Dance Masters 2010

La sfârşitul acestei săptămâni Bucureştiul va găzdui unul dintre cele mai importante evenimente din lumea dansului sportiv: Dance Masters 2010. Timp de 3 zile Sala Polivalentă va fi axis mundi pentru toţi dansatorii profesionişti români şi europeni. Din cele 140 de competiţii de dans sportiv ce se desfăşoară anul in lume doar 17 dintre ele sunt de mare interes, atât pentru iubitorii de dans cât şi pentru competitori. Aflat la cea de-a VII-ea ediţie Bucureşti Dance Masters reuneşte două dintre aceste 17 competiţii: Campionatul Naţional de Dans Sportiv (ce a avut loc în zilele de 6 şi 7 martie) şi Dance Masters-ul european (International Open şi ISDF International Open).

Vineri 12 martie vor avea loc concursurile naţionale pentru toate categoriile de vârstă; iar de sâmbătă 13 până duminică 14 martie pasionaţii dansului îi vor putea urmări pe maeştrii ringului – înt-un adevărat spectacol de dans şi muzică – luptându-se pentru un loc pe podiumul Masters-ului de acest an.

Preţul biletelor este de 20 RON / pers. pentru ziua de vineri iar pentru celălalte două zile biletele se pot achiziţiona la preţul de 40 RON / pers.; abonamentul pentru întreg evenimentul fiind de 75 RON / pers. Biletele se găsesc atât la casa de bilete a Sălii Polivalente, cât şi online pe site-urile de specialitate.

Pentru cei mai temerari şi dornici să înveţe arta dansului, organizatorii au pregătit o surpriză: un seminar de Latino cu tehnicianul rus Iliya Danilov ( ce va începe luni 15 martie). Seminarul cuprinde un total de 10 ore, împărţite în 8 h private şi 2 h de grup. Totuşi, tariful de 100 de Eur / h / pereche pentru cursurile private s-ar putea să fie unul destul de prohibitiv, mai ales în condiţiile în care 8 h de dans s-ar putea dovedi insuficiente pentru a putea descoperi tainele ritmurilor latino.

Dacă nu aveţi planuri de weekend şi sunteţi iubitori ai dansului, Dance Masters-ul se poate dovedi o soluţie interesantă pentru petrecerea finalului de săptămână.

Reclame

În sfârşit vineri…

A fost o săptămână nebună, mă bucur că s-a încheiat… şi totuşi se profilează un weekend la fel de „interesant”:

Primul examen cu clasa de calculatoare – să vedem ce dacă au învăţat, I shall not be merciful, am născocit un test de ţi-e mai mare dragul… De fapt cred că este mai degrabă un examen pentru mine ca trainer. Oare am fost un trainer bun?!? Hmm, I shall see! Sper să treacă toţi.

Şi ce mai am eu oare în program? Ia să vedem! Păi: o simulare de interviu cu o aspirantă la un job afară (pentru care ar trebui să mă documentez temeinic), un junior care vrea să înveţe puţină engleză, două articole de scris, o vizită la rubedenii şi o carte de 250 de pg. despre business ethics – toate până luni dimineaţă. Nu pare prea mult, dar după o săptămână ca asta tare mi-aş fi dorit să vegetez…

O să fie foarte „relaxant” weekend-ul ăsta, parcă văd că o să fac exces de cafea şi tutun (ca de obicei). Şi s-a mai scurtat şi ziua cu o miime de secundă, uite ca să vezi – mai puţin timp pentru muncă (sâc)!

Da lasă ca duminică mă duc la karaoke, să vezi cât o să ma amuz. Nu m-am hotărât dacă să cânt Bambi – Doi ochi căprui sau mai bine TNT – Ani de liceu

Citind la gura…aerului conditionat

Reflexii asupra unei saptamani banale…

Iar un sfarsit de saptamana… Ce nu-mi place cand vine weekendul, ma obliga cumva sa ma gandesc la ce am facut eu saptamana asta, sa trag o linie si sa ma „pregatesc” intr-un fel  sa incep cu o noua saptamana plina de neprevazut.

Saptamana care tocmai se incheie a fost totusi una relativ iesita din comun, si asta nu fiindca toamna ne-a luat prin surprindere infrigurandu-ne pana la os, ci pentru ca am realizat ca mai exista si oameni pentru care simtul datoriei si pasiunea nebuna valoreaza mai mult decat orice alta motivatie.

