Delta Dunarii, mai mult decat un loc…

Canal in Delta

Un monument al naturii… un spatiu al sublimului estetic incarcat de o poetica superioara… un loc al mediantei… o oicumena de o „tensiune” indescifrabila… o palma de pamant pierduta printre apele adanci ale Dunarii… un „ceva” prins in apanajul unei logici divine inexpugnabile, mecanism ce face ca spatiul si timpul sa-si piarda orice consistenta ontologica.

Asa as putea defini unul dintre cele mai frumoase locuri ale Romaniei. Un cuprins uitat de lume unde oamenii-peste isi duc viata intr-un ritm ancestral marcat de rasaritul si apusul soarelui, de miscarea pestelui in adancurile involburate ale Dunarii repezi ori in verdele opac al meandrelor molcome.

Am vizitat acest loc pentru a doua oara acum cateva saptamani insa am amanat sa va povestesc despre el caci nu am avut starea de spirit necesara sa va vorbesc despre un loc atat de mirific. Am pornit dis de dimineata din Tulcea, cu un mic vapor ce urma sa ne fie casa pentru urmatoarele 4 zile, spre  primul nostru popas: un canal dosit aflat putin inainte de Crisan; si dupa spusele capitanului nostru Radu (pe care noi l-am poreclit Ismail, caci nu prea tinea la bautura) „Loc bun de pescuit bre!” – nu de alta dar am plecat cu „pescari adevarati”, nu ca mine! nici macar initiat in aceasta arta milenara.

De cum am iesit din bratul Sulina ne-am afundat intr-o alta lume: desi pe alocuri ticsita de turisti, in rest Delta (vazuta de mine) si-a aratat o cu totul alta fata a ei: linistita si netulburata de prezenta omului. O lume tare ciudata da nastere Dunarea inainte „sa moara„, o lume a contrastelor: intre saracia lucie a oamenilor, a caselor (mai putin a celor de 5 stele ce aveau rolul de hotel) repectiv „ariditatea” peisajului campenesc si bogatia incomensurabila a acestui loc ( si aici nu vorbesc doar d.p.d.v. economic), intre simplitatea oamenilor-peste si complexitatea naturii inconjuratoare –  natura ce le ofera cu dificultate un trai, insa le poate lua totul, chiar si pe ei insisi,  intr-o clipire. Un spatiu la marginea civilizatiei ce-si tine oamenii, care s-au incumetat sa o numeasca casa, intr-o stare continua de cutremurare estetica si de lupta Bergsoniana coplesitoare, cu niste forte infinite; privandu-i in acelasi timp de un contact cu realitatile cotidiene, cu lumea in sine (asa cum o cunoastem noi)… si poate prin asta, Delta, le este mama protectoare! Eu m-am simtit foarte linistit si calm, fara telefon mobil, fara muzica data la maxim, fara sunetul motoarelor turate excesiv, fara praful si fumul inerent oricarei metropole – am fost doar eu cu propriile-mi ganduri si trairi!

O mare parte din prima zi ne-am petrecut-o acolo insa pe inserat ne-am indreptat spre un alt loc, si mai frumos decat primul, aflat putin mai jos de Mila 23, pe canalul Olguta. Acolo pescarii si-au incercat tehnicile la prinderea somnului si rezultatul nu a fost neglijabil 8  somotei in 3 insi, excelenti pentru   cina copioasa a 8 excursionisti flamanzi! Am mai petrecut o zi acolo insa pestele aflase, pare-se, de noi, caci refuza sa mai agate acele pregatite cu minutiozitate.

Ultima oprire si cea mai lunga am facut-o pana la urma pe canalul Sontea. Timp de 2 zile si jumatate o limba de pamant singuratica, umbrita strajnic de copaci, ne-a primit in poalele ei. Aici m-am putut bucura intradevar de Delta Dunarii, in toata splendoarea ei! Nici colegii mei de expeditie nu au fost nemultumiti, caci pestele mai ca sarea direct in juvelnice; pana si eu am reusit sa pescuiesc cate un peste!

