Immoral me

M-am considerat o persoană de cuvânt. Deşi niciodată punctual, măcar un om care-şi ţine promisiunile şi care-şi respectă principiile. Ei bine am fost dezamăgit să aflu că nu sunt aşa cum credeam eu.

Ieri mi-am încălcat o promisiune veche şi odată cu ea unul dintre principiile în care credeam cu ardoare. Am făcut-o raţional, calculat, cu „sânge rece” , interesat şi complet neforţat – lucru care mă face să mă gândesc că nu sunt atât de moral şi „incoruptibil” aşa cum mă credeam. La prima vedere nu este atât de grav (privind bineînţeles din exterior), dar pentru mine este o dovadă de laşitate în faţa propriilor mele promisiuni şi angajamente interioare.  Totuşi am făcut-o…

Am ezitat?!? Doar foarte puţin! Am avut vreun proces de conştiinţă?!? Poate că da, dar a fost cu uşurinţă eclipsat de calculul raţional. În alte circumstanţe aş face-o din nou? Perhaps…

Am reintrat într-o lume a falsităţii, a măştii şi a sceleratismului, pe care acum câţiva ani o îmbrăţişasem cu convingere şi de bună-voie, dar pe care acum o reneg, ba chiar dispreţuiesc! Sunt un ingenuu care nu ştie exact despre ce este vorba? Nicidecum! Am avut legături destul de strânse cu acest „palier” al societăţii şi „profesori” destul de buni. Dacă mă întreba cineva acum vreo 5 ani: „Care-mi sunt aspiraţiile profesionale?„, aş fi răspuns cu nonşalanţă că mi-aş dori o carieră în această direcţie. Acum mă tot gândesc cum aş fi putut să fac asta; trebuie să fii realmente un om fără principii, fără moralitate, fără coloană vertebrală şi fără scrupule ca să poţi ajunge „cineva„!

Şi totuşi, eu cum sunt?!? „Momentan eşti doar un pupincurist” îmi suflă conştiinţa! Raison, dar ca mine sunt mult prea mulţi ca să mai conteze…

Anunțuri

Autumn review (note to myself IV)

Anul trecut pe vremea asta eram in Lyon si ma pregateam asiduu pentru prima sesiune de examene – gandindu-ma ca o stau pe acolo mult si bine. Intre timp me voila de retour in Romania cu masterul terminat but not a happy chap. Planuiam ca toamna sa ma prinda prin Bucuresti cu un job oarecare dar cel mai important cu un doctorat in curs, ei bine Moirele nu au fost de acord cu planul meu.

Nu pot decat sa spun ca-mi pare enorm de rau ca am acceptat sa ma intorc pe plaiurile mioritice. Spatiu pe care l-am mai caracterizata aici deci nu am sa mai revin.

Asadar note to myself on current status (sau mai bine spus un fel de autumn review cu voce tare):

  • doctorat (NO, @$&@!)$%@(%&)(@*$&!~)
  • job (cu amendamentul ca e in Ploiesti din nefericire si nu tocmai ce vroiam sa fac)
  • settle into a new house (nici asta)
  • apucat serios de citit (ohh da as if time wasn’t money)
  • mutat in Bucuresti (offf !!! se pare ca nu se va intampla prea curand)
  • gasit cateva colaborari academice sau cu edituri (neahh)
  • demarat proiectul Nordul Moldovei
  • carnet de motocicleta (pe asta tot il iau in primavara)
  • voluntariat in proiecte de dezvoltare durabila (rezolvat doar partial)
  • luat cursuri de dans (in curs dar se pare ca sunt „lemn Tanase [Nastase]”)
  • pus la punct cu fotografia (relativ inca mai citesc 😛 )

Si totusi macar am un job relativ stabil pentru moment, chiar daca este doar un part-time. Nu este tocmai profesorat universitar dar este macar profesorat (thing i’ve always wanted to do). Nu credeam ca este asa solicitant sa predai, dar macar este amuzant. Astept cu nerabdare mai ales ziua de vineri, cand ma duc (cu mai mare dragul) la micii mei „dracusori” de gradinita si primara pentru a-i initia in tainele limbii engleze.

