Cum nu vii tu, Ţepeş doamne, ca punând mâna pe ei,
Să-i împarţi în două cete: în smintiţi şi în mişei,
Şi în două temniţi large cu de-a sila să-i aduni,
Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni!
De când a apărut povestea asta cu Sabina Elena și cu bentița tricoloră am făcut un „pas înapoi” și am tot citit, în tihnă, opinii contradictorii, păreri mai mult sau mai puțin avizate și, poate cel mai grav, atitudinile xenofobe, homofobe, ungarofobe și românofobe referitoare la gestul acestei puștoaice de liceu.
Eu tot nu înțeleg cine sunt smintiții și care sunt mișeii?!?
Unii se ascund în spatele lașității tipic umane spunând că este o falsă problemă, alții sunt atât de smintiți încât împroșcă cu noroi în stânga și în dreapta fără a avea măcar un argument rațional în spatele discursului lor populist și naționalist (fie că sunt ei unguri, fie că sunt români).
Toată chestiunea asta NU este o falsă problemă fiindcă, în ciuda multor păreri, există undeva un măr ar discordiei, atitudinea fetei ăsteia fiind un alt declic freudian al unor frustrări acumulate. Trebuie să fii de-a dreptul tâmpit să crezi că 15.000-20.000-30.000 de indivizi care aderă unei „cauze” sunt toți niște prostovani, așa cum trebuie să fii tâmpit să crezi că 100 de oligofreni care mânuiesc cu strășnicie un stindard (pe o vreme mizerabilă de altfel) reprezintă „punctul de vedere” al unui „bobor” întreg sau al unei întregi naționalități/etnii conlocuitoare. Să fim încă de la început clari, există întotdeauna indivizi extremiști și xenofobi, în orice societate ori comunitate oricât de mică. Eu personal am întâlnit atât cetățeni români ce susțineau sus și tare „stârpirea răului maghiar”, cât și etnici maghiari ce ar fi „ucis orice român ce le-ar fi stat în cale” (sau cel puțin așa spuneau – de la teorie la practică e distanță mare).
Am trecut prin sate în care nimeni nu vorbea limba română (motivele sunt extrem de importante, dar nu o să le aduc acum în discuție), am întâlnit o vânzătoare (în Tg. Mureș) care nu dorea să-mi spună în română valoarea cumpărăturilor (deși, când i-am plătit mai puțin decât făceau cumpărăturile, mi-a replicat sec și într-o română perfectă: „Plecați fără să-mi plătiți tot?”), am cunoscut un ghid în Budapesta, româncă de etnie maghiară, care ne explica, în română, cât de tâmpiți, inculți și necivilizați sunt românii. Pe de altă parte, am avut o bună prietenă – în copilărie, timp de vreo 10 ani – care-și petrecea vacanța vara în compania mea și care nu se rușina să spună că este româncă de etnie maghiară din Covasna și că-și iubește țara (România), cultura tării ei (noastre) și limbile pe care le vorbea (de la ea am învățat puțină maghiară). Am avut prieteni de familie, etnici unguri din Harghita stabiliți în Ploiești, care niciodată nu vorbeau maghiara de față cu noi fiindcă știau că nu o înțelegem (din respect așadar) și cu care sărbătoream ziua națională (a României). Am cunoscut într-un hotel de lângă Budapesta un cetățean maghiar ce nutrea un respect foarte mare față de cultura românească și care, la acea vreme (1998), judeca aspru atitudinile anti-sociale, xenofobe și extremiste ale unor etnici maghiari din România.
Însă, trebuie să fim foarte atenți cu atitudinile intolerante, dar și cu cele de toleranță laxă. Într-o societate cosmopolită, post-modernă, pluriculturală și globală, în care identitatea trebuie respectată, dar care nu trebuie să ajungă scopul unor politici de stat sau ale unor comunități etnice, orice expresie naționalistă survine pe fondul unor chestiuni latente, spinoase și cu iz istoric, dar care ar fi trebuit să fi fost deja date uitării/soluționate. Naționalismul explicit este o formă de repliere identitară ca urmare a unor factori externi/presiuni externe, dar și datorită unei proaste perceperi a raporturilor față de ceilalți, slabei educații, slăbiciunii „facultăților spiritului”, inadaptării, imposibilății integrării, alienării, dorinței de creare unei noi identități personale/individuale ori de grup, dorinței de separarea și delimitare față de un grup deja format de indivizi ș.a.m.d..
În constituția europeană se stipulează clar următoarele aspecte:
(1) The State foundation is laid on the unity of the Romanian people.
(2) Romania is the common and indivisible homeland of all its citizens, without any discrimination on account of race, nationality, ethnic origin, language, religion, sex, opinion, political adherence, property or social origin.
ȘI
(1) The State recognizes and guarantees the right of persons belonging to national minorities, to the preservation, development and expression of their ethnic, cultural, linguistic and religious identity.
(2) The protecting measures taken by the Romanian State for the preservation, development and expression of identity of the persons belonging to national minorities shall conform to the principles of equality and non-discrimination in relation to the other Romanian citizens.