Caci am cunoscut un medic veterinar (pe numele sau Prof. Univ. Dr. Braslasu) care m-a uimit prin grija, pasiunea, atentia si iubirea cu care-si trateaza pacientii necuvantatori. Tare mi-as dori sa cred ca mai exista si medici „de oameni” care sa fi facut medicina din mai multa pasiune si mai putine argumente utilitariste, tratand pacientii asa cum merita tratati si nu cum suntem din nefericire obisnuiti in zilele noastre (nu cred ca este nevoie sa exemplific caci cred ca oricare dintre noi s-a confruntat cel putin o data cu sistemul medical romanesc si cu purtatorii [nedemni] halatelor albe – doua exemple le puteti gasi la Brightie si Boghi).

Si a mai fost iesita din comun aceasta saptamana si pentru ca mi-am amintit de copilarie (ca si Brightie fuse o copilarie in compania cartilor).

Mi-am amintit de zilele cu ploaie de toamna, mohorate si reci, de noptile lungi si geroase de iarna, de acele vremuri pe care mi le petreceam la gura sobei in compania celui mai bun prieten: cartea (atunci nu aveam prieteni, nu ieseam in oras la bere, iar scoala era singurul loc care ma rupea de caminul parintesc). Imi amintesc cum zburam alaturi de Peter Pan, cum calaream alaturi de Cei Trei Muschetari tragand sabia la vederea oamenilor cardinalului, cum descopeream adancul neexplorat al marilor alaturi de Jules Verne pe submarinul Nautilus, cum ma luptam cot la cot pe zidurile Constantinopolului aflat in flacari, alaturi de ultimii dintre bizantini, impotriva miilor de ieniceri si spahii ai sultanului Mahomed, ori cum simteam fiorul dragostei eterne alaturi de Adam si Eva. Simt si acum briza calda a Mediteranei, asa cum o simteam si atunci, purtat fiind pe intinsa si inspumata mare de romane precum: Toate Panzele Sus sau Capitan la 15 ani. Si acum imi rasuna in minte vorbele lui Faust ori Victor Petrini, sau gandurile cele mai ascunse ale lui Stefan Gheorghidiu. Totul a inceput cu vorba calda si blajina a bunicii mele, care in fiecare seara imi citea, intr-o lumina calda  si domoala a unei lampi vechi (culcusit fiind in bratele ei,  sub o plapuma groasa umpluta cu lana fina de oaie, captusita cu un damasc gros si matase chinezeasca), povestirile lui Ion Creanga ori a fratilor Grimm. Asa am deprins eu gustul slovei scrise pe hartia alb galbuie a unei carti ascunse in vreun colt uitat al bibliotecii…asa am inceput eu sa citesc la gura sobei, sa sorb cu nesat „povestea” de dincolo de cerneluri.

Iar cand vremea se indrepta si nu mai ma simteam atat de zgribulit incat sa ma opresc la pragul usii, drumurile ma purtau deseori la Biblioteca Judeteana Nicolae Iorga; doamnele de la imprumut la sectia pentru copii ma cunosteau deja, lasandu-ma sa cutreier in voie ore intregi printre rafturile inalte, incarcate ochi cu cele mai frumoase si valoroase lucruri pentru mine.

Si acum tanjesc dupa acea viata lipsita de griji in care eram cu adevarat liber sa cutreier lumea si epocile, fara a fi nevoit sa parasesc camera mea dosita, soba mea calda si paturica pe care sedeam comod la gura focului ce-mi tinea de felinar (ori sezut printre rafturile putin prafuite ale bibliotecii). Intre timp viata ma dus departe de locurile copilariei, m-a alienat, instrainandu-ma oarecum de prietenii copilariei mele, de romanele nepieritoare. Timpul se scurge altfel, viata este mult mai nerabdatoare, activitatile zilnice imi rapesc timpul pretios pe care inainte il dedicam intrutotul cititului. Lecturile au devenit mai specializate, mai tehnice, si oricat m-as chinui, nu reusesc sa-mi gasesc acea stare sufleteasca ce-mi deschidea acea lume fabuloasa a romanelor copilariei.

Totusi am reinceput saptamana asta sa citesc altceva decat filosofie, am revenit la preferatii copilariei mele, desi acum nu mai pot decat citi la gura aerului conditionat, la lumina ne-naturala a unui bec cu incandescenta…