13 days and counting

sursa aici

De 13 zile R.D.S.-ul s-a intrecut pe sine, privandu-ma total de internet. Status check?!? Tot nu am net, am contabilizat peste 25 de telefoane date departamentului de Relatii cu Clientii (care, fie vorba intre noi, sunt niste muraturi retardate) si pacientul este in continuare mort.

Baietii de la tehnic au trecut prin scara blocului (dupa vreo 4 zile) si si-au dat OK-ul pentru intreaga „operatiune de reparatie”, numai ca au omis sa ma anunte ca „au rezolvat problema” si sa vada daca intradevar am net. Am aflat si eu cu stupoare, dupa inca 3 zile, ca din punctul lor de vedere: totul functioneaza perfect. Well now! What a surprise! Si eu de ce nu stiam?!?

A doua reclamatie nu s-a putut nici ea solutiona caci „am intarziat cu o zi plata” unui serviciu pe care nu-l aveam; si, fiindca netul a fost „taiat”, baietii de la tehnic nu au „putut lucra”. Sunt deja la a treia reclamatie si in fiecare zi primesc acelasi raspuns: „pe parcursul zile de azi se va deplasa o echipa la dvs., sunteti pe lista de urgente” – a naibii urgenta, atat de urgent ca deja treneaza de doua saptamani.  I HATE R.D.S.!!! Am ajuns deja sa ma obisnuiesc cu lipsa de net, nu de alta dar este a 3 oara cand mi se intampla in 6 luni de cand am ajuns in Romania. Up-time 99% – garantat!?!? I wonder???

Prin urmare, nu stiu exact cand voi reveni cu noi posturi, dar vreau sa multumesc tuturor celor care mi-au facut urari de Sarbatori si sa va urez si lor si voua un An Nou fericit si LA MULTI ANI!

P.S. sa ne regasim cu bine in 2010 si beti cu moderatie in noaptea dintre ani!

P.S. 2 am stat acasa de Craciun dar in seara asta I’m havin Exotic Foods Party, yam yam! Yupee!!! Ahh da si ca uitam bilantul de sfarsit de an o sa-l fac la anu’, caci inca nu s-a incheiat 2009 😀 E.T.A. 6h!

Iarna cu Mos, zapada, ursi si Strauss

A trecut ceva vreme de la ultimul meu post dar sincer am avut o sila sa scriu, mi-au lipsit cu desavarsire ideile si cheful!

Ce s-a mai intamplat intre timp?!? A venit iarna, asa cum probabil ati observat cu totii! A venit si frigul, iar odata cu el am primit si „cadourile” din partea administratiilor locale si a CFR-ului: drumuri inghetate bocna, troiene cat casa, poleiul ca oglinda (de-ti poti face mustatile in el) si intarzieri de nu a mai vazut CFR-ul d’apai sarmanii calatori. Ca in fiecare an, cei abilitati au fost prinsi cu pantalonii in vine si cu fundul pe afara.

Pe de alta parte ma bucur de iarna ca in povesti ce a cuprins Romania: zapada multa, oras frumos impodobit (mai frumos ca niciodata as putea sa adaug) si bineinteles un bine meritat concediu.

In plus anul asta am reusit sa ajungi si la un concert de Craciun a Johann Strauss Ensemble (orchestra Palatului Schonbrunn). O fu fain, desi ca orice lucru romanesc a trebuit sa aiba un minus, poate chiar doua: organizarea si, mai rau, sonorizarea – la fiecare nota inalta a sopranei Romana Beutel boxele gajaiau infernal. Totusi a meritat din plin  fiindca interpretarea operelor lui  Strauss tatal, Strauss fiul si Mozart a fost una exceptionala.

In sfarsit o iarna ca in povesti, trebuia sa ies sa fac si cateva fotografii, asa sa-mi amintesc la batranete – noroc ca am prieteni cu cauciucuri de iarna, altminteri eu nu as fi iesit nici macar din parcare.

Nu-mi ramane decat sa-mi impodobesc bradul si sa-l astept cuminte pe Mos Craciun (sper sa nu-mi aduca o nuia). Anul asta am renuntat la gatit!! Gata mi-au ajuns carnatii, sarmalele si alte bucate „de sarbatori”/”traditionale”!  M-am hotarat, for Christmas i’m having sushi! Ahh da si sa nu uit sa va pun si cateva poze „de sezon”:

NUME: The Snow, the  Snowman and a Bears – sau cat de alb inseamna alb?!?

