele date de catre sefi, trebuie negresit sa le comentam, sa le dezbatem si sa punem la indoiala corectitudinea lor, asta face ca lantul ierarhic sa atarne greu si sa se lungeasca exagerat de mult
  • in al doilea rand suntem puslamale, fara un control strict rareori ne facem treaba bine si pana la capat (de cate ori nu ati apelat la o firma „cu renume” si v-ati lovit de situatii care mai de care mai „amuzante” – personal cel mai des am avut problema service-urilor cu a lor treaba de mantuiala, certificata si autorizata totusi de catre compania mama)
  • in al treilea rand noi avem o mare problema cu urmatoarele aspecte imperios necesare intr-un job (cu cat mai sus cu atat mai necesare): punctualitate, respect (fata de parteneri, colegi, clienti), curtoazie si cuvant. Pe scurt suntem cam neseriosi.

Factorii acestia se cumuleaza si fac ca  standardele impuse de catre o anumita entitate economica multinationala respectabila sa fie oarecum terfelite si curbate, pentru a fi pe cat posibil mai apropiat de stilul nostru balcanic.

Pentru a incheia am sa va dau doua exemple care m-au facut sa pun pe hartie digitala acest offf, unul mai proaspat si unul putin mai vechi:

a) Decathlon Romania: am facut acum o luna comanda pentru un produs care nu se gaseste pe stocul magazinului din Romania dar in magazinele de afara se gaseste;  si ceea ce nu stiu multi este faptul ca ei au obligatia ca, la cerere, sa ti-l aduca. Zis si facut numai ca, atunci cand am facut comanda mi-au spus ca voi fi contactat de directorul de vanzari pentru a confirma comanda, telefonic ori pe mail, fara aceasta confirmare produsul nu ar fi fost adus! Am asteptat 2 sapt si acest lucru nu s-a intamplat. Acum 2  saptamani m-am dus personal sa confirm comanda, stupoare… am aflat ca fusesem contactat de catre „domnu’ director” si ca imi daduse deja toate datele si acordul pentru a primi produsul. Cand?!? Unde!?!? Cum?!? Am fost rugat sa astept 4 zile pana cand soseste… la mai mult de 10 zile dupa, azi, am revenit cu un telefon stupoare: nimeni nu stia nimic de mine, de produs cerut si daca va mai ajunge vreodata. In plus, ca sa o citez pe stimabila cu care m-am conversat: „nici macar nu e problema noastra sau a domnului director, nu depinde de noi cand vine si daca mai vine” Pfuaaaa!!!! Incredibil… ce as mai fi putut spune?!? I-am multumit si am inchis

b) Carrefour Romania (centrul Orhideea): vroiam sa cumpar un alt produs de aceasta data aflat sub cheie, astept 25 de minute (timp in care am cautat un asistent cu cheia de rigoare) pana la urma cel care era „responsabil” pentru acel raion isi face aparatia:

Nu va suparati imi puteti da si mie cateva informatii suplimentare despre acest produs?

Nu domnle’ totu’ e scris pe cutie! si imi tranteste cutia

– Multumesc… macar as putea sa-l vad (cu sensul de a mi-l da din vitrina)

Auziti (cu ton zeflemitor) arata exact cum il vedeti dumneavoastra! Ce rost are sa vi-l scot din vitrina??? in plus mai avem si noi SI ALTE TREBURI!

Pe scurt am ajuns la seful sau cu jalba in protap ca sa aflu ca mai fusese mustrat de 4 ori pentru acelasi tip de comportament: „Dar nu avem ce sa-i facem, nu vrea sa inteleaga….

Eterna si fascinanta X

De ce X?? foarte simplu ca Romania e de inchiriat, sa vina dracu’ sa ne colonizeze cineva, si cu ocazia asta ii schimba si numele! Suntem prea prosti sa fim pe picioarele noastre! Am sa fiu cat se poate de scurt si de concis, tot articolul meu se va rezuma la o singura propozitie: ROMANII SUNT PROSTI!

