Off to see the wizard…

Dupa o gramada de nervi facuti saptamana trecuta, in mare parte pe la „locul de munca”. Uneori stau si ma intreb daca sunt eu tampit sau doar altii vor sa faca orice doar ca sa-si hraneasca orgoliul si sa isi etaleze emfatic „superioritatea”, traiesc cu impresia ca unii oameni sunt prea frustrati. O sa mai scriu despre asta da nu acum nu vreau sa-mi stric buna dispozitia

Am uschit-o prin urmare pana la Marseille. Nu fara mustrari de constiinta bineinteles…

O vreme superba ne-a acompaniat tot drumul, kinda’ of windy, dar nu asa de mult incat sa  ne faca sa ne zgribulim prea tare.

Half a stop:

Montelimar – mic oras aflat intre Valence si Orange cunoscut in toata Franta pentru zecile de tipuri de nuga ce pot satisface si cele mai „morocanoase” persoane. Ne-am oprit o fuga pana la Muzeul International al Bomboanelor si Nuga-i pentru a cumpara niste dulciuri (in special nuga) home-made.

Nu era prima oara cand ajungeam in Montelimar asa ca nu am pierdut prea mult vremea. Orasul nu merita in mod exceptional insa muzeul este destul de interesant si pentru cei mari (spre exemplu acolo puteti vedea cea mai mare nouga din lume, hihihi are 1 tona hihihih)

First stop:

Mornas – mai trecusem de cateva ori prin micul sat dar nu urcasem pana la fortareata construita prin secolul IX pe un platou stancos ce o face aproape inexpugnabila. Uitandu-te de la distanta ai impresia ca bastionul este o continuare a naturii insesi, impozant, rece, strajuind nemiscat intreaga regiune.

Second half a stop:

Hac!!! hic…hic…hiiic..Hac! Domnle eu cu cine votez… cine-i primar aici in Chateauneuf du Pape. Bun ii vinul ghirhiuliuuuu! Shaila-la-lala-laaaa!!! Raiul oricarui bautor… zeci de pivnite, crame, cramisoare, cramulete!

Am facut o pauza mica asa cat sa ne imbujoram cu o degustare de vinuri bune, rosii, vechi si in mod cert scumpe. Dupa asta atmosfera a fost mult mai relaxata si joviala.

Second stop:

Avignon„Sur le Pont d’Avignon, on y danse, on y danse tout en rond”. Si noi ca toata lumeane-am plimbat in cetatea veche care e HUGE (un intreg oras modern inconjurat de zidurile vechi de sute de ani). Am poposit ceva vreme asa ca am avut timp sa ne plimbam printre stradutele mici, sa vedem parcul aflat pe inaltimi (si de unde poti vedea intreaga cetate), sa admiram piata centrala bordata de Palatul Papilor (constructie in stil gotic ce poarta marcat in piatra toate evenimentele istorice la care a asistat inmarmurit) si de catre Micul Palat… pe scurt de aceasta data am avut timp din plin sa luam pulsul orasului si sa-l descoperim. Este un oras in care ne-ar placea sa locuim but the real estate there…vai mai bine sa nu vorbim despre asta

Third stop:

Aix-En-Provence – o mai veche cunostiinta, un oras curat care transpira prin toti porii aerul provencal. O imbinare reusita de vechi cu moderna; lume pepita, imbracata colorat bucurandu-se de o seara de sambata primavaratica. Agitatia era mare in ciuda orei tarzii la care am ajuns asa ca am stiut ca nu apropiem de Mediterana. Ni s-au parut ciudate grilajele imense, incastrate in piatra, ce protejau majoritatea geamurilor de la parterului blocurilor… o fi sigur?!? Pe de alta parte era targ de covoare orientale (discount-uri de 70%) asa ca aviz amatorilor

Fourth stop:

Marseille – tinta finala a calatoriei noastre. Dupa vreo 300 si ceva de kilometri de mers din Lyon ajunseram la Mediterana, in a doua zi a calatoriei noastre. Incercam sa-mi amintesc cum arata orasul acum 11 ani si sa-l compar cu cel de acum, mi-a fost aproape imposibil. Desi sentimentul ca este un oras frumos ma acompaniase tot drumul nu am reusit decat sa revad, in minte, imaginea vechiului port si a bisericii Notre Dame de la Garde simbolul orasului in rest nimic – si totusi nu aratau asa cum mi le aminteam.

Marseille seamana mult cu Bucurestiul, sau mai bine zis cu anumite zone ale lui: este la fel de murdar, cu oameni la fel de dubiosi si cu parti ale lui in care nu ti-ai dori sa calci. Chiar si in zona centrala am avut momente in care ne-am simtit urmariti de ochi ascunsi, vizati, tintuiti.

Zona portului vechi si cea deluroasa care duce spre catedrala Notre Dame au acelasi aer Mediteranean pe care l-am resimtit si in Barcelona. Casele albe, batute de soarele primavaratic faceau din acea parte a orasului un magnet pentru turisti (in plus parea mai burgeois si era in mod cert mult mai curata).