Addendum: Of course pentru a ma putea bucura de concert a trebuit sa ignor snobismul incult si retardat a unor spectatori ca si mine ce se comportau ca niste copii cretini de generala (asta daca nu dormeau), data viitoare imi iau bilete la V.I.P. ca poate acolo nu mai dau de asemenea specimene. I saw that coming, tipic romanesc, isi mai faceau si poze de hi5 in timpul pauzei, pacat ca erau trecuti de 30 de ani.

De rasu’ plansu’ in urbea lui Caragiale

*sursa aici

Ca in fiecare zi alergam, la volanul masinii, prin orasul meu natal ticsit de masini si soferi. Si eu ca si altii ca mine ce se lupta pentru fiecare centimetru de asfalt rugos si gaurit (ca na este criza deci nu se asfalteaza), ce se injura si ce, in mod inevitabil, se „afunda” cu incapatanare in ambuteiajele constante (oras in plina dezvoltare nu alta).

Si cum stateam noi ca prostii de minute intregi in fata unui singur semafor, ce refuza sa se faca verde, auzim din departare sunetul unei salvari ce venea lansata. Ne-am incalecat unii peste altii ca sa-i facem loc. Salvare se opreste pe stanga langa o alta salvare S.M.U.R.D., fix la iesirea dintr-o ditamai parcarea.

Pana aici nimic suspect, numai ca vazand atatea salvari si atata graba m-am asteptat sa vad un accident sau pe cineva in stare grava; ei bine cele doua echipaje au coborat nonsalante din salvarile cu girofarurile pornite si s-au pus la taclale.

Inaintand cu viteza melcului am avut suficient timp sa asist la mica lor sueta. 5 minute mai tarziu ei inca stateau de vorba, noi, astia mai prosti, inca ne inghesuiam la acelasi semafor. In parcare se facuse o coada enorma, saracii oameni se rugau insistent (unii mai injurau, altii se chinuiau sa faca stanga imprejur) de soferul salvarii sa-si mute masina, cele doua echipaje nici macar nu se sinchiseau, continuandu-si discutia si hohotele de ras.

Dupa inca cateva minute am scapat de semafor, salvarile erau inca acolo, iar cele doua echipaje vorbeau parca cu si mai mult spor.

Concluzii: „ador” nesimtirea si porcismul cu care am ajuns sa fim tratati. Si ne mai intrebam de ce nimeni nu mai da nici doi bani pe „organele statului” ori pe reprezentantii serviciilor publice? O sa-mi spuneti ca exagerez si ca fac o generalizare fortata, se poate, dar nu ma pot abtine sa nu-mi amintesc de ce spunea un sofer bucurestean la o emisiune de la radio: „in fiecare dimineata ma uit pe geamul apartamentului si vad cum o salvare aduce muncitorii la o lucrare, iar seara vine sa-i recupereze„. O fi bine sa ai drept taxi o salvare?!?

Experiment de imaginatie

Doborat de un somn bolnavicios am incercat sa-mi fac ordine prin fotografiile facute in ultima vreme si am dat peste aceasta fotografie:

Acum urmeaza „experimentul” meu. Eu chiar nu am stiut cum sa o denumesc dar mi-a generat un sentiment ciudat. Si de cate ori o privesc ma cuprinde o stare aparte. Nu stiu exact de ce, perhaps head problems… ma rog.

Pe scurt sun curios sa aflu de la voi ce titlu i-ati da si/sau ce senzatie ori amintire va trezeste?

Va las sa dati frau liber imaginatiei. Dati-i un nume pozei si povestiti, daca vreti, la ce va ganditi si ce simtiti atunci cand o priviti!

Va astept raspunsurile,

Cu drag,

Zizzou

P.S. sa nu fiti exagerat de realisti si pragmatici. Stiu ca este un santier! Am sa incerc sa postez toate raspunsurile.

Later edit:

Titlurile propuse:

• Work in progress
• Perpetuă dezolanţă
• Atentie, cad vise
• Romania
• Palatul Culturii
• Epoca Fascista

Ca sa fiu sincer cel mai mult mi-au placut „Atentie, cad vise” si „Perpetua dezolanta„. Dar fiindca trebuie sa aiba un nume, ma simt nevoit sa o felicit pe Brightie pentru „botezul” primei fotografii. „Atentie, cad vise” sounds perfect!

P.S. mi-a placut acest mic experiment, cred ca-l voi mai repeta 😀