„Ca sa fii cool trebuie sa fii viu”

Quote: „Ca sa fii cool trebuie sa fii viu!”

Subtitlu: The coolness of death or the death as coolness

Am primit de la Luana o leapsa care m-a pus pe ganduri si m-a facut sa-mi amintesc de dramatismul vietii. Ne uitam cu totii la stiri si vedem o gramada de oameni murind in accidente de masina, oameni tineri, oameni batrani, copii ce de abia au trecut pragul celor 18 primaveri… insa niciodata nu facem mai mult decat sa privim… Nu ne gandim niciodata constient si rational ca noi am putea fi pusi in locul lor, sau in locul familiilor lor ce vor purta in suflet acel gol infinit dat de moartea cuiva drag.

Sunt sofer de aproape 6 ani insa niciodata nu m-am gandit ca as putea pati ceva la volan fiind, probabil o falsa incredere data de acel invelis din plastic si metal ce ne inconjoara ca un cocon, formand un spatiu pseudo-securizant… si totusi au fost momente limita in care am inteles cat de putin a lipsit ca o simpla plimbare sa se transforme in ceva mult mai rau sau chiar fatal. O clipa de neatentie, o depasire imprudenta, un alter ego care ma impingea catre risc s.a.m.d. Insa acest risc creste odata cu viteza si cu lipsa de experienta. A trebuit sa ma lupt cu acest alter ego care-mi spunea sa fiu cool sa „o calc”, sa „ii dau talpa”, sa-mi arat „maiestria” si curajul… nimic mai stupid sau idiot!

Adevarul este ca am realizat prin aceste situatii limita, pe care le-am trait ori la care am asistat (caracterizate cel mai bine prin expresia : „a fost cat pe ce”), cat de usor pot bascula evenimentele, iar arareori moartea este iertatoare.  Nu exista drum pe care sa-l fac pe DN1 intre Bucuresti si Ploiesti fara sa vad cel putin o urma a vreunui accident potential ori in fapt, si tot atunci ma si intreb la ce s-au gandit oare in acel moment ??? – incercand in minte sa proiectez lantul evenimentelor poate voi invata ceva din respectiva tragedie.

Acea secunda de precipitare pare o vesnicie, timpul si spatiu se dilata, te gandesti la toate si la nimic, adrenalina ia locul ratiunii. Masina devine o prelungire a ta raspunzand unui reflex mecanic al carui stapan TU nu mai esti; mintea iti zboara, sufletul priveste din exterior asupra celor ce se intampla si asteapta deznodamantul… Sa fie unul negativ? sa fie unul pozitiv? in acel moment deja nu mai depinde de tine ci doar de Moirele destinului ce tin in maini ata si foarfecele…

Insa pana atunci mai poti face ceva! Stau si ma intreb de ce ai vrea sa-ti precipiti finalul intr-o lume ce oricum iti „ofera” atatea „sanse”? De ce sa-ti asumi niste riscuri inutile, ce ai de demonstrat prin asta? Esti tu oare altfel daca gonesti cu 250 de km/h, daca depasesti fara a te asigura, daca te intreci cu cineva nebuneste pe un drum aglomerat? Nu lasa ca bolidul pe care-l conduci sa-ti fie stapan! Ce poti demonstra daca mori prosteste?!? Nu exista nicio glorie intr-o sinucidere fara scop! Nu devii erou, nu ti se face statuie si oamenii… cu certitudine te vor uita! Vei deveni un numar intr-un catastif prafuit… vei fi statistica! Si mai rau decat atat ii vei face sa sufere pe cei care  tin la tine si pe care si tu ii iubesti!

In plus ai o raspundere pe care TU o ignori! O raspundere, asumata, fata de cei ce sunt oameni ca si tine : cu sperantele lor, cu dezamagirile lor, cu dorintele lor, cu planurile si visele lor, cu iubiri si uri…oameni care tanjesc spre un viitor. De ce sa ii iei si pe ei cu tine in „marea trecere” ?si ei vor sa traiasca ca si tine!!! Nu LE face una ca asta, nu-MI face asta, nu-TI face nici tie asta!!! Once it happens there’s no turning back! E paradoxal sa arati ca traiesti murind…

Acest articol vine ca o continuare a celor spuse de Brightie si transformate in leapsa de Santiago, AlphaDog si Luana

Trimit aceasta leapsa mai departe catre Picatura, Alex si Pisicii Sefe, respectiv tuturor celor care vor sa o primeasca