Zizzou a fost la karaoke

Sau mai bine zis:  Zizzou s-a făcut de ruşinică cu microfonul în mână.

Aseară Ieri seară, după cum îmi propusesem, am luat o pauză şi m-am dus să mă dau în stambă. Nu mai făcusem niciodată karaoke dar eram încrezător în forţele proprii şi mi-am spus că este imposibil să nu mă descurc. Ei bine, I was wrong!

Se pare că tutunul şi-a spus cuvântul, precum şi lunga perioadă în care am fost „despărţit” de microfon – ehei, au apus de mult vremurile în care câştigam un ban cinstit din muzică, mai exact din „jucatul” de-a M.C.-ul şi Dj-ing prin cluburile mici de provincie. Pe scurt am urlat, zbierat, pseudo-cântat ca un afon de mare clasă, sub imboldurile persuasive ale maestrului de ceremonii Sekret care m-a tot îmbiat cu microfonul. Măcar a mai cântat şi el cu noi ăştia „talentaţi” de la mama natură. Noroc cu Strumfiţa şi cu Zanardi care mi-au oblojit rănile orgoliului.

Cu ce m-am ales după prima mea seară de karaoke pe ever green-uri precum: „La bamba”, „Stand by me”, „Jailhouse rock” – care se pare că ar putea cu uşurintă să intre în topul worse performance ever şi  „Nu ne mai trageţi pe dreapta” ?!? Cu o durere de gât, cu un sentiment profund de ruşine combinat cu o senzaţie de penibil, cu gândul – resemnat – că nu voi ajunge niciodată Pavarotti, dar… cel mai important… cu amintirea unei seri faine, în care, eu unul, m-am distrat pe cinste!