Un monument al naturii… un spatiu al sublimului estetic incarcat de o poetica superioara… un loc al mediantei… o oicumena de o „tensiune” indescifrabila… o palma de pamant pierduta printre apele adanci ale Dunarii… un „ceva” prins in apanajul unei logici divine inexpugnabile, mecanism ce face ca spatiul si timpul sa-si piarda orice consistenta ontologica.
Asa as putea defini unul dintre cele mai frumoase locuri ale Romaniei. Un cuprins uitat de lume unde oamenii-peste isi duc viata intr-un ritm ancestral marcat de rasaritul si apusul soarelui, de miscarea pestelui in adancurile involburate ale Dunarii repezi ori in verdele opac al meandrelor molcome.
Am vizitat acest loc pentru a doua oara acum cateva saptamani insa am amanat sa va povestesc despre el caci nu am avut starea de spirit necesara sa va vorbesc despre un loc atat de mirific. Am pornit dis de dimineata din Tulcea, cu un mic vapor ce urma sa ne fie casa pentru urmatoarele 4 zile, spre primul nostru popas: un canal dosit aflat putin inainte de Crisan; si dupa spusele capitanului nostru Radu (pe care noi l-am poreclit Ismail, caci nu prea tinea la bautura) „– Loc bun de pescuit bre!” – nu de alta dar am plecat cu „pescari adevarati”, nu ca mine! nici macar initiat in aceasta arta milenara.
De cum am iesit din bratul Sulina ne-am afundat intr-o alta lume: desi pe alocuri ticsita de turisti, in rest Delta (vazuta de mine) si-a aratat o cu totul alta fata a ei: linistita si netulburata de prezenta omului. O lume tare ciudata da nastere Dunarea inainte „sa moara„, o lume a contrastelor: intre saracia lucie a oamenilor, a caselor (mai putin a celor de 5 stele ce aveau rolul de hotel) repectiv „ariditatea” peisajului campenesc si bogatia incomensurabila a acestui loc ( si aici nu vorbesc doar d.p.d.v. economic), intre simplitatea oamenilor-peste si complexitatea naturii inconjuratoare – natura ce le ofera cu dificultate un trai, insa le poate lua totul, chiar si pe ei insisi, intr-o clipire. Un spatiu la marginea civilizatiei ce-si tine oamenii, care s-au incumetat sa o numeasca casa, intr-o stare continua de cutremurare estetica si de lupta Bergsoniana coplesitoare, cu niste forte infinite; privandu-i in acelasi timp de un contact cu realitatile cotidiene, cu lumea in sine (asa cum o cunoastem noi)… si poate prin asta, Delta, le este mama protectoare! Eu m-am simtit foarte linistit si calm, fara telefon mobil, fara muzica data la maxim, fara sunetul motoarelor turate excesiv, fara praful si fumul inerent oricarei metropole – am fost doar eu cu propriile-mi ganduri si trairi!
O mare parte din prima zi ne-am petrecut-o acolo insa pe inserat ne-am indreptat spre un alt loc, si mai frumos decat primul, aflat putin mai jos de Mila 23, pe canalul Olguta. Acolo pescarii si-au incercat tehnicile la prinderea somnului si rezultatul nu a fost neglijabil 8 somotei in 3 insi, excelenti pentru cina copioasa a 8 excursionisti flamanzi! Am mai petrecut o zi acolo insa pestele aflase, pare-se, de noi, caci refuza sa mai agate acele pregatite cu minutiozitate.
Ultima oprire si cea mai lunga am facut-o pana la urma pe canalul Sontea. Timp de 2 zile si jumatate o limba de pamant singuratica, umbrita strajnic de copaci, ne-a primit in poalele ei. Aici m-am putut bucura intradevar de Delta Dunarii, in toata splendoarea ei! Nici colegii mei de expeditie nu au fost nemultumiti, caci pestele mai ca sarea direct in juvelnice; pana si eu am reusit sa pescuiesc cate un peste!
M-am despartit cu greu de un asemenea spatiu, faurit in sute de mii de ani, ce isi pastreaza inca virginitatea si puritatea! La plecare am apucat sa vad cateva din locurile declarate rezervatie naturala precum lacul Nebunu si Canalul Furtuna. M-am bucurat ca mai exista locuri in tara noastra ce nu au fost inca distruse, ori lasate complet in paragina; locuri unde, desi mai gasesti cateva pet-uri sau cutii de conserve, te simti liber si ai impresia unei intoarceri in timpuri arhaice. Ma bucur ca am putut sa revad acest monument al naturii, pe care ar trebui sa-l protejam si sa-l pastram pentru bucuria generatiilor viitoare! Merita sa renuntati la masina, ori la conditiile „exceptionale” pe care vi le poate oferi un hotel de pe litoralul romanesc, ori de pe Valea Prahovei, in schimbul catorva zile petrecute in „pustietate”, departe de civilizatie si ferit – in acel spatiu sublim numit Delta Dunarii!
P.S. Intr-un post viitor am sa pun si cateva fotografii pe care le-am facut in aceasta scurta plimbare intr-un alt timp si spatiu!
P.S. O harta detalitat a Deltei click aici
Zizzou ori piramidonul rosu?!? 