Inainte sa aflu rezultatul alegerilor europarlamentare din 7 Iunie 2009 (ziua in care ne-am facut de cacat complet in fata tuturor tarilor lumii), ma tot gandeam sa scriu un post cu parerea mea despre noi ca popor si despre mandra noastra tara care arata „ca un buchet de trandafiri”; publicarea sondajelor INSOMAR nu m-a facut decat sa-mi precipit post-ul.

De cativa ani buchetul a inceput sa se ofileasca, iar mandrii romani au ajuns de rasul Europei. Pe unde te duci ti-e rusine sa vorbesti propria limba fiindca lumea se uita ciudat la tine, te desconsidera, usile se deschid mai greu , posetele se ascund, buzunarele se pazesc, s.a.m.d.

Din copilarie am fost indoctrinati cu idei de genul:

  • „Nu se vrea sa fim mai sus!”
  • „Cand ei [occidentalii] isi faceau palate ne luptam cu turcii!”
  • „Noi l-am avut pe Ceausescu si pe comunisti, d-aia am dus-o prost si inca o mai ducem. Urmeaza o perioda de tranzitie[care s-a tot prelungit de a atins 19 deja] !”
  • „Numai comunisti la guvernare!”
  • ETC.

Numai noi am dus razboaie?? Numai noi am fost sub „valul rosu”?? Numai noi am trebuit sa schimbam „lumea” si societatea? Sigur ca nu, nu suntem atat de speciali pe cat ne credem! Si nici pe atat de destepti – cu aceste alegeri, lucrul asta a fost pe deplin demonstrat!

Ne-am considerat cei mai destepti si cei mai tari, insa soarta ne-a fost intotdeauna potrivnica! Asa sa fie oare?!? 20 de ani aceeasi comunisti si acelasi sistem, 20 de ani de rea-vointa din partea altora??? Nu! 20 de ani de noi generatii care nu vor sa se destepte odata! Intrebari de genul: „Ce or fi avand cu noi? De ce au o parere proasta despre noi ?” s.a.m.d., rasuna pe la tot coltul de strada. Nimic, nu are nimeni nimic cu noi, pentru tot ce ni se intampla suntem numai noi vinovati!

Si eu credeam, pana mai acum ceva vreme, ca este totusi ceva ascuns la mijloc, ca occidentalii sunt asa si pe dincolo; insa parerea lor despre noi este intru totul indreptatita si pertinenta! Dupa cum spuneam si intr-un post trecut  imaginea pe care ne-am facut-o este sub orice critica; cu orice francez de rand ai vorbi, om normal si nu asa „scos in lume” ca altii, vei afla ca tigan=rrom=roman=”ciorditor, scandalagiu, nespalat, un element rau in societate, un generator de pericol public, bataus, necivilizat, paria, scursura, plebe, om ce ocupa abuziv spatii (squatter)”. Noua ni se ataseaza cea mai proasta eticheta! Din nefericire nu este nicio exagerare, cei dintre noi care ies in evidenta fac parte din aceasta categorie si se dedau la aceste tipuri de comportamente. O mana de romani civilizati nu pot face primavara, printre 1000 de nesimtiti! Masa de oameni generalizeaza, cei care cunosc putina psihologie a maselor imi vor da dreptate, iar facand-o, ne afunda si mai mult in mocirla puturoasa in care ne aflam!

E mare pacat ca trebuie sa gandesc asta, dar cred ca ne meritam locul. Nu vrem sa ne cizelam, nu vrem sa fim altfel. Noi nu suntem deloc galanti, ne lipseste curtoazia, cordialitatea si respectul, chiar fata de conationalii nostrii . Timp de 2 zile au fost Les Fetes Consulaires, la care au participat toate consulatele tarilor ce au misiuni diplomatice in Lyon; printre acestia si noi! Scopul fiecarei delegatii era acela de a-si promova tara si oamenii cu cultura obiceiurile si modul lor de a fi! Evident ca noi nu am fost mai prejos, am aratat exact cum suntem : niste ciufuti, aroganti, infatuati, lipsiti de orice interes de a ne face „placuti” pentru de altii si grandomani. In loc sa luam in serios un asemenea eveniment, noi am etalat la stand 5 sictiriti care stateau ca niste ciume pe scaunele lor, privandu-i de orice consideratie pe vizitatori. Cateva argumente:

