Responsabilitate, sustenabilitate, durabilitate

Trei cuvinte fără prea mare noimă pentru majoritatea oamenilor pe care-i întâlnesc. Mai nimeni nu dă nici doi bani pe ce înseamnă responsabilitate, sustenabilitate sau durabilitate. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, pe majoritatea oamenilor nu-i interesează dacă ele există ca și cuvinte în limba română, cu atât mai puțin în vreo altă limbă a la mode.

Acum se pune problema dacă pot fi ei blamați pentru asta? Cine ar putea să spună că ele sunt într-adevăr importante pentru societatea românească, în condițiile în care: încă mai există sate fără curent electric, când nu toți au descoperit banala periuță, când sistemul sanitar e la pământ, când există drumuri asfaltate pietruite de pe vremea lui Brătianu, când salariul minim pe economie nu reprezintă nici măcar „coșul zilnic garantat”, când există oameni care încă mai cred că Iliescu este Președintele României, când numărul oamenilor care nu știu să citească sau să scrie este în creștere, când încă mai există „orășeni” care-și aruncă gunoiul de la balconul blocului ca în Evul Mediu ș.a.m.d.?

Se pare că, pentru marea masă de oameni, realitatea este cu totul alta față de cea a „elitelor” societății. Este din ce în ce mai clar pentru mine că aceste concepte ar putea să „facă sens” (expresie deja încetățenită) într-un mediu destul de restrâns. Ele sunt în zilele noastre apanajul micii burghezii corporative, al unor tineri idealiști și visători sau poate al unor antreprenori mai „excentrici” ce vizează o elită financiară a societății. Chiar mai mult decât atât, este o lungă distanță de la a fi știute la a fi într-adevăr înțelese și interiorizate.

Cu o oarecare părere de rău trebuie să accept că sunt niște concepte de lux și elitiste, a căror aplicabilitate vizează deseori snobismul și infatuarea indivizilor – nicidecum simțul pragmatic sau al funcționalității ori eficiența, „bunul simț” sau raționalitatea lor. La noi dacă spui că ești responsabil, că ai o afacere sustenabilă sau că vizezi durabilitatea (de oricare fel) ești în trend, faci parte dintr-o categorie ce-și „permite”: bio, comerț echitabil, fusion foods, Insulele Canare. Eco vinde și aici nu e nicio îndoială, la fel vinde și „comportamentul durabil”, „credința în sustenabilitate”, „responsabilitatea față de societate, mediu și parteneri”, „angajamentul față de natură și…”. Majoritatea acestor maxime le găsești deseori în descrierea multor corporații multinaționale, dar și a unor „mici”, însă fistichii, afaceri autohtone.

Mi s-ar putea replica, cu o oarecare facilitate, că și în afara României target-ul este asemănător: „good P.R. is/means good business”, iar diferența la nivel înalt se face printr-o comunicare de genul astă – care vizează cele 3 elemente „prețuite de indivizi” (fie că sunt ei cumpărători, parteneri la afacere, societate ș.a.m.d.). Este doar parțial adevărat! În țări cu un standard de viață mai elevat nu sunt vizați doar cei 5-7-10 % din populație (cei mai avuți adică), ci și clasa de mijloc (mult mai extinsă decât în România). În al doilea rând, nu se rezuma totul la imagine și discurs de promovare P.R.-istică fără un fond de atașare și implicare reală în asemenea campanii (societatea ar remarca mai devreme sau mai târziu o asemenea abatere gravă, iar diversele organisme ar sesiza încălcarea țintelor auto-impuse).

Atât în România, cât și în afara ei astfel de campanii și atașamente corporative (de business în general) vând, numai că eu cred că diferă   presupozițiile/constrângerile de la care se pleacă și care duc la apariția unor asemenea angajamente. Mai diferă și „sinceritatea” unor asemenea acțiuni.

Cumpărătorii de bunuri și servicii „durabile” – în sens larg, ce implică atât sustenabilitatea (a resurselor de exemplu) și responsabilitatea (față de comunitate de exemplu) – reprezintă o altă chestiune interesantă. Ce, pentru francezi de exemplu, este o chestiune de normalitate și  bun simț comun, pentru români este o chestiune de trend, epatare, emfază și opulență (vezi exemplul, pe care îmi place să-l folosesc deseori, cu cetățeni care locuiesc într-un apartament ceaușist de 30.000 de euro, dar conduc o mașină de 100.000 de euro).