Cât și
In Romania, the official language is Romanian.
Ar fi bine ca mulți dintre noi, din ambele tabere, să-și amintească aceste mici „detalii”. Fie că ne place ori nu suntem un stat independent, unitar și inalienabil, membru al Uniunii Europene și trebuie să respectăm (de bunăvoie sau cu forța) implicațiile acestei apartenențe – ergo Constituția. Toate aceste împunsături din partea așa numitei „secuimi” (practic, niște extremiști persuadați de o utopie inefabilă) sunt la fel de inutile și cretine ca și acceptarea de către stat a unui statut aparte pentru etnicii maghiari (un statut privilegiat față de cel al celorlalte etnii conlocuitoare) sau ca și „răspunsul marțial” a unor români la „gesturile incalificabile”. În plus această „luptă a orbilor” (lipsită de orice substrat rațional și coerent) nu poate fi decât nefastă pentru noi toți. Nu servește nimănui să se lase a crede că toți maghiarii vor autonomia totală și urăsc profund românii, România și toate reprezentările identitare ori culturale legate de aceasta, cum nu servește nici a crede că toți românii sunt ungarofobi, mânați de o ură carnală și oarbă împotriva oricărei etnii (cu precădere romă și maghiară) și care sunt niște avizi ai discriminării și segregării. Toate aceste lucruri sunt niște manipulări la nivel macro ce adâncesc și mai mult fanta/ecartul dintre români și etnicii maghiari ori romi.
În opinia mea, trebuie ca statul să dea mult mai multă atenție (maximă chiar) reglementării și pedepsirii civile și penale a oricărei atitudini segregaționiste, discriminatorii și xenofobe, cât și a oricărei încercări de privare a libertății de exprimare a identității de orice tip (atât minoritară, cât și majoritară). Statul român trebuie să fie garantul constituției europene și a tuturor drepturilor și libertăților individuale, încercând pe cât posibil să se elibereze de orice atitudine părtinitoare ori complet laisser faire. La nivel practic, el trebuie să se implice activ în medierea socială, în apropierea dintre cetățeni (încă din primii ani de viață), în promovarea unei culturi a toleranței și egalității ș.a., asta dacă vrem ca o țară civilizată, cum se vrea a fi România, să nu ajungă un nou Kosovo, spre exemplu.
În ceea ce o privește pe Sabina:
„Este doar un copil…”
- Scuza că este doar un copil nu i se poate aplica. Să nu uităm că tineri ca ea sunt, în anumite părți ale globului, membrii ai gherilelor, soldați, mercenari, teroriști sau atentatori.
„Părinții sunt de vină!”
Probabil și foarte posibil, dar trebuie văzut dacă nu există și alte motive pentru care ea a făcut acest gest. Teribilismul aferent vârstei poate fi o cauză, dar ar trebui anchetate și alte posibile circumstanțe (chiar la nivelul instituției de învățământ și a cadrelor didactice). O consiliere psiho-pedagogică și o implicare a organelor abilitate este dezirabilă. Un copil poate fi influențat și manipulat cu mare ușurință.
„Colegii unguri sunt de vină! A fost amenințată cu moartea”
Din nou posibil, probabil, dar nu cert. Nu se știe cine a fost primul care „a ridicat piatra”. Există posibilitatea să fi fost o reacție ostentativă, dar și un răspuns la niște situații anterioare, rămâne de analizat. Iar amenințarea cu moartea este o chestiune ce are implicații penale și trebuie analizată cu maximă responsabilitate.
„Are dreptul să poarte bentița cu tricolorul! E libertatea ei! De ce i l-au luat”
Tot atât cât are dreptul să vină machiată, cu unghiile făcute sau cu o fustă scurtă ori lungă florală, să poarte o cruce la gât ori kipa pe cap, un tricou cu Marlyn Manson ori o bluză cu „I Love N.Y.”. Limitele trebuie definite. În plus, limita libertății individuale într-o democrație este dată de limita libertăților celorlalți. Atâta timp cât libertatea mea nu încalcă libertățile celorlalți totul este perfect, odată ce acest lucru se întâmplă intervenția devine obligatorie.
Sunt tare curios dacă oamenii ar mai fi fost atât de solidari dacă ar fi venit și cu un tricou pe care să fie reprezentat un act sexual explicit, un corp omenesc disecat sau vreun mesaj satanic?!? Dar aceasta este doar o curiozitate personală…
Mă șochează virulența și viralitatea acțiunilor, reacțiunilor și opiniilor, intoleranța și rapiditatea cu care oamenii se aruncă în declarații pro sau contra. Moderația este totuși o virtute importantă, dar deseori ignorată sau neștiută. Pe toți „analiștii” și docții în ale drepturilor și libertăților, cât și pe cei ce se atașează cu ușurință unor cauze ori le resping cu obstinație îi invit să arunce un ochi peste situația portului burkăi în Franța (ce a făcut valuri în toate mediile și la toate nivelurile undeva la începutul anilor 2000). Poate așa vor fi mai atenți în declarații și luări de poziții.
Zizzou ori piramidonul rosu?!? 