Day one, first visit:

Cele doua reprezentante de varsta a treia a Muzeului Satului erau ocupate sa-si numere  euroii facuti in acea zi si sa caute lucruri in geanta, timp de 10 min am stat tintuit (alaturi de alti vizitatori) in fata tarabei lor cu materiale promotionale si brosuri… Nimic nu s-a intamplat nici macar un gram de atentie. M-am deplasat la un „nene” de profesie olar, ce-si etala operele pe niste mese; voit am intrat in discutie cu el, eram curios cum interactioneaza cu un roman, guess what! cu acelasi sictir si dezinteres, discutia cu el a durat 2 min, dupa care stimatul artist si-a continuat hibernarea – evident nu aveam sa cumparam, ce rost mai avea.

Concertele s-au inlantuit, intr-un moment de respiro, apare romanul simbol pentru occidentali: un amarat nespalat, complet neingrijit si putind a urina, fara dinti in gura, la bustul gol si descult. Se infasoare in patura pe care o avea si incepe a canta Capra. Scena are loc in fata unei multimi de sute de suflete si are parte de un final apoteoti: „HAC! Traiasca Romania!” Asta pentru cei care nu recunoscusera inca limba! Dovada de patriotism? Poate… Si totusi 22 milioane sufera de aceste dovezi de patriotism (vezi povestea cu Elvetia si cu Marea Britanie)! Noi daca am fi fost in locul lor ce am fi facut?? Cum am fi judecat??

Day two, second visit:

O multime de oameni, cel putin 1000, poate chiar mai multi, roiau din stand in stand – plutea in aer un iz de sarbatoare. Toate tarile incercau sa atraga cat mai mult atentia si cati mai multi vizitatori prin tot felul de animatii: muzica, dansuri, tineri dinamici care te imbiau catre standul tarii lor, mimi, trupe de teatru, degustari de mancaruri traditionale si de bauturi, s.a.m.d., tot ce avea mai bun fiecara tara era pus in evindenta spre deliciul multimii. La noi?!? Cativa barzauni temerari, in rest NIMIC, absolut nimic nu se intampla! Imaginea noastra, reprezentantii nostrii?? 2 vorbeau de zor. Iar doamnele?? 5 minute cautat in sacosa, 10 minute uitat la cei 20 de barzauni care analizau materialele de pe masa – dar 10 min, nu asa oricum, ci cu gura plina! Da! Mancau de fata cu vizitatorii, fara nicio jena, si nici macar nu s-au sinchisit sa ascunda acest lucru. Cu atat mai putin sa-i intrebe daca ii pot ajuta! Dinnou nu am fost intrebat nimic, desi iar am testat „bunavointa doamnelor”! Se pare ca aveau lucruri mai importante decat sa-si promoveze tara!

Am intrat in vorba intamplator cu un oficial al delegatiei Turciei, dupa 20 de min de conversatie pe teme diverse s-a ajuns la intrebarea spinoasa:

Dvs. de unde sunteti? I-am raspuns: Romania. El: La studii?? Eu: Da! El: Cand o sa le spun cunoscutilor ca am stat de vorba cu un roman, in mod cert ma vor intreba ce am cautat eu sa stau de vorba cu un tigan! Am incercat sa le explic, dar si prieteni de-ai mei din Lyon la fel gandesc…

BONUS: multe standuri se bucurau de prezenta distinsa a consulilor tarilor respective. Daca informatiile si prezentarea celor de acolo nu te multumea, puteai pentru cateva minute sa te conversezi cu insusi consulul. Ei bine la noi, evident, NIMENI! stimabilul consul nu a dorit sa-si deranjeze programul, delegatia noastra nu avea nimic „oficial in ea”!

Nobody gives a fuck! I don’t, you don’t, he doesn’t!