M-am despartit cu greu de un asemenea spatiu, faurit in sute de mii de ani, ce isi pastreaza inca virginitatea si puritatea! La plecare am apucat sa vad cateva din locurile declarate rezervatie naturala precum lacul  Nebunu si Canalul Furtuna. M-am bucurat ca mai exista locuri in tara noastra ce nu au fost inca distruse, ori lasate complet in paragina; locuri unde, desi mai gasesti cateva pet-uri sau cutii de conserve, te simti liber si ai impresia unei intoarceri in timpuri arhaice. Ma bucur ca am putut sa revad acest monument al naturii, pe care ar trebui sa-l protejam si sa-l pastram pentru bucuria generatiilor viitoare! Merita sa renuntati la masina, ori la conditiile „exceptionale” pe care vi le poate oferi un hotel de pe litoralul romanesc, ori de pe Valea Prahovei, in schimbul catorva zile petrecute in „pustietate”, departe de civilizatie si ferit –  in acel spatiu sublim numit Delta Dunarii!

P.S. Intr-un post viitor am sa pun si cateva fotografii pe care le-am facut in aceasta scurta plimbare intr-un alt timp si spatiu!

P.S. O harta detalitat a Deltei click aici

Anunțuri

UNESCO si Le Corbusier

Pe numele sau real Charles-Édouard Jeanneret-Gris, Le Corbusier a fost printre cei mai in voga arhitecti ai secolului trecut si unul din parintii arhitecturii moderne (asta pe langa ocupatiile sale secundare de sculptor, designer de mobilier, urbanist, pictor, scriitor etc). Una dintre cele mai cunoscute lucrari ale sale  este

Le couvent de la Tourette:

si

Bonus:

Aici el aplica din plin principiul „modularului” (le Modulor – principiu inventat de el) ca unitate  fundamentala de locuit. Destinata gazduirii unei misiuni dominicane, ea ramane una dintre cele mai cunoscute structuri din lume si printre cele mai studiate in scolile de arhitectura. Pe langa aceasta el mai este arhitectul a inca 22 de edificii din intreaga lume. Manastirea se afla la cativa zeci de kilometrii de Lyon (25 km mai exact) intr-0 mica comuna numitab l’Arbresle; culmea este ca nu am apucat sa o vad in realitate insa am avut ocazia sa ii deslusesc tainele in urma unui curs de arhitectura si urbanism ce i-a fost dedicat in intregime. Poate cu alta ocazie voi posta si filmul documentar produs de France 3 (daca nu ma insel)…

Si totusi, citand Le Monde (editia din 17.07.2009): pentru a doua oara consecutiv U.N.E.S.C.O. considera ca fiind neoportuna clasarea acestor edificii ca monumente facand parte din patrimoniul mondial al umanitatii. Pare-se ca o mare parte din vina o poarta fostul Presedinte al Frantei Jacques Chirac, ce nu a sustinut din plin propunerea comisiei U.N.E.S.C.O. franceze si a comisiei de patrimoniu de a face din opera lui Le Corbusier un simbol al intregii umanitati (si asta ar fi clasat intreaga sa opera si nu doar creatiile aflate pe teritoriul francez).

Urmatorul rendez-vous peste 3 ani! Poate atunci situatia va sta altfel si problemele se vor rezolva.

P.S. un scurt documentar despre unul din proiectele sale il puteti gasi aici

World Digital Library

Am descoperit de vreo saptamana site-ul primei biblioteci mondiale digitale. Proiectul este creat si sustinut de U.N.E.S.C.O. ce doreste crearea unei biblioteci mondiale complet gratuite la care poate avea acces oricine si de oriunde. Site-ul este hostat de catre U.N.E.S.C.O. in sediul central din Paris.

Cam asa arata:

W.D.L. site

W.D.L. site

Pentru moment este la inceput, numarul de documente este chiar mic, dar se bucura deja de parteneri de marca precum: Biblioteca din Alexandria, Biblioteca Nationala a Frantei, Biblioteca Nationala a Chinei, a Suediei ori a Rusiei, cunoscute biblioteci Universitare printre care si Yale University Library.

Desi cu fond mic potentialul sau este enorm. Intru zilnic poate poate navigand pe acolo m-oi mai destepta si eu… sac!

Link to WORLD DIGITAL LIBRARY here

Jurnal de calatorie (II)

In aceasta duminica m-am dus sa-mi revad prietenul meu francez din Valence. O pauza ce mi-a prins bine, nu de alta dar de multe saptamani nu mai iesisem din Lyon. Vremea in ultimul timp nu a fost deloc prietenoasa ploaie, frig, ceata (intradevar vreme de toamna tarzie) asa ca nu prea am avut chef de scos nasul din barlog, nici macar sa ma duc la facultate, cu atat mai putin sa vizitez tara.