Unde mă aflu eu? În categoria tinerilor idealiști care cred încă în posibilitatea schimbării de perspectivă, de paradigmă socială. Eu încă mai cred în civilizația românilor, în bunul simț, în respectul față de natură ș.a.m.d.. Numai că aceste lucruri se ating cu greu și depind de multe lucruri. După cum îmi spunea un bun prieten: „O să mai curgă multă apă pe Dâmbovița până când…” și aici continui eu: o să-i pese cuiva că peluza din spatele blocului nu-i tunsă, că vecinul a aruncat gunoaiele de la etaj, că drumul nu-i feng-shui, că X companie a poluat un lac protejat ori a defrișat o pădure și exemplele ar putea continua.

Mâine am să revin asupra acestui subiect cu câteva clipuri interesante și amuzante în același timp.

Anunțuri

Earth Hour 2010

Nu uitaţi azi este ORA PĂMÂNTULUI. De la 20:30 la 21:30 stingeţi luminile, închideţi televizoarele ş.a.m.d. arătaţi că vă pasă, luptaţi împotriva încălzirii globale.

Mai multe informaţii le puteţi găsi AICI

HOME

HOME

Earth is our home

Un film de Yann Arthus-Bertrand,  lansat pe 5 IunieZiua Mondiala a Mediului

Trailerul:

Iar filmul integral il gasiti AICI

On the „Law of Intended Darkness”

Acest post este un raspuns adus acestui articol

Dupa cum i-am promis lui Alex imi voi folosi dreptul la replica  incercand sa-i raspund la opiniile expuse aici si la problema ridicata „ridicata la fileu”.

In primul rand nu exista un „adevar” ultim, mai bine spus nu cred ca mai putem sa incercam sa gasim asa numite Adevaruri, in sens metafizic, ce ar putea justifica ultim si fara drept de apel o anumita opinie; prin urmare nu e este corect sa spunem ca este „un adevar in spatele orei Pamantului” pentru ca insusi acest adevar este unul relativ.

Acum legat de partea cu ecologismul: doar credulii vor vedea acest gest ca fiind unul „ecologic” (si aici vine primul contraargument adus perspectivei scolii austriece) deoarece, este evident ca, nu reducerea consumului pentru O ORA va aduce „primavara” pe planeta, scapandu-ne de problemele poluarii si a incalzirii globale. Gestul este mai degraba unul de sensibilizare a celor ce pot sustine politici eco-friendly, so called „making a stand attitude”.

Intr-un posibil ultim rand: asa numita „Law of Intended Darkness” este mai degraba o reinterpretare sau o cosmetizare a cunoscutei teorii a externationalitatilor a lui James Buchanan de prin 1962 care spune urmatoarele : anumite lucruri nu pot fi cuantificabile existand intotdeauna anumite „efecte” nedorite, care de cele mai multe ori sunt negative si nu sunt luate in calcul.

Prin urmarea explicatia conform careia orice gest (Earth Hour, Save the Wales, folositi bicicleta s.a.m.d.) de acest tip, calculat/vazut d.p.d.v. pur economic, va produce in mod cert rezultate „negative” (fumul lumanarilor, gazele de esapament al masinilor, incalzire globala etc). Astfel, daca e sa fim consecventi acestei teorii why bother?!? De ce ar trebui sa fim responsabil social, de ce ar trebui sa poluam mai putin ??? caci orice am face tot ajungem intr-o situatie ce nu este optima paretian.

Ca P.S. Voi lua doua exemple cat se poate de comune pe care voi incerca sa le supun, pe cat posibil, modului de a judeca propriu L.I.D.

Cazul 1: Masinile ecologice, nimic mai mult decat un moft din doua motive

a) nu autovehiculele sunt principalul poluant – desi produc gaze cu efect de sera o fabrica „tare” produce cu 1000% mai mult decat 1001 de masini…so why bother again?

b) „ecologizarea” unei masini cere o retehnologizare masiva, schimbari de infrastructura si o gramada de alte lucruri tehnice, toate aceste mici detalii produc mai multe externalitati ce polueaza si distrug mai mult planeta…so why bother again?

Cazul 2: Mersul pe jos – pai si asta polueaza :

a) caci efortul fizic produce in primul rand mult dioxid de carbon care nu e eco-friendly

b) trebuie sa iti cumperi imbracaminte de mers pe jos care costa  si pentru producerea carora fabricile polueaza

Prin urmare in extremis orice actiune umana e pasibila a produce mai mult „rau” decat bine si de a fii „earth not friendly” chiar incercand disperati sa fim…so why bother?