Nu ne salutam pe strada, nu vorbim niciodata cu romanii nostrii pe care ii intalnim intamplator prin alte tari, ne evitam parca am fi ciumati, ne comportam ca niste mitocani, etc. pe scurt nu avem nici cel mai mic respect noi intre noi si totusi cerem asta de la altii! Si mai rau decat asta ajungem sa ne mandrim cu prostia noastra! Alegem ca sa ne reprezinte la nivel european, pe un business-man  „dang-dang-daaaang” fost cioban fara studii si pe o tanara fotomodela bruneta care a avut numai „succesuri in viata ei”. Ambii incapabili sa se exprime in propria lor limba si ambii complet nepotriviti pentru o asemenea responsabilitate. Numai ca ei ne vor reprezenta! Ce final mai glorios se poate gasi, diferit fata de acesta? Nu suntem capabili sa construim o autostrada in 20 de ani (Coasta de Fildes are 5 facute in ultimii ani), 3 pasaralele dureaza o vesnicie, etc…. ne furam caciula singuri, suntem prosti pentru ca alegem de dragu de a o face, pentru ca ne consideram superiori si pentru ca pur si simplu nu vrem sa ne schimbam! Suntem „ciobani” , procesul transhumantic ramane definitoriu si pentru Romania europeana a secolului XXI. Ne place sa fim martiri doar doar o minune se va intampla, ei bine greu de crezut ca va fi asa… „ei si ??? dupa mine potopul, ce ala’ nu arunca pe jos? eu de ce sa fiu mai prost?!?” – aceasta este mentalitatea gaunoasa care ne guverneaza, si daca ar fi numai o mentalitate care ne-ar guverna…dar sunt si oameni…

THE END

Pe blogoree il gasiti aici

In ultimele zile:

  • Am ajuns in plimbare prin parcul Miribel Jonage si acolo i-am gasit pe cei mai „petrecareti” dintre francezi in mijlocul unui nor de fum, se faceau gratare  pe peste tot, omul si gratarul nu alta (bineinteles, si conationalii nostrii erau acolo, numai ca ei erau mai dositi si cu mesele cele mai mari, lungi si bogate – nu degeaba exista expresia „a te intinde ca o pomana tiganeasca” ). Concluzie: Snagov sau Miribel tot un drac, aceeasi oameni, acelasi stil, doar alt punct pe harta
  • Am concluzionat ca avem un stil de a ne face vazuti intr-o masa de oameni, peste tot romanii nostrii ies in evidenta. Oare de ce au occidentalii o parere atat de proasta despre noi?!? Pai cum sa nu aibe?! ? daca nu ne oprim din a ne comporta ca niste mitocani pe oriunde ne ducem.

Ex: Place de la Guillotiere – zona rau famata a Lyon-ului. Toate natiile, toate limbile pamantului, toate rasele, se amesteca in acest loc. Nimic rau pana aici.. Se bea, se fumeaza, se face bisnita cu diverse lucruri, si se discuta business-uri  importante in plina strada, sub atenta supraveghere a politiei. De obicei lucurile sunt pasnice, desi e o zumzaiala si o forfota aparte, scandalurile sunt rare…  In toata aceasta gloata  de armenieni, marocani, francezi, algerieni, chinezi, turci, si din Africa neagra, cine sunt cei care ies in evidenta in diverse moduri ?? Ai nostrii romani !!! Sunt tot timpul galagiosi, sunt singurii care se iau de altii pe strada si se „amesteca” cu celalate grupuri si in treburile lor; contrar celorlalti care de obicei isi vad linistiti de problemele lor.

  • Am ajuns dupa atata vreme pe stadionul lui OL, pe Stade de Gerland, la un meci neoficial cu echipele lui OL de sub 18 ani (si am locuit la inceput fix la o statie de metrou de el). Nu am putut simti tumultul tribunelor si vacarmul ce acompaniaza un meci de fotbal, si nici nu am putut vedea 11 magic al fostilor campioni ai Frantei; imi pare rau pentru asta si pentru ca nu am putut face poze, dar sunt bucuros ca am ajuns acolo pana la urma .