Indemnat totusi de aparitia soarelui, am pornit la prima ora a diminetii catre Valence, cu gandul ca in maxim 1h urma sa ajung la el acasa in fata unui ceai bun si cald, pentru a petrece o duminica linistita intr-o companie foarte placuta.

Nu mica mi-a fost uimirea ca odata ajuns acolo sa-l vad pe amicul meu pregatit de drum. In timpul cafelei de bun venit mi-a explicat ce planuri avea pentru ziua in curs. Urma sa vizitam un sat tipic pentru Franta perioadei medievale: Saint Antoine de l’Abbay.

Zis si facut! Undeva la jumatatea distantei dintre Valence si Grenoble se regaseste acest mic sat, in plin taram al nucilor (regiunea este recunoscuta ca fiind principala producatoare de nuci din Franta). Zona este recunoscuta prin aceste 3 „capitale”: nucilor Vinay, branzei de capraSt Marcellin, si nu in ultimul rand religioasaSaint Antoine de l’Abbay.

Dupa cum a-ti putut observa, numele satului face referire la un Sfant Anton. Este vorba mai exact de Sf. Anton cel Mare (cunoscut si ca Anton Egipteanul, ori Ermitul). Moaste sale isi au odihna vesnica in interiorul majestuoasei catedralei gotice, ce se inalta pe cea mai inalta culme a zonei (aduse din Egipt in urma unei Cruciade). Istoric vorbind, calugarii ermiti au construit manastirea cu mult inaintea aparitiei satului ce se regaseste azi la poalele sale. Este vorba mai exact de un mitoc ce a inflorit in jurul manastirii fortificate. Fortificatiile au fost necesare pentru a pastra si feri de orice interferenta exterioara comoara de relicve – simbolul puterii congregatiei calugarilor ermiti.

Principala sursa de venit in acea perioada de Ev Mediu o reprezenta pelerinajele catre locuri sfinte, ori catre simboluri ale credintei si religiei; prin urmare era foarte important ca moastele Sf. Anton sa fie principalul artefact si simbol de puterne al ermitilor, ocupand un loc central in acest leagan al congregatiei. Pe de alta parte ermitii erau cunoscuti ca buni medici in vremea lor, iar incepand cu sec. al XII-lea ei organizeaza primele „ospicii civile” dedicate primirii pelerinilor si bolnavilor. Calugarii ordinului Antoninilor (cum aveau sa se numeasca mai tarziu) sunt printre primii chirurgi atestati, avand rezultate exceptionale in tratarea „focului lui Sf. Anton” – o boala epidemica ce decimeaza Europa sec X-XIII, cauza careia se va descoperi tocmai in sec. al XVI-lea.

Inca de la inceput biserica te uimeste prin marime si impozanta, este ca un bastion de religiozitate. Interiorul este rece si incarcat de istorie. Uimitor este pe de alta parte faptul ca aceasta catedrala gotica pastreaza urme de pictura – picturi ce pana la un anumit moment impodobeau toate bisericile catolice, si care in urma unui decret papal au fost aproape in totalitate distruse. Din spatele „tencuielii” reapar la lumina, prin maiestria restauratorilor, fresce superbe ascunse timp de sute de ani.

Cripta este in prezent locul de pastrare a tuturor relicvelor ce au facut faima antoninilor (printre care si „Isus rastignit pe cruce” sculptat din fildes), precum si un muzeu dedicat istoriei medicale si religioase a ordinului si a comunitatii.

Nu are sens sa spun ca am ramas profund uimit si de frumusetea satului ce inconjoara manastirea (este clasat ca fiind monument). M-am bucurat foarte tare de faptul ca nu am „picat” in timpul sezonului estival, caci am putut admira in tihna locurile fara a fi presat de hoardele de turisti ce impanzesc locul.

Am aflat ulterior ca Saint Antoine de l’Abbey face parte din „Pelerinajului lui Santiago de Compostela” – declarat ca facand parte din patrimoniul U.N.E.S.C.O

Am sa inchei aici prezentarea periplului meu (sau cel putin al unei prime parti din acestuia)