Si totusi…este cel mai frumos albastru pe care l-am vazut…

Desi majestuoasa din exterior Notre Dame de la Garde in realitate contrar asteptarilor in interior catedrala este mica, mult mai mica decat ce am mai vazut pana acum. Senzatia pe care am avut-o a fost aceea a micimii, a minuscului uman in fata infinitului naturii. Precum salcia pascaliana, Notre Dame de la Garde se apleaca in fata nesfarsitei puteri a marii, ea este un altar dedicat albastrului interminabil si a marinarilor ce si-au gasit sfarsitul in volbura ei. Din varful stancii unde constructorii sai au harazit-o scruteaza orizontul nemarginit luminand ca un far calea sufletelor pierdute.

Diametral opus se afla cea de-a 6-a biserica ca dimensiuni din lume: Catedrale Major, aflata langa portul nou la extremitatea vestica a cartierului vechi. Construita in stil bizantin cu puternice influente orientale catedrala uimeste prin simpla sa postura impozanta si frumusetea frescelor si decoratiunilor interioare.

Acestea fiind spuse… desi ar fi mai multe de spus va trebui sa ma opresc aici…

THE END

Reclame

Jurnal de calatorie (II)

In aceasta duminica m-am dus sa-mi revad prietenul meu francez din Valence. O pauza ce mi-a prins bine, nu de alta dar de multe saptamani nu mai iesisem din Lyon. Vremea in ultimul timp nu a fost deloc prietenoasa ploaie, frig, ceata (intradevar vreme de toamna tarzie) asa ca nu prea am avut chef de scos nasul din barlog, nici macar sa ma duc la facultate, cu atat mai putin sa vizitez tara.

Indemnat totusi de aparitia soarelui, am pornit la prima ora a diminetii catre Valence, cu gandul ca in maxim 1h urma sa ajung la el acasa in fata unui ceai bun si cald, pentru a petrece o duminica linistita intr-o companie foarte placuta.

Nu mica mi-a fost uimirea ca odata ajuns acolo sa-l vad pe amicul meu pregatit de drum. In timpul cafelei de bun venit mi-a explicat ce planuri avea pentru ziua in curs. Urma sa vizitam un sat tipic pentru Franta perioadei medievale: Saint Antoine de l’Abbay.

Zis si facut! Undeva la jumatatea distantei dintre Valence si Grenoble se regaseste acest mic sat, in plin taram al nucilor (regiunea este recunoscuta ca fiind principala producatoare de nuci din Franta). Zona este recunoscuta prin aceste 3 „capitale”: nucilor Vinay, branzei de capraSt Marcellin, si nu in ultimul rand religioasaSaint Antoine de l’Abbay.

Dupa cum a-ti putut observa, numele satului face referire la un Sfant Anton. Este vorba mai exact de Sf. Anton cel Mare (cunoscut si ca Anton Egipteanul, ori Ermitul). Moaste sale isi au odihna vesnica in interiorul majestuoasei catedralei gotice, ce se inalta pe cea mai inalta culme a zonei (aduse din Egipt in urma unei Cruciade). Istoric vorbind, calugarii ermiti au construit manastirea cu mult inaintea aparitiei satului ce se regaseste azi la poalele sale. Este vorba mai exact de un mitoc ce a inflorit in jurul manastirii fortificate. Fortificatiile au fost necesare pentru a pastra si feri de orice interferenta exterioara comoara de relicve – simbolul puterii congregatiei calugarilor ermiti.

Principala sursa de venit in acea perioada de Ev Mediu o reprezenta pelerinajele catre locuri sfinte, ori catre simboluri ale credintei si religiei; prin urmare era foarte important ca moastele Sf. Anton sa fie principalul artefact si simbol de puterne al ermitilor, ocupand un loc central in acest leagan al congregatiei. Pe de alta parte ermitii erau cunoscuti ca buni medici in vremea lor, iar incepand cu sec. al XII-lea ei organizeaza primele „ospicii civile” dedicate primirii pelerinilor si bolnavilor. Calugarii ordinului Antoninilor (cum aveau sa se numeasca mai tarziu) sunt printre primii chirurgi atestati, avand rezultate exceptionale in tratarea „focului lui Sf. Anton” – o boala epidemica ce decimeaza Europa sec X-XIII, cauza careia se va descoperi tocmai in sec. al XVI-lea.

Inca de la inceput biserica te uimeste prin marime si impozanta, este ca un bastion de religiozitate. Interiorul este rece si incarcat de istorie. Uimitor este pe de alta parte faptul ca aceasta catedrala gotica pastreaza urme de pictura – picturi ce pana la un anumit moment impodobeau toate bisericile catolice, si care in urma unui decret papal au fost aproape in totalitate distruse. Din spatele „tencuielii” reapar la lumina, prin maiestria restauratorilor, fresce superbe ascunse timp de sute de ani.

Cripta este in prezent locul de pastrare a tuturor relicvelor ce au facut faima antoninilor (printre care si „Isus rastignit pe cruce” sculptat din fildes), precum si un muzeu dedicat istoriei medicale si religioase a ordinului si a comunitatii.

Nu are sens sa spun ca am ramas profund uimit si de frumusetea satului ce inconjoara manastirea (este clasat ca fiind monument). M-am bucurat foarte tare de faptul ca nu am „picat” in timpul sezonului estival, caci am putut admira in tihna locurile fara a fi presat de hoardele de turisti ce impanzesc locul.

Am aflat ulterior ca Saint Antoine de l’Abbey face parte din „Pelerinajului lui Santiago de Compostela” – declarat ca facand parte din patrimoniul U.N.E.S.C.O

Am sa inchei aici prezentarea periplului meu (sau cel putin al unei prime parti din acestuia)