Sursa: http://www.greenjoyment.com
Vă spuneam în articolul precedent că responsabilitatea, sustenabilitatea și durabilitatea sunt, pentru mai toți antreprenorii „inteligenți” și mai toate companiile corporative și corporatiste, o cheie a succesului pe piețele mondiale. Dar ce vinde cu adevărat este tot ceea ce este verde, green, eco și/sau bio ori organic. Trăim într-o lume eco-marvelous! O societate cosmopolită în care este suficient să pui label-ul eticheta de eco-friendly pe orice produs (oricât de derizoriu) și îți poate aduce un profit fabulos.
Oriunde te uiți găsești un ecolabel și sunt câteva, vreo 435 mai exact! După cum afirmă cei de la Ecolabelindex. Există un ecolabel pentru orice produs ori proces și care, cel puțin teoretic, este primit în urma unei certificări laborioase, pe termen mediu și lung. Existe etichete care spun: ce, când, de unde, cum și cât din resurse, respectiv bio-masă sunt „economisite”, protejate și implicate în produsul finit/procesul de producție/serviciul final furnizat de către o entitate: economică (axată pe profit), politică, non-profit, asociativă, ori de oricare altă natură (până și cercetarea este reglementată).
Dacă ar fi să ne luăm după acest factor/parametru, și numai după el, trăim într-o lume edenică – perfectă și curată. O lume în care poluarea nu este decât un vis urât, dispariția speciilor o mare necunoscută, distrugerea ireversibilă a oicumenei o chestiune ipotetică, iar penuria de resurse o chestiune complet necunoscută.
Și totuși, lucrurile nu stau deloc așa… Încercarea de reidentificare cu natura, cu mediul, regăsirea principiilor fundamentale ale comunităților ancestrale vine tocmai ca și rezultat logic al unei dezrădăcinări, al unei înstrăinări față de aceasta. Renunțarea la mediu natural și migrația înspre unul periurban ori urban (proces care trenează de secole) își atinge apoteoza în contemporaneitate. Orașul devine spațiul predilect al modernității și locul în jurul căruia identitatea umană se formează. Metropola se contractă și dilată încercând să le ofere indivizilor toate funcțiile și atributele dezirabile mediului natural, dar și multe alte lucruri în plus: siguranță, confort, protecție, igienă și curățenie, artă și cultură, cadrul propice maximizării caracterului social al indivizilor ș.a.. Numai că el, în același timp, limitează și închide – comuniunea cu natura devine aproape imposibilă. Orașul, urbanizarea ca atare, nu este capabil să îndeplinească anumite funcții cerute natura umană. Indivizii, oricât de eco și verde ar fi un mediu urban, se simt parte a unui mediu artificial, creat de om; un mediu ce se auto-limitează și care-și face (din ce în ce mai pregnant) simțite granițele fată de ceea ce se găsește dincolo de el.
Interesant este următorul fapt: orașul, în încercarea sa de îndeplinire a funcției sale „naturale” (adică de mediu așa zis natural), se extinde către spațiul de dincolo de el – spațiu ce se vrea natural și neatins. Acest proces de integrare a naturalului nu face altceva decât să transforme mediul într-o funcție „naturală” a orașului, dar implicit (mai mult sau mai puțin evident) îl artificializează. „Natura” este așadar și ea artificială.
Astfel, toată activitatea umană, chiar dacă tinde spre un mediu sacralizat, edenic, arhaic și deseori totemic, se concretizează într-un mediu artificial creat (sau în plin proces de artificializare). Un spațiu locuit de o falsă naturalețe, ce generează un fals sentiment de eco-responsabilitate, de eco-sustenabilitate, de eco-durabilitate, eco-„prudență”.
Un eco care ajunge să vândă. Un eco care poate fi tranzacționat, cotat, prețuit cuantificat.
Am să dau, într-un final, și câteva exemple ce fac din această grijă pentru ecologie vehicul de vânzare:
Timberland
Tarom
Toyota Prius
G-Oil
McDonalds
Coca-Cola
Coca-Cola (2)
Fed-Ex
Miles & More (companii aeriene)
Zizzou ori piramidonul rosu?!? 