Decizii…

Mi-a intrat in cap ca este momentul sa-mi continui, de nebun, formarea academica; prin urmare the next logical step ar fi sa ma bag la doctorat. Aici intervine mica, marea intrebare: Do I have what it takes for PhD ??? De cateva zile imi petrec o buna parte a timpului gandindu-ma la viitorul meu, facandu-mi calcule de risc, de utilitate marginala, incercand sa ma analizez si sa-mi proiectez imaginar propria-mi existenta peste 3-5 ani. Doctoratul e genul de proiect care atrage dupa sine o gramada de implicatii voite ori mai putin voite; daca se va realiza (asa cum imi doresc eu) proiectul asta inseamna: a ma inhama la ceva destul de dificil si pe destul de multi ani… unde nu mai pun ca „studenteala” s-a cam terminat, deci va trebui sa ma apuc si de treaba/munca!

In realitate ce ma macina cel mai mult este teama unui esec, generata de imposibilitatea reala de a lua in calcul toate variabilele si de a patrunde, cu ochii mintii/a ratiunii, viitorul tulbure precum apele intunecate ale unui abis! Si totusi ceva imi spune ca trebuie sa fac asta, vreau sa fac asta at all cost! De ce?!? Nu sunt sigur… poate sa fie o fixatie, o forma de a-mi demonstra propriile capacitati, de a ma pune singur in fata unei situatii solicitante pentru a-mi putea defini niste limite a propriei persoane, poate… poate… Insa cat sunt dispus sa platesc pentru asta? Sunt dispus sa renunt la anumite lucruri? pot sa-mi schimb modul meu de a fi (sa-l alterez) astfel incat sa pot sa mai fac loc si unui asemenea proiect (pe langa celalte multe proiecte pe care sunt dispus sa le onorez acordandu-le o parte din timpul meu si din mine)? What does all costs imply?

Si dupaia??? o sa fiu mai destept? o sa am mai multe sanse sa ma realizez? o sa fiu altfel vazut? O sa fac cariera din asta? Mai mult chiar, imi doresc o cariera de genul asta? nu stiu, probabil ca nu! o sa fiu eu alta persoana? nu in mod cert nu! poate doar mai batran si cu suficienti ani de scoala sa ma pot numi de profesie „etudiant”!

Oricum in mod cert nu sunt dispus sa renunt la proiectele mele pe termen scurt (sa iau cursuri de dans si sa ma reapuc de pian, sa particip ca voluntar in proiecte de dezvoltare durabila) si pe termen mediu (sa-mi folosesc pasiunea pentru fotografie si pentru filosofie pentru a face o analiza filosofica, estetica, antropologica si simbolica, impreuna cu doi buni prieteni, a unui colt din Romania numit Nordul Bucovinei, sa-mi iau carnet si motocicleta); si nici la un alt proiect (poate mai important pentru mine decat cele mai sus schitate) pe care nu  vi-l voi dezvalui pentru moment.

Ziua S

Ieri a fost Ziua S, cea mai importanta zi a acestui an universitar! Ziua Sustinerii. Pe racoarea serii mi-am incordat la maxim intelectul ca sa ma prezint, in forma maxima, in fata comisiei de evaluare. Tot efortul depus in ultima vreme s-a concretizat intr-o singura ora apoteotica de dezbateri aprinse. Insa dupa cum se vede am scapat cu viata din malaxorul intrebarilor – teafar si nevatamat, doar putin mahmur….ehh dar trece cu zeama de varza.

Iata-ma deci cu o noua „patalama la mana”, pe care o voi folosi…la ce?!? uite asta e o intrebare buna, la ce o sa ma ajute o hartie?? Pb. nu la multe, oricum nu ma simt mai destept, nu ma simt mai pregatit sa-mi gasesc un job, nu ma simt cu nimic altfel… Iar intrebarea : „Ce o sa fac de acum incolo cu viata mea, pe ce drum o iau ?” a revenit, sacaitoare cum ii este firea, in mintea mea ! Si eu care credeam ca scapasem de ea acum un an pe vremea asta….e ca ciuma nu alta!

Ce o sa fac in viitor? What to do, what to do??? Intrebari, intrebari, intrebari! A venit dinnou momentul luarii unor decizii, urasc asta! Voi ce veti face in viitoarele luni? Poate imi dati voi o idee buna…