De rasu’ plansu’ in urbea lui Caragiale

*sursa aici

Ca in fiecare zi alergam, la volanul masinii, prin orasul meu natal ticsit de masini si soferi. Si eu ca si altii ca mine ce se lupta pentru fiecare centimetru de asfalt rugos si gaurit (ca na este criza deci nu se asfalteaza), ce se injura si ce, in mod inevitabil, se „afunda” cu incapatanare in ambuteiajele constante (oras in plina dezvoltare nu alta).

Si cum stateam noi ca prostii de minute intregi in fata unui singur semafor, ce refuza sa se faca verde, auzim din departare sunetul unei salvari ce venea lansata. Ne-am incalecat unii peste altii ca sa-i facem loc. Salvare se opreste pe stanga langa o alta salvare S.M.U.R.D., fix la iesirea dintr-o ditamai parcarea.

Pana aici nimic suspect, numai ca vazand atatea salvari si atata graba m-am asteptat sa vad un accident sau pe cineva in stare grava; ei bine cele doua echipaje au coborat nonsalante din salvarile cu girofarurile pornite si s-au pus la taclale.

Inaintand cu viteza melcului am avut suficient timp sa asist la mica lor sueta. 5 minute mai tarziu ei inca stateau de vorba, noi, astia mai prosti, inca ne inghesuiam la acelasi semafor. In parcare se facuse o coada enorma, saracii oameni se rugau insistent (unii mai injurau, altii se chinuiau sa faca stanga imprejur) de soferul salvarii sa-si mute masina, cele doua echipaje nici macar nu se sinchiseau, continuandu-si discutia si hohotele de ras.

Dupa inca cateva minute am scapat de semafor, salvarile erau inca acolo, iar cele doua echipaje vorbeau parca cu si mai mult spor.

Concluzii: „ador” nesimtirea si porcismul cu care am ajuns sa fim tratati. Si ne mai intrebam de ce nimeni nu mai da nici doi bani pe „organele statului” ori pe reprezentantii serviciilor publice? O sa-mi spuneti ca exagerez si ca fac o generalizare fortata, se poate, dar nu ma pot abtine sa nu-mi amintesc de ce spunea un sofer bucurestean la o emisiune de la radio: „in fiecare dimineata ma uit pe geamul apartamentului si vad cum o salvare aduce muncitorii la o lucrare, iar seara vine sa-i recupereze„. O fi bine sa ai drept taxi o salvare?!?

Reclame

Bloguiti linistiti, „ochii albastri” vegheaza!

Sunt un blogger si ca orice blogger, din cand in cand. mai verific si eu statisticile legate de cititorii mei: cine de unde ma citeste? Cam cat timp isi petrec pe blogul meu? Si, poate cel mai important, care sunt articolele cele mai interesante pentru ei/voi?

Blogger-ul care spune ca nu-i interesat sa fie citit si in a avea cititori fideli minte, caci altminteri ar scrie un jurnal doar pentru el si nu l-ar face public pe Internet. Eu fac asta cam o data pe saptamana, insa de data asta am avut placuta surpriza sa vad ca pragul „casei mele” virtuale a fost trecut de vizitatori ilustrii precum: Ministerului Comunicatiei si Tehnologiei, a M.A.I. si a „altora” ce folosesc serviciile S.T.S.-ului.

* Click pe poza pentru a o mari

M.A.I.

Ministerul Comunicatiei si Tehnologiei

S.T.S.-ul

Acum sper ca celor cu „ochi albastrii” le-au placut articolele mele si ii astept cu mare drag, poate data viitoare vor evalua post-urile sau chiar vor comenta. Off!!! Nici nu stiti cat de entuziasmat sunt sa am asemenea vizite pe umilul meu blog! Oare s-au uitat si pe pozele din Franta?!? Dati-mi saruri ca simt ca lesin…

Oricum ma simt atat de bine ca stiu ca pot dormi linistit la noapte. E oarecum reconfortant sa ai certitudinea ca cineva se ingrijeste de blogul tau, se asigura ca scrii frumos, ca pui toate virgulele, ca nu uiti de semnele de punctuatie. Better than Big Brother! Am murit si am ajuns in „raiul” lui „1984” a lui Orwell???

Ahh! Cum!?!? Credeti ca au venit doar ca am scris niste articole cu iz politic! Ei pe naiba, va spun eu le-a placut ultima leapsa! Noroc ca i-am vazut venind pentru a putea sa le multumesc pentru grija si atentia acordata.

Cu ocazia asta vreau sa multumesc tuturor celor ce intra pe blogul meu si-mi citest post-urile. Sper sa reveniti cat mai des!

Cu drag,

Zizzou

Domnu’ politist eu nu sunt beat…

Ci doar vreau sa trec strada…

Asa poate fi rezumat postul de azi, acesta o sa fie de aceasta data mai scurt fata de ce va obisnuisem pana acum… so:

Mergeam eu asa alene si agale cand, brusc, politia calare pe doua motociclete isi faceau loc printre masini. echipamentul? dexteritatea? impecabil! daca ar fi fost sa le dau o nota, impresie artistica 10 si tehnicitate bineinteles 10.  Nu va faceti probleme ei doar patrulau, oricum interesant de vazut ca pe aici se mai fac lucruri de acest gen, nu doar interventiile ori ambuteiaj scot politistii din barlogul lor caldut. In alte curti doar cand se face ora pranzului ii vezi pe cei ce se ocupa de „siguranta si incredere” pe sosele ori pe strazi, si asta doar pentru ca trebuie sa ajunga la restaurantul favorit pentru a pranzi. In plus un lucru e si mai cert: nimeni si nimic nu-i pot intrerupe pe oamenii in bleu sa-si duca la bun sfarsit ce au in minte – si nu ma refer la misiuni.

Si totusi cei doi oprira brusc…trasera pe dreapta si se dusera tinta, asa tantosi aranjati „dupa vorba, dupa port” catre o batranica ce incurca circulatia (mai mult sau mai putin caci era pe trotuar dar soferii politicosi nu reuseau sa o convinga ca poate trece strada nestingherita).

Ohh nu imi zisei, o sa iasa urat…, cum sunt ei mai infipti din fire sigur or sa o boscorodeasca. Insa inevitabilul nu s-a intamplat… au coborat… au ajuns la ea si… galant si plin de politete i-au oferit bratul si au trecut-o strada sub privirile intelegatoare ale soferilor care de ceva vreme refuzau cu incapatanare sa dea curs culorii verzi a semaforului (ce se transforma ciclic intr-un rosu aprins).

Nu mi-am putut crede ochilor, se poate asa ceva, o galanterie iesita din comun… asa ceva vezi din ce in ce mai rar intr-o societate moderna tot timpul grabita, tot timpul stresata.

Am fost placut surprins, bravo! bravo! de trei ori BRAVO! asa mon cher, asta da atitudine. Emotionant, am fost chiar miscat, m-am bucurat enorm ca inca mai exista fapte civice de asemenea natura. Inca o data felicitatiuni, am vrut sa ma dau jos sa o fac insa asa repede cum s-au oprit asa de repede au